(scuzați dacă n-am pus întrebarea pe categoria corectă) Știu că tot ce o să zic o să vă facă să gândiți că am probleme cu capul, deci... Eu sunt o fire mai închisă, nu prea îmi place să ies cu prietenii mereu, îmi place să mă închid în mine și să nu vorbesc cu persoanele de lângă mine și asta pentru că sunt subiecte de ceartă pe care nu le pot înghiți, pur și simplu simt că n-are rost să zic ceva, pentru că mereu a trebuit să fiu eu vinovata și să mă simt eu prost. În cazul când mă cert cu părinții, simt că nu pot face nimic, decât să stau și să înghit. Uneori aș putea să zic tot ce nu-mi place, tot ce mă disperă și să strig, dar după tot eu sunt de vină. Nu sunt perfectă, dar simt că nimeni nu mă înțelege, sunt obligată să fac chestii pe care nu le vreau să le fac. Mama mă ceartă de la începutul verii, și-mi spune de ce nu ies cu prietenii, de ce nu sunt normală. Ei bine, nu pot să-i zic în față „Pentru că ești nebună și nu mă înțelegi!", ar fi culmea și pentru unii chiar strigător la cer. Așa că întrebarea mea este (și vă rog nu mă jigniți sau cel puțin, vă rog din toată inima, să nu mă faceți să mă simt prost) cum aș putea să încerc să-mi fac mama fericită? Mie nu-mi place să ies cu prietenii, simt că nu mă înțeleg, dar măcar să rezist sau cel puțin să nu fac urât. Cum aș putea să vorbesc cu oamenii de lângă mine? Mi-e frică să nu mă fac de râs, iar dacă mă fac de râs acea fază neplăcută mă va face să mă simt prost și-mi va rămâne pe conștiință. Știu că sunt mai ciudată, dar vă rog măcar un sfat să-mi dați. Mi-e rușine să vorbesc cu mama despre faptul că nu mă simt bine să fac lucruri de genul, oricum mă va obliga și-mi va spune că sunt anormală și nu mă va ajuta deloc, ba din contră. Știu că eu sunt cea vinovată în toată povestea asta cel mai probabil, dar nu am pe nimeni care să mă asculte și să aibă răbdare cu mine, ceea ce mă face să cred că nu sunt apreciată și poate sunt chiar retardă pentru mulți. Vă rog să fiți înțelegători și să nu mă faceți în toate felurile, oricum am stimă față de sine scăzută, nu trebuie să mă jigniți și voi.

Nu esti anormala esti doar introvertita sau anxioasa.Cauta pe internet despre lucrul asta sau vorbeste cu un adult pe care sa il duca, capul suficient de mult incat sa inteleaga aceste doua cuvinte si pe urma intreab-o pe mama ta daca stie ce inseamna si daca stie ca atitudinea ei nu te ajuta la nimic.
Vorbeste cu tatal tau sau cu o ruda apropiata despre problema ta si despre faptul ca mama ta nu are rabdare cu tine sa te inteleaga si asculte.Nu te mai invinovati pentru ca si starea pe care o ai tot din copilarie este indusa.Si eu am fost genul de copil ce nu face niciodata nimic bine in ochii parintilor, ce nu a fost incurajat niciodata catre mai mult si asa m-am inchis in mine si chiar daca am 24 de ani sufar de anxietate si de teama ca nu fac sau nu spun bine nimic.

Singurul lucru bun care-l faci este ca stii sa-ti tii gura inchisa cand conteaza. Pari genul de fata confuza si aeriana si singurul lucru care-l faci bine este ca nu-ti compromiti acceptarea sociala pentru propriile pareri si opinii care banui ca-s amuzante in cel mai fericit caz, absude in cel mai nefericit. Si poza de la avatar imi da de inteles ca esti cam aeriana de felul tau. Asta e parerea mea la prima vedere.

Știu că pare banal ce scriu: totul e despre mîncare. Lucrează astfel încît să o faci pe mama ta să înțeleagă că înțelegi și că o înțelegi, prin gătit. Fă același lucru și cu prietenele. Apoi hrăniți-vă prietenii. Subiectul -mîncare- e infinit, exploatează-l mai mult.

Buna. Nu ești singura persoană care se confrunta cu astfel de probleme. Ești o persoană introvertită, preferi să gândești lucrurile decât să spui ceva. Ai spus că ai o încredere de sine scăzută, pentru a trece peste acest impas ai nevoie de ajutor. Încercă să apelezi la un psiholog, doar așa vei reuși să ai mai multa încredere în tine. Spune-i mamei tale că ai nevoie sa mergi la un psiholog, spune-i exact ce simți și ce se intampla cu siguranță va înțelege și va fi alaturi de tine. Între timp încearcă să te dezvolți, sa faci ceva pentru tine. De exemplu încearcă să ieși la alergat, sau poți încerca să înveți o limbă străină. Fa ceva pentru a te dezvolta așa vei avea mai multă încredere în tine. Lucrurile astea ajuta, însă ai nevoie și de ajutor din partea unui psiholog. Acesta nu o sa te judece, trebuie doar sa ii explici exact ce se întâmplă. Chiar dacă pare greu să vorbești cu o persoană străină, îți vei da seama că nu ai de ce să îți faci griji.