am o intrebare..mai intima. Noroc cu voi ca pot posta anonim, poate am noroc de o explicatie? De fapt explicatie nu suna bine, nu cred ca exista asa ceva. Dar cel mai bun raspuns primeste ...? (mai mult)

Question

am o intrebare..mai intima. Noroc cu voi ca pot posta anonim, poate am noroc de o explicatie? De fapt explicatie nu suna bine, nu cred ca exista asa ceva. Dar cel mai bun raspuns primeste funda. Am 24 ani! Am relatia cu parintii destul de hmm ciudata. Un mic rezumat ar fi, de copil am fost crescuta intr-un mediu inconjurator ostil, violent. De la certuri zilnice (nu exagerez) pana la batai si bauturi. Am dezvoltat depresia la varsta de 4 ani, am fost amenintata de mama ca ma lasa la gradinita, si ma abandoneaza. De frica lui tata cand era ora sa vina acasa imi dadeam somn fortat. La 10 ani am fost violata in generala, de frica lui taicamiu nu am zis nimic, asa ca mi-au dat agresorii o reputatie..nu prea okay. Profesorii se uitau in scarba la mine, la 14 ani ai mei au acceptat ca iubitul sa locuiasca cu mine( deoare ce mama, naiba a fost influentata ca as fi fugit de acasa daca nu ar fi acceptat) fostul avea narcisism extrem( pentru cei care inteleg psihologia) batai, inselata, nervul coloanei prins intre cele doua oase de la coloana asa ca a trebuit sa caut job dupa limita mea. Am plecat de 3 ani din tara, la 20 am avut curajul sa le spun ca am fost violata, sa ma duca la doctori nu i-au interesat, iubire nu stiu cum se manifesta din cauza ca nu mi s-a aratat de mica afectiunea parinteasca. Am fost destul de "rebela" ( banuiesc din cauza mediului inconjurator) am aflat recent ca sunt bipolara tip 2 ( din cauza ca a trebuit sa plec din tara si sa caut raspunsuri ce nu este okay cu mine. Nu ca i-ar fi interesat pe ai mei sa ma duca cat timp am fost copil). I-am confruntat pe ai mei, ce au facut, ce tin minte, si sa accepte ca sunt diferita. Depresia, ultimul stagiu, sincera sa fiu "traiesc" dupa o zii pe alta cu gandul ca maine poate fii acea zii in care incetez sa exist. Psihoza imi da halucinatii auditorii si vizuale. Nu mi-e frica de moarte, chiar daca mi-ar pune cineva pistolul la tampla as reactiona comic, cu speranta ca va apasa pe tragaci si scap. Ai mei zic ca ma victimizez, ca eu sunt de vina pentru ce am ca nu am fost copilul "perfect" ca ei sunt parinti buni. Cum sa nu o dai in nebunie cronica, cand incerci sa te auto cunosti acum ca stii ce problema ai si propia familie te reneaga ca ti-au facut rau? Am fost la peste 20 psihologi dintre care de 3 ori a trebuit sa semnez sa nu ma interneze sub suicide watch pentru ca sunt un pericol pentru mine si restul. Cat despre mine? Sunt o persoana artistica, obsesez sa imi iau un pian inca de la varsta de 5 ani ( ai mei mi-au renegat dreptul la instrument muzical "nu se fac bani din asta") sunt pasionata de compus poezii, carti, de pictat si desenat. Skilluri care nu mai sustinut sa le invat la varsta frageda. Dar totusi..stiu sa desenez si sa pictez doar uitandu-ma la o banala poza (nu va ganditi la desene complexe dar gen desene animate sau gen tim burton imi vin usor sa le fac) ma fascineaza necunoscutul, astronomia, robitica, filozofia si psihologia cum functioneaza un om in habitatul lui natural. Vorbesc engleza fluent(majoritatea poeziilor sunt in engleza, ciudat ma exprim mai bine in engleza decat romana) am doua personalitati, una dominanta, serioasa si foarte inteleapta, a doua a unui copil intre 7-8 ani pana si tonalitatea vocii mi se schimba cu cea a unui copil, carti de colorat si ursuleti de plus ma incanta in momentele alea. Iubesc natura, iubesc cum tot ce ma inconjoara in natura reprezinta viata in sine. Cu toate astea..nu mai am vlaga sa imi urmez visele mult pierdute..nu mai am speranta nici ca apuc maine, si o iau razna la propiu. Material de relatie nu sunt asa ca am invatat sa imi iubesc propia companie. Dar, ai mei ma vad diferit, ma vad ca un ghinion in casa lor de fiecare data cand ii vizitez, si nu inteleg de ce nu isi vad si ei greselile lor, partea lor de vina? De ce pun tot ce s-a intamplat in spatele meu si ma forteaza sa ma comport normal..ma simt straina in casa parinteasca, si ma doare gandul ca trebuie sa ii indepartez de mine si sa rup legatura cu ei din cauza asta, ei isi vad doar problemele lor si eu fortat trebuie sa ii le rezolv daca nu se aplica conflictul de loialitate. Voi, in locul meu ce ati face? Stiind ca nu o sa poti sa simti fericire adevarata ca tot ce vezi este gri si lumea este o gaura neagra de ****, in care toti sufera si toti distrug pe altii, un ciclu vicios al existentei sau mai bine zis o gluma morbida a vietii si un dans melancolic cu insasi viata doar ca sa te paseze mortii si sarutului sau rece ca gheata? P.s nu mai merg medicatiile la mine, ma lupt cu tot singura si, fac o treaba destul de bine momentan chiar daca nu exista zii in care sa zic ca sunt bine azi. Ce sa fac? Sa rup legatura? Ma doare pasul asta, ma face sa ma simt mai singura

simpluone · Accepted Answer

Daca te face sa te simti si mai singura atunci nu rupe legatura. Rareste-o! Ai 24 de ani, iti consumi toata energia pe o tinta deprimanta si anume recunoasterea vinovatiei de catre parinti. Dupa cum ai si scris, degeaba le ceri asta pentru ca sunt limitati si nici nu au constientizat vina. Noi, cei care am citit aici iti putem spune ca da a fost vina lor. Gata! Urmatorul pas este sa incerci sa faci ceea ce-ti place, fara ajutorul parintilor pe cat se poate. Pian, desen, poezie ...etc.
Daca ai o sursa de venituri cu atat mai bine! Trecutul tau nu se poate schimba din pacate asa ca ori il inchizi intr-un borcan ii pui capac si-l arunci pe fereastra ori il accepti ca o cale spre sensibilitatea de care dai dovada si care sunt convins ca va crea o  poeta, o pictorita sau de ce nu o muziciana, buna.
Viata asta e cu mult mai mult decat acest simplu dans fie el si melancolic pe care-l vezi tu si crede-ma isi are rostul sa o parcurgi pe indelete sa poti acumula intreaga cantitate de cunostinte pe care ti le poate oferii! Doar ai zis ca esti pasionata sa inveti pian robotica si multe altele!  Si cum sa fii singura?! Nu-ti dai seama ca sunt atati oameni care te vor citi de acum incolo chiar anonima fiind?!

LiliD · Answer

Am job stabil in afara, deja lucrez spre a imi urma pasiunile. Doar ca ma deprima de fiecare data cand veneam in tara sa ii vad, ma agasau sa le rezolv problemele personale, si fortau sa ma comport intr-un fel anume..sunt limitati, nu ii invinovatesc, au prins alte vremuri, mentalitatea diferita etc. Cred ca in mare ce voiam cu intrebarea, este doar o opinie din afara cum as putea aplana situatia, sa nu crezi ca stau zilnic sa le reamintesc de trecut, dar cateodata te lovesc amintirile. Sincera sa fiu este singura intrebare intima, mi-a trebuit o saptamana sa ma decid daca sa o pun aici sau nu in mare intrebarile vor fii diferite cu exceptia acum. Ai dreptate nu te contrazic. Nu mi-as fi dorit sa isi recunoasca vina, cat mi-as fi dorit sa ma inteleaga si atat. Dar viata nu ti le ofera pe toate si, poate tin de trecut prea mult cateodata cand sunt in starile naspa. Trecutul este cel mai greu de lasat in urma se pare, poate dupa cum ai zis si tu, si cealalta persoana sa raresc comunicarea cu ei si sa ma concentrez asupra mea sa ma redescopar pe interior. Merci de raspuns, o zii placuta. O sa ma gandesc cui sa ii dau funda, ambele raspunsuri au fost bune

mihai69 · Answer

E timpul să-ți găsești o pereche. Cred că doar sprijinul cuiva care te înțelege și te acceptă în totalitate așa cum ești te mai scoate din „rahatul" în care te simți.

anonimg · Answer

Vei invata sa nu doar sa ii ierti, ci si sa ii iubesti pe cei rai daca vei citi cartea aceasta:
https://m.egwwritings.org/ro/book/2000.2#0

LiliD · Answer

Pe cat de mult apreciez incercarea ta de a ajuta, nu apartin de aceeasi religie. Dar merci enorm pentru sfat. Nu ii urasc, nici nu port pica asa sunt eu.

Donsavas · Answer

Nu te supăra, dar realitatea e că si tu te autovictimizezi. Ce vina au părinții tai ca tu nu le ai spus de viol? E greu sa comunici cu ei fiindca sunt dificili, intr adevăr iar tu esti erai un copil, însă nu poti sa i invinuiesti ca tocmai la 20 de ani au aflat ei de viol. Cat despre narcisismul fostului tau,nu stiu cata psihologie crezi ca stii tu,însă iti spun ca ce vezi in altii te cam caracterizează si ca iubitul tau,fostul, nu mai face parte in prezent din viata ta si orice ai spune, nu mai are demult o influență a supra ta. 
Eticheta de bipolara, de tip 2,     cred ca ti ai pus o singură. Un psihiatru ar raspunde pentru tratamentul pe care ti l ar da si te ar îndruma să l urmezi.

anonim_4396 · Answer

Au dreptate te autovictimizezi, nu intereseazã pe nimeni prin ce ai trecut, plus e doar o pierdere de timp pretios sa continui s-o faci. Viata nu e dreapta si nici nu trebuie sa fie dreapta cu toti. Sfatul meu este sa te intorci la tine insuti si sa te dezvolti din interior, talentele si abilitatile tale dupã arata-le celor din jur de ce esti in stare, intr-un mod in care le aduce beneficii, nu problemele tale, ce vrei tu o sa apara la un moment dat.

LiliD · Answer

Iti dau dreptate, dar autovictimizarea de unde vine atunci? Banuiesc ca are si aia o sursa. Am primit doua raspunsuri bune la care nu ma pot decide cui sa dau funda.  Pierdere de timp este, dar tot iti fura din timp din cand, in cand fara sa vrei ca un film dat pe repeat. Sincera sa fiu nu vreau nimic, vreau doar sa ii inteleg de ce asa. Nu am specificat ca viata trebuie sa fie dreapta, este doar logic sa nu fie cum am si zis in intrebare. Restu in afara de familie sunt okay, nu am treaba cu ei. Dar nu toate intamplarile in trecut au un raspuns, putea fii si mai rau. Merci de raspuns, o zii placuta.

anonim_4396 · Answer

La fel. Dar cine te pune sa mai pastrezi legatura cu ei, atunci iti dau dreptate tie pâna la urma trebuie sa te scapi de persoanele care Iti fac rãu pentru totdeauna indiferent daca e chiar familia ta, tu stii cel mai bine.

LiliD · Answer

Pentru ca sunt parinti, si realitatea ca ei sunt toxici pentru mine este petrifianta. Si cand cresti tot ne sunam parintii "uite mama, cum mi-a fost ziua...dar tie?" sau un sfat de la tata. Este aceea conexiune dintre copil, parinte inca prezenta chiar daca au facut rau poate nu intentionat, dar au facut-o. Este aceea realizare cand o sa ai ceva pe suflet sau o veste buna! Sau chiar si o nevoie simpla sa ii auzi, si din obicei iti suni parintii, nu o sa mai poti, pentru ca pe ei poate chiar nu ii intereseaza. Dar tu ca si copilul lor (indiferent de varsta) tot vei simtii golul ala adanc ca si cum trebuie sa te prefaci ca sunt morti. Si ca orice copil isi plange parintele mort. Cam asa este senzatia. Dar realitatea este dura, si poate voi gasi forta necesara sa rup aceea legatura care o mai simt pentru ei. Si tie ti-ar fi venit greu sa ii indepartezi, dar eventual din instinctul primal de a te autoapara de ceea ce iti face rau, o vei face. Este dificil, dar nu imposibil :)

Vali215 · Answer

Tu esti inca un exemplu care arata cat de mult iti pot distruge viata niste parinti inconstienti. Pur si simplu nu ai ce sa le faci, sunt limitati, asa au fost crescuti ei, li se pare ceva normal sa se comporte in acest fel. Nu esti singura care trece prin asta, multi o fac. Trebuie sa gasesti energia necesara pentru a putea sa iesi din aceasta problema. Ai doar 24 de ani, nu 50,     esti inca foarte tanara, poti sa-ti dezvolti pasiunile tale, daca nu faci ce-ti place ce sens mai are viata asta. Gandeste-te la Colonel Sanders, a fondat KFC in jurul varstei de 60 de ani, deci n-ai cum sa spui ca esti in varsta. Atunci cand simti ca revine depresia cauta metode de a te auto-motiva, tu stii mai bine ce te motiveaza. Eu de exemplu fac sport, meditez, citesc, am mereu niste citate pe langa mine, ma uit la filme (daca vrei pot recomanda cateva).

LiliD · Answer

Este de inteles ca multi o fac, si multi trec poate prin ceva asemanator sau mai rau! Metoda de a te distrage can intrii in aceea stare da tot incerc sa gasesc, trebuie sa recunosc can devine starea depresiva constanta, este dificil dar nu imposibil. M-am documentat in trecut despre budism, metodele sale de meditatii, citesc da, acum mai am putin si termin cartea The pilgrimage of Harold Fry. Ce este drept nu este stilul meu anumite chestii din carte imi declanseaza depresia. Stiu majoritatea oamenilor de succes au facut ce le place cu adevarat, dar succesul nu il caut. Dupa cum ai zis si tu trebuie sa gasesc energia sa pun imi practica, chestie care imi lipseste total momentan, sper sa descopar cum sa acumulez aceasta energie, plus motivarea care si aia imi lipseste. Ce ma tine in viata este curiozitatea sa vad ce se intampla de alungul drumului. Trebuie sa imi schimb mentalitatea in asa fel in cat sa am un ritm in viata un ritm care mi se potriveste. Iti multumesc enorm pentru timpul acordat, apreciez. Filme poti recomanda cu placere, doar ca comedia, fantezia si horro pot sa ma uit..restu imi declanseaza  depresia enorm. Apropo, sunt mandra de tine, ca ai gasit o modalitate de a trai cu depresia, tine-o tot asa.

Vali215 · Answer

Filme: IT 2017,     Don't Breathe, Dead Silence, Hangover 1,     2,    3,    The Conjuring 1,     2.     Eu nu traiesc cu depresie, am si eu zile mai proaste cum are toata lumea, doar ca ce ti-am enumerat eu ca sa pui in practica ma ajuta sa trec repede peste acele stari. Si eu am niste parinti care sunt exact ca ai tai, limitati, doar ca mie imi este super usor sa-i indepartez, n-are rost sa discut cu cineva care imi distruge viata. Eu nu sunt o persoana prea afectuoasa, poate de asta, dar stiu ca nu toti sunt asa, unii chiar tin la parinti, indiferent ce rau le fac.