Bună, TPU! Acum aproximativ o lună, bunica mea a fost diagnosticată cu cancer avansat. În toți acești 14 ani am iubit-o enorm și încă o iubesc, înseamnă foarte mult pentru mine. Nu mă așteptam la vestea asta nici într-un caz și efectiv sunt distrusă, sunt depresivă și nu mai știu ce să fac. Nu prea imi doresc să intru in detalii despre subiectul ăsta cu părinții mei pentru că atunci când îmi exprim sentimentele plâng și chiar nu vreau să o fac în fața lor, o să îi întristez si mai tare.
Sunt atât de speriată. Vă rog, dați-mi niște sfaturi să mă liniștesc măcar puțin.

Imi pare teribil de rau de vestile triste, dar ai nevoie sa plangi mult, pana te vei descarca si te vei linistii.
Asta este unica metoda sa te linistesti in situatia ta.
Inchide-te in camera ta, daca nu vreis a te vada ai tai parinti sis a-i necajesti.

Cam aceeasi varsta o aveam si eu cand o persoana nespus de draga a fost diagnosticata cu o boala incurabila si in cele din urma a si murit.
Sigur, trebuie sa constientizezi, sa intelegi si sa te resemnezi că așa este viata. "(...)toți se nasc spre a muri", spune Eminescu și are cumva dreptate. Sigur ca putem revolutiona lumea in timpul vietii, sigur ca putem sa facem o diferenta la un moment dat, dar daca la nastere despre noi se stie ceva cu certitudine, acel ceva este faptul ca vom muri candva. Atat.
E foarte important sa nu privesti moartea ca pe ceva ce distruge orice legatura dintre tine si bunica ta. Eu mereu am simtit persoanele dragi din viata mea care au murit, mult mai aproape dupa moartea lor. Am simtit ca moartea ne-a apropiat, desi fizic ne-a despartit pr vecie. Poti pastra ceva de la bunica ta: o bratara, un lantisor, o pereche dr cercei, o agrafa de par-Orice are valoare sentimentala pentru tine- si sa le porti in momentele speciale, in momentele grele, in momentele in care stii ca ea ar fi vrut sa fie langa tine. Trupul, faptul ca el cedeaza si omul nu mai are activitate cardiaca si cerebrala, ceea ce noi numim "moarte" nu inseamna ca persoana aia si tot ce este ea dispare pentru totdeauna. Faptul ca bunica ta va muri nu inseamna ca prezenta ei va disparea complet din viata ta. O vei gasi mereu in lucruri marunte, o vei simti aproape, pentru ca va fi aproape.
Cat inca mai traieste, stai cu ea. In cazul meu, parintii nu m-au lasat sa petrec timp cu persoane aflate pe patul de moarte si nu ai idee cat de mult rau mi-a facut chestia asta. Petrece timp cu ea, pentru ca (mai ales daca este lucida) clipele astea iti vor ramane in memorie ca fiind unele din cele mai pretioase. Nu o trata ca pe o muribunda, ci ca pe bunica ta. Razi, fa glume, inveseleste-o, plangi daca iti vine sa plangi. Ai doar grija sa nu o obosesti prea tare.
Plangi! E ok sa plangi! Trebuie sa plangi! Eu am 16 ani acum si inca plang daca discutam despre persoana respectiva. M-am ferit si eu la inceput, am tinut in mine. Fiecare dezvoltam diferite sisteme de auto-aparare. In prima ora dupa ce am primit vestea, daca iti vine sa crezi, am zis tuturor ca "asta e... Asa e viata si nu e mare lucru pentru mine!". Poate eram in soc. Ce incerc sa zic e ca s-ar putea sa reactioneazi neasteptat, dar acest lucru este cauzat de procese pe care nu le putem controla.
Cea mai buna terapie, repet, sunt in opinia mea, discutiile pe care inca le mai poti purta cu ea.
Cat despre faptul ca esti depresiva, este absolut normal sa fii asa. Este firesc si la fel de firesc este sa iti acorzi timp. Sa accepti ca vei fi trista o perioada de timp, ca vei plange, ca iti va fi greu, ca tr va durea nespus dr mult, daaaar in cele din urma te vei intoarce din nou la cine esti de fapt.
Asta cred ca este cel mai bun sfat pe care cineva il poate da unei persoane care a pierdut sau va pierde pe cineva drag: cand cineva drag moare nu trebuie sa mori si tu. Cel putin nu definitiv.

P. S. : nu am dezbatut absolut deloc perspectiva religioasa a mortii, pentru ca nu tind sa cred intru-totul in ea, dar daca tu crezi, banuiesc ca ajuta foarte mult perspectiva bisericii asupra mortii.
Șiiii Speranta moare ultima. Nu ai de unde sa stii, poate ca mai exista o sansa.