| JustOneTime a întrebat:

Sunt nou așa că o să trec direct la subiect, dar totodată aș dori răspunsuri serioase, chiar dacă întrebările mele vor suna ciudat, dar până atunci un scurt context ca să înțelegeți de ce am ajuns să întreb. Eu in prezent am 20 de ani și încă de mic am fost pasionat de calculatoare, mai precis de jocuri (sunt gamer) și de la o vreme am zis să fac și ceva cu viața mea, să am o altfel de realizare, una reală de data asta, poate nu o să credeți dar chiar vreau să încerc o schimbare uriașă, deși nu voi renunța la acest hobby, încă e viața mea și o parte din ceea pentru ce trăiesc. Eu până acum avut realizări dor în jocuri și știu că acestea nu sunt toate "realistice", sunt pasionat de cele survival dar totuși joc și multe RPG-uri. Mi-aș dori să devin ca un protagonist din jocuri in viața reală dar nu in adevăratul sens al cuvântului. Toți știm că majoritatea jocurilor sunt inspirate din viața reală, dar nu în totalitate. Ce vreau eu să spun mai exact este :
1. Cum aș putea să îmi îmbunătățesc abilitățile?
- toți știm că omul este caracterizat în mai multe privințe și poate evolua, astfel diferențiindu-se de ceilalți, de exemplu: Carismă, inteligenta, rezistență, reflexe, stamină (energie), sănătate (viața), putere, agilitate, talent (perfecțiunea in a practica ceva, de pildă sport), etc. Sunt mai multe stagii prin care omul se poate diferenția, știu că sună absurd dar chiar vreau sa mi le îmbunătățesc pe toate, să devin perfect cum s-ar spune (un astfel de sistem există în jocurile "Fallout" și e posibil, sunt atâtea exemple în lumea din fiecare dintre ele, ei au muncit să ajungă așa nu s-au născut așa, deci pot și eu că tot om sunt) sau macar să mă depășesc pe mine dacă nu pe alții. Cu toate că eu am detaliat sus aceste lucruri pe care le vreau, acum o să ajung la întrebarea următoare :
2. De unde și cum să incep?

-Eu nu sunt deloc culturalizat în privința a ce trebuie sa fac ca să mă îmbunătățesc. Nu știu antrenamente sau alte metode prin care să fac asta, de asta cer niste sfaturi și știu că poate multi o să credeți asta absurd și imposibil dar nu este, am o viață întreagă în care pot face asta, să imi fac o realizare "REALĂ" de data asta, una cu care să mă pot mândri. Am văzut suplimente pentru oricare dintre cele precizatate mai sus, dar nu cred că ele au efect fără muncă, nu este "ca în jocuri - să primești direct răsplată prin metode de trișare". Din ce am înțeles e in funcție de organism și pot avea efecte, sau nu, dar nu o să încerc până nu încep antrenamentul pentru aceste lucruri mai întâi. Timp am suficient și mi-ar placea să mă apuc de fiecare dintre ele la timpul lor.
Știu cât de absurd sună povestea mea dar asta este, am dreptul la liberă exprimare iar voi aveți dreptul să mă judecați. Încă odată vă rog, seriozitate! Baftă ✌️

12 răspunsuri:
| Simpatic a răspuns:

Din ce inteleg eu esti un fel de geek care doreste sa faca culturism, sala, sport etc pai si ce te opreste.
Ai ajuns cam departe cu pasiunea asta pentru gaming, imi dau seama pentru ca tu te raportezi la viata reala dand exemple din viata virtuala in speta jocurile video si nu este ok, viata se traieste in realitate nu din jocurile survivor, nu prea ai ce invata din jocurile video cat de bine ar fi ele realizate, ce as putea invata din FarCry de ex? Ai pomenit de Fallout, mi-a placut la nebunie Fallout 3 cat si New Vegas sau cum ii spunea, dar viata nu este ca acolo, nu ai un buton in care sa dai pe modul slow motion si sa impusti inamicii, parca se numea sistemul V.A.G acolo sau ceva asemanator.
Viata o traiesti sau inveti sa o traiesti de la ceilalti, prin trairi prin invatare, la nastere ne nastem tabula rasa, pe parcurs invatam lucruri noi si dezvoltam abilitati, tu nu prea cunosti multe despre viata pentru ca ai sarit se pare etape din viata de adolescent jucandu-te.
In opinia mea daca nu esti gamer profesionist numai pierde timpul aiurea cu jocurile video!
Cauta un sport care iti place si ti se potriveste si apuca-te de acel sport, lasa jocurile video o perioada pentru ca iti fac rau psihic daca joci cu obsesie multe ore pe zi!

| lpavel a răspuns:

Pai cum pot ramane serios cand spui asemenea tampenii laughing tu crezi ca viata reala e un joc? laughing in viata poti fi cu adevarat bun numai la un singur lucru sau poate 2 daca esti mai inteligent, dar nu poti evolua in toate domeniile ca in jocuri! laughing
Se vede ca jocurile ti-au luat mintile... laughing si eu sunt gamer dar nu mi-a trecut niciodata asa ceva prin cap! nu pot sa cred asa ceva parca ai avea 6-7 ani... laughing n-am mai ras demult atat laughing

| JustOneTime explică (pentru lpavel):

In viața reală poți fi "CEL MAI BUNA " la un singur lucru dacă-ți dai interesul, și bun (cum ai zis tu) poți fi la mai multe.

| JustOneTime explică (pentru lpavel):

Un om înțelept a spus cândva că " o broasca dintr-o baltă nu va ști niciodată cum e in marele ocean". Asta înseamnă că ești simplu și slab și judeci după aparențe și vorbe. Pe semne că tu chiar nu ai habar in ce lume trăiești, ai stat prea mult in "bula" ta și nu știi ce se petrece și în a celorlalți. Ai studiat tu copii de 6 ani să vezi ce comportament au înainte să vorbești? Sigur că nu...

| lpavel a răspuns (pentru JustOneTime):

Acesti oameni simpli cum sunt si eu de fapt cunoastem viata pentru ca am trait-o si o traim in viata reala nu in cea virtuala de aceea nu ma integi pe mine si pe ceilalti care ti-au raspuns! Cum am zis, si eu sunt gamer dar mereu am stiut sa fac diferenta dintre viata virtuala si cea reala! Nu trebuie sa studiezi un copil de 6 ani sa vezi cum gandeste, trebuie doar sa traiesti in viata reala si stii! Apoi daca esti simplu nu inseamna ca esti slab! Iar vorbesti de parca am fi acum intr-un joc laughing ma baiatule imi pare rau de tine dar tu nu traiesti pe lumea asta esti cumva si acum intr-un joc laughing
Cat despre Isus spre marea ta mirare trebuie sa te dezamagesc si sa-ti spun ca eu cred in EL si in Dumnezeu si sunt un crestin! happy
Apoi cei simpli nu au nici un scop in viata? Oare asa o fi? In fata lui Dumnezeu cel mai mic si neinsemnat om dar cu credinta este cel mai mai mare! Omul simplu pretuieste adevarata valoare a vietii pe care nu ti le enumar acum!
Nu-ti spune nimeni sa nu incerci sa ajungi cineva sau ceva dar ce zici tu e ceva iesit din comun si e de ras! Asa ca noi am incercat sa te aducem in viata reala pentru ca asa cum am vazut tu nu esti printre noi. Deci nu te supara, n-o spunem din rautate dar ar trebui sa mai iesi si tu din casa si sa nu te mai joci asa mult pentru ca iti strica dupa cum se vede! happy Multa bafta in continuare! dar nu in jocuri... happy

| lpavel a răspuns (pentru JustOneTime):

Bun poti fi in mai multe asa este dar foarte bun nu poti fi in mai multe asta e sigur! Nu exista om care este foarte bun in toate iar daca exista atunci ala e extraterestru! Dupa cum am mai zis nu te lua dupa jocuri! happy In viata reala 1% daca seamana cu jocurile... filmele seamana mai mult decat jocurile dar si ele sunt departe de adevar! happy

| lpavel a răspuns (pentru JustOneTime):

Apropo de jocuri: acum joc Assasin" Creed Odisey- e foarte tare dar tu sa nu-l joci ca cine stie ce-ti mai trece prin cap ca si acolo la inceputul jocului iei bataie de la ultimul amarat apoi mai tarziu bati un batalion intreg de soldati iar la urma te scuturi de parf si mergi mai departe. Prea tare DAR numai in joc laughing

| Ineys a răspuns:

Bani. Si iar bani. Daca esti miliardar ( sau e tati ) poti. Daca nu, nu poti.
De ce nu poti daca esti miliardar? Pentru ca trebuie sa "pierzi" cel putin 8 ore pe zi muncind ca sa traiesti. Daca esti miliardar poti petrece 12 ore pe zi pentru dezvoltare personala:
-citesti carti -> iti creste inteligenta, inveti cum sa interactionezi cum oamenii, cum sa devi mai carismatic, etc etc
-practic sport -> iti cresc calitatile fizice

Sigur, poti face asta si cu un job de 8 ore pe zi, dar timpul e limitat si nu o sa ajungi la o performanta extraordinara. In schimb daca ai face activitati toata ziua care te dezvolta precis si concret d.p.d.v fizic si al inteligentei ar fi alta poveste.

Sunt oameni care le au pe toate si sunt unde vrei tu sa ajungi pentru ca asta face parte din viata lor si asa isi castiga ei existenta. O categorie din acesti oameni compusa din actori. Multi actori sunt extrem de inteligenti, carismatici si mai arata si bine pe deasupra. Motivul este ca ei nu stau la birou sa-si castige painea, nu matura pe strada, nu coduc un taxi/autobuz etc. Fac mult sport pentru ca asta le cere jobul, sunt pasionati de carti pentru ca asta e primul pas in a iti creste inteligenta si nu muncesc chiar asa de mult. Poate filmeaza un film acum si muncesc pe rupte 2-3 luni, dar pot sa faca ce vor dupa 3-4-5-6 luni cu banii castigati din profitul filmului si au suficient timp sa lucreze asupra lor.

Pentru o persoana mediocra e greu de atins ceea ce vrei tu sa faci... pentru ca daca ar face asta nu ar mai fi mediocra.

P.S: Pentru cei care nu stiu ce inseamna "stamina"... se traduce prin "rezistenta" din engleza si e o caracteristica foarte realista a oamenilor, nu e intalnita doar in jocuri.

| Alexuţ02 a răspuns:

Uita-te la tutoriale cum sa devin calugari shaolin, aia am vazut ca sparg pietre cu degetul si nu simt durerea, acum fara misto vorbesc

| Alexuţ02 a răspuns (pentru Alexuţ02):

Calugar * la singular

| Cduncfujndf a răspuns:

Ok, întrebarea ta mi s-a părut realistă până în momentul în care ai zis "stamină". Încercă și tu să renunți la jocuri pentru o perioadă că se vede că ți-au cam mâncat creierul.
Zic... Încercă să faci și tu ceva sport. Asta te v-a ajuta fizic, dar și mental. Nu trebuie să fie un sport în care să devi expert...trebuie să îți facă modul de viață mai sănătos.
Eu îți recomand să alergi 15-30 de minute în fiecare dimineață, asta pentru început. Apoi poți să începi și cu câteva exerciții fizice, câteva genoflexiuni, câteva exerciții pentru mâini(Nu nepărat cu greutăți) pot să fie exerciții de fitness. Și spre sfârșit poți să începi să îți schimbi și alimentația și să o faci puțin mai sănătoasă.

| JustOneTime explică:

E clar, nu trebuia să-mi pierd timpul pe un site cu oameni simpli cu o gândire simplă, dacă ar fi să vă întreb dacă voi credeți în ceva ce nu ați văzut, bănuiesc că nu credeți nici măcar că a existat Hristos pe pământ pentru că nu l-ați văzut. Au avut dreptate Mihai Eminescu și Lucian Blaga când au diferențiat omul de geniu de oamenii simpli ca voi, chiar dacă și eu sunt simplu mi-am propus să mă schimb. Cei simpli nu au niciun scop pe pământ, decât să supraviețuiasca iar eu de asta mi-am propus să mă schimb, cu toate că oricărui om ii este permis să-l judece pe un altul, voi abuzați de acest drept, vă credeți ceea ce nu credeți că există (Dumnezeu).