| Anonimms128 a întrebat:

Bună …E cam târziu știu asta vă rog să nu râdeți de mine dar am o problemă care mă macină de ceva ani de zile, și vreau să mă eliberez să spun cuiva (ofer funda )Acum am relație 2 ani aproape de când suntem împreună niciodată nu am povestit asta nimănui dar mă macină în fiecare zi povestea mea începe așa ai mei m-au abandonat la 5 săptămâni după naștere în prezent am aproape 16 ani, Bunicii m-au crescut fratele (tatălui meu ) Mă abuza sexual să zic așa mă punea să-i fac s3x oral încerca de multe ori să-mi facă și an@l până a reușit aveam o cameră în grădină și mereu mă chema acolo să ne jucăm el avea vreo 17 cred eu vreo 5-6 ani el crede ca nu-mi aduci aminte dar îmi aduc aminte cum de fiecare dată mă chema în camera aia și începea toate astea eu mă prefăceam ca nu știu ce se întâmpla avea ceva telefon ce apăruse pe atunci și îmi punea filme pentru adulți atunci nu realizam prea multe dar crescând în timp am început să realizez ce se întâmplă până când aveam vreo 8 ani a făcut toate astea…de multe ori ejacula pe mine mă punea să-i fac or@l până era gata (și nu nu e nici o minciună din ce-am zis mai sus ) nu sunt troll să știți el crede ca nu-mi aduc aminte nu prea vorbim i-am dat block peste tot dar nu pot uita această traumă cei care ați trecut prin asta cum ați reușit să scăpați de trauma asta ați putut trece peste? Știu ca nu poți uita dar poți trece peste …cum ați putut!? Daca ziceam cuiva nu ma credeau el in ochii lumii era cel mai bun și acum e la fel imi zicea ca daca ii. Fac așa sau așa imi cumpără dulciuri el și lucra și da îmi cumpără și jucării dar atunci nu realizam așa mult și îmi spunea să nu zic la nimeni ca e doar un joc …va rog sa nu râdeți sau să judecați Și nu sunt troll!

31 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Cu iubire si iertare se vindeca orice trauma.
Chiar dacă majoritatea de pe-aici sunt atei eu afirm cu tărie ca exista preoti care te vor asculta fără sa te judece si chiar te vor ajuta sa treci peste aceasta problema.
Nu e ușor, e o problema emoțională iar tu probabil încă nu ai un echilibru emoțional.
Ca sa povestești asta cuiva chiar va trebui sa găsești pe cineva care poate sa te susțină si sa înțeleagă ca nu ai putut sa te aperi de acel abuz.
Dar acum ești puternica si vei trece peste traume.
Mai de preț decât toate este prietenia, te ajuta sa treci orice greutate.
Vorbesc de prietenia cea adevărată, duhovniceasca.