Am o mare problema și nu știu cum să o rezolv.Stiu că pare ciudat având în vedere că am doar 14 ani dar eu efectiv nu ii mai suport pe ai mei, efectiv unii au părinți așa de treaba și copiii sunt și ei ok.Invat bine,nu înjur,nu fac alte prostii, singurul lucru pe care îl vreau e sa nu îmi comenteze atata, daca eu am ceva de făcut la o ora, ei trebuie să comenteze că nu respect regulile că atunci facem noi nu știu ce, daca ei au treabă atunci nu e nicio problema.Am înțeles că nu mă lasa sa îmi fac manichiura (acasă) doar cu oja și așa,dar când vorbesc la telefon,tot "hai gata ai vorbit destul" când fac o gluma la telefon și nu le convine lor ceva striga,daca cineva zice ceva lucruri neadevărate de mine,ei cred imediat,nu mă lasa sa îmi închid ușa la camera,sa am intimitatea mea,deci efectiv deja e penibil,ei zic că mă iubesc mult și așa,dar dacă ei și alții cred că e pentru binele meu, eu nu prea cred, atâta timp cât nu fac nimic rău, dar ei îmi fac mie mult mai mult rău și datorită lor îmi schimb gândirea sa mă gândesc numai la chestii rele.Imi vine să plec din casa asta dar nu am unde, NU MAI SUPORT și am încercat să vorbesc cu ei,sa le zic sincer,dar am cu cine. Îmi scot ei mie ochii cu ce îmi cumpără, de parca aia face totul, le-am spus că și dacă nu îmi cumpără nimic sunt mulțumită doar sa îmi dea o viață ca lumea. Poate voi știți ce as putea sa fac pentru că va zic cu cea mai mare sinceritate, mă simt mai rău ca într-o pușcărie.

Deși pare că ai primit un răspuns bun să îi ignori cu căștile în urechi, de fapt s-ar putea să ajungeți la ceartă că vorbesc singuri și nu îi asculți.
Încearcă să îi intelegi atât cât poți tu, că din prea multă iubire ei au ajuns să te controleze, sunt dependenți de control din păcate, de a știi la orice pas ce e cu tine, dacă ar putea asculta gândurile tale ar fi perfect pentru ei. Nu le-o lua în nume de rău chiar dacă ei greșesc, chiar o fac din iubire. O să înțelegi sentimentul când vei fi mamă. După ce îi înțelegi cu adevărat, încearcă să îi ierți și să le vorbești blând. Zâmbind îi poți da un pupic mamei tale și îi spui că îi intelegi grija, dar ești mare și te descurci. Sau că ai nevoie de intimitate ori ce anume îți cere atunci. Dacă va vedea că de fiecare dată o tratezi cu calm și maturitate va capăta încredere în tine. Trebuie multă răbdare cu ei, așa cum au avut și ei cu tine când erai mică. Nu îți dori alți părinți, oferă-le iubire necondiționată.

Spui "să îmi dea o viaţă ca lumea". E discutabil. La vârsta ta nu prea ştii bine cum e lumea, şi atunci nici cum ar fi o viaţă ca lumea. Apoi mai zici "nu fac nimic rău" - din nou, discutabil. Chiar între adulţi mulţi nu reuşesc să definească "răul". Nu zic că tu nu ştii deloc cum e lumea sau că nu poţi să discerni între bine şi rău. Sunt convins că ştii într-o anumită măsură (poate chiar mare), totuşi nu ai încă o vedere de ansamblu asupra acestor lucruri. Ştii cum se spune la matematică: condiţie necesară dar nu suficientă. De aceea cred că ar trebui să accepţi o situaţie de compromis încă un timp, adică să faci ce zic ei şi să mai faci şi câte ceva ce nu ştiu ei.

Tu la 14 ani vrei sa fii apreciata ca un matur, vrei sa te comporti ca un matur. Pai atunci copil cand vei ma fi!?! Te vei satura de 60 de ani de munca si maturitate. Tu faci comparatie cu alti parinti ca sunt buni, citeste efectul hormonilor asupra adolescentilor si vei afla de ce nu iti convine nimic din comportamentul parintilor. Calmeaza-te si bucura-te de varsta asta, stand acum nervoasa vei deveni trista, anxioasa si in final depresiva, apoi singurul lucru care te va face sa te simti bine va fi gandul la sinucidere. Bucura-te ca esti INCA mica, fiindca 3 ani trec repede si vei fi mare toata viata

In primul rand mi se pare gresit sa ii compari cu alti parinti. Bine, foarte multi am facut asta in copilarie. Le-am aruncat vorbe pe care poate le-am regretat, cel putin mie mi s-a intamplat. Dar sincer acum, ei cred ca este bine ce fac. Pentru ca doar ei stiu cat de mult ne iubesc si ei stiu ca fac anumite chestii pentru binele nostru. Chestia e ca unii cred ca au mereu dreptate si nu este asa. Asta este modul lor ca sa fie aproape de tine. Uite, eu de exemplu mereu stateam cu usa inchisa la camera. Si intr-o zi mi-a zis mama ca nu ma vede toata ziua si ii pare rau ca nu are timp sa stea cu mine. Cand de fapt e vina mea ca tot ce fac este sa vorbesc la telefon. Dar sunt in aceeasi situatie. Cateodata erau atat de sacaietori, de asta nu ieseam din camera. Daca auzeam ca ei sunt in bucatarie, nu ma duceam chiar daca imi era foame doar ca sa nu dau de ei. Oricum, mai mult decat sa le explici nu stiu daca ai ce sa faci. Ca sa te descarci desigur poti sa le povestesti prietenilor. Tu ii cunosti cel mai bine, trebuie sa stii cum sa abordezi situatia. Asa sunt parintii...la un moment dat vom vrea sa ii avem pe cap si nu vom mai putea. Oricum inca esti mica, pe viitor va fi mai bine sigur. A si toti au mici probleme in familie chiar daca nu vorbesc despre asta. Bucura-te ca ii ai pe ambii si succes oricum

Cati ani ai?

Uite ce spune Apostolul Pavel:
Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept.
„Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta" – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă – „ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ."
Sfatul meu este sa asculti de parinti dacă vrei sa fii fericita!

Pai... si ce ai vrea ca noi sa facem?

Ai zis ca ai incercat sa vorbesti cu ei si nu te poti intelege, nu? Din cauza COVID-19, era recomandat sa iti faci o consiliere psihologica, dar de...