Am 14 ani și vreau sa va spun o problema de a mea. Nu mă înțeleg deloc cu mama, in sensul ca ne certam zilnic din orice mic lucru. Mereu când vine de la serviciu, vine nervoasa și începe sa reproseze ca toată casa e un dezastru deși nimic nu s-o întâmplat in lipsa ei.

Mereu când mă comport frumos cu ea, crede ca o fac doar pentru ca doresc ceva de la ea. Menționez ca m-a urmărit când am ieșit cu o prietena acum 3 săptămâni, acuzându-mă de droguri și fumat, deși eu nu am făcut așa ceva in viața mea.

Mereu când iau o nota de 7 se supara pe mine dar când iau o nota de 10 zice ca nu e mare lucru.

Uneori ne certam așa de grav încât mă amenință ca mă da la casa de copil și spune ca eu i-am distrus viața și dacă nu as fi fost eu, ea ar fi fericita (recunosc când ea spune lucruri de genul, încep sa plâng pentru ca pun la suflet).

Am încercat sa consider faptul ca eu sunt problema. Așa ca am încercat sa vorbesc mai puțin, clar, frumos și sa mă comport decent cu ea in sensul ca mereu când îmi cerea ceva spuneam direct,, Da " indiferent de ce dorea, dar tot s-a ajuns la cearta ca nu fac nimic bine și tot ce fac e sa stau (Menționez ca acum a început vacanța și încerc și eu un minut - doua sa mă relaxez și eu dar nu stau toată ziua numai sa dorm sau sa stau acasă și de astea)

Și mai ales ce e deranjant, mereu când o intreb frumos dacă pot sa ies (ii spun sincer cu cine, unde și când ies) zice ca nu mă lasă, iar, următoarea zi îmi reproșează ca eu niciodată nu ies din casa.

Oare ce ar trebui sa fac? Cum as putea sa opresc certurile acestea cu ea? Este un mod aparte cum ar trebui sa mă comport ca sa se oprească toată asta?

Ai încercat să-i zici frumos: „mami mă deranjează când vorbești așa urât cu mine din orice, când țipi pe mine din orice chestie și nu mă înțelegi?" dar pe un ton de cățeluș plouat nu acuzator )

Intreab-o mai des cu ce poti sa o ajuti si fa-o. Probabil e nervoasa si obosita si trebuie sa o lasi in pace. Nu mai pune totul la suflet. Vei vedea cand vei creste cate prostii poti sa spui la nervi

Ca să te înțelegi mai bine cu ea, trebuie să te oferi să-i ușurezi munca în gospodărie: să faci cumpărături, să dai cu aspiratorul, să cureți cartofi, ceapă, etc.

Imi pare foarte rau pentru situatia ta, nu este primul caz de genul de care aflu si ce e mai rau e ca mamele ca a ta uita sa fie mame in sine. Un astfel de comportament te poate lasa cu stima de sine foarte scazuta, cu iubirea de sine la fel, mica si cu un sentiment de inadecvare profund.
Ce sa ii faci mamei tale? Am vazut ce ti s-a sugerat mai jos, dar nu cred ca problema e ca nu faci destul. Cred ca faci tot ce iti sta in putinta. Pari un copil cuminte, bine crescut care nu face probleme si sincer, consider ca nu stie ce noroc are.
Revenind, o idee ar fi sa mergeti la psiholog, la terapie pentru familie, dar nu stiu daca va accepta asta pentru ca oamenii de genul tind sa creada ca totul e perfect cu ei insisi.
Daca nu accepta, tot ce poti face e sa stai tare, sa nu te schimbi, sa nu incepi cu viciile/cu invatatul prost/cu a fi un copil problema in principiu. Trebuie sa te convingi pe tine insati ca esti ok, ca reprosurile mamei tale sunt nefondate si ca nu o sa lasi nimic sa iti stea in cale. Sa iti traiesti viata, sa te ambitionezi sa ai cat mai multe realizari, eventual poti face si voluntariat.
Gaseste, daca ai cum, o ruda care sa simpatizeze cu tine, de care sa te atasezi si pune-ti nadejdea in ea. Inainte de asta, in tine insati, mai ales.
Mama ta o sa vada cand o sa ajungi la maturitate ca a gresit si o sa inceapa sa se intrebe "de ce nu ma suna/viziteaza niciodata fata mea?". Poate atunci, si doar poate, nu sigur, va intelege ca te-a tratat anormal si o sa ii para rau.