| Motisor a întrebat:

Bună TPU. După cum știți este vacanță, am venit si eu acasă de la facultate, nici nu voiam având în vedere cât de toxic e la mine in familie, dar am venit pentru mama. În fine, tata e abuziv de când mă știu s-a îmbătat și a facut iar ca toate animalele, când situația începea să devină mai rea, nu puteam să stau să mă uit cum se ia de mama si sora mea fără să fac nimic, și ca sa nu ajung eu la pușcărie, mai bine el să ajungă am zis, așa că am sunat la poliție, el s-a panicat a început să ne înjure și a fugit cu mașina beat. Pe la miezul nopții a venit de și-a luat niste lucruri sau cine știe ce a mai făcut și a plecat. E tatăl meu până la urmă nu l-a jignit nimeni, nu l-a gonit nimeni, mama îl iubește, și eu ce e drept, dar nu îi ia nimeni apărarea, toți suntem de acord că el greșește, dar nici nu putem să îl schimbăm cand el nu acceptă nici o vorbă, nici sa ma uit in ochii lui nu am avut vreodată curajul la câte presiune pune pe noi. Niște sfaturi? E clar ca nu mai putem sa îi acceptăm comportamentul abuziv, dar cum sa continuăm ca să nu îi închidem lui orice șansă să își revină din nebunia lui?

Răspuns Câştigător
| NLS a răspuns:

Incearca in primul rand sa afli unde e acum, si daca e cat de cat bine, lucid.
Am cunoscut un caz ce s-a sfarsit tragic pentru tatal alcoolic
- a murit, in urma "tratamentelor" primite de politisti, care erau sunati de vecini, dar uneori si de familie.

Spune-i mamei tale sa ii scrie un mesaj: "Esti bine? Te rog hai acasa ca nu a vorbit serios!"

Si n-a fost singurul caz pe care l-am cunoscut, dar momentan celelalte relatii inca gestioneaza cu chiu cu vai situatia.
(am un cunoscut care cand stie ca merge la munca nu bea aproape deloc, te poti intelege foarte bine cu el, iar cum are o zi libera, -ADIO-, scandal dupa scandal, se poarta urat cu sotia si copiii, zbiara, baga de vina (desi nu are motive), etc)

Daca nu accepta sa faca terapie, sansele de a se opri sunt mici, extrem de mici, din pacate.

Noi nu stim cat de agresiv e el in acele momente, si ce ar fi in stare sa faca, de aceea, nu e prea indicat sa aprimesti sfaturi de la persoane "din afara".
Insa clar nu trebuie sa ii reprosati nimic cand e beat.
Efectul va fi negativ si inzecit.

14 răspunsuri:
Salontanul
| Salontanul a răspuns:

O situatie asemanatoare am avut si eu cu tatal meu, Dumnezeu sa-l odihneasca. I-am promis ca-l bat dar cand era deja treaz. Pe vremea aceea nu era 112. Bine! N-as fi dat in el ca era tata dar a avut efect amenintarea. S-a ferit sa mai faca circ. Eu zic sa nu-ti para rau. Sa stai de vorba cu el si sa-i explici unde greseste. Sa-i explici ca nu se poate tolera o asemenea comportare. Daca stie ca nu rezista la bautura sa nu mai bea si sa mearga la tratament. Etc. In final daca nu vine acasa inseamna ca si-a gasit alta si de aia a provocat tot circul ala.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Dacă a plecat, nu mai ai treabă cu el.

| GabiDumitrescu a răspuns:

Daca voia sa isi revina, isi revenea pana acum. Iar faza cu alcoolul are si aia o origine, nimeni nu se apuca sa isi bea mintile asa, ca hobby...

| anonim_4396 a răspuns (pentru GabiDumitrescu):

Corect, nimeni nu se apuca de baut cu galetile de hobby dar daca e violent atunci trebuie sa rupa legatura cu el.

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru anonim_4396):

Ideea mea era ca exista O CAUZA pentru bautul ala. Degeaba toti il iubesc de nu mai pot daca nu comunica cu omul ala.

| Motisor explică (pentru GabiDumitrescu):

Dacă fuge de fiecare dată cand vrei sa vorbesti cu el, ba fuge de politie ba fuge si se ascunde în somn, ba se ascunde în alcool, ba in zbierături si acuzări.

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru Motisor):

Pai depinde si cum il abordezi. Poate ca el a incercat sa zica ce nu ii place o data, de doua ori, de zece ori. Si a fost tratat la diverse. Ai incercat vreodata sa il prinzi treaz si sa discutati pur si simplu de viata in general, de ce ar schimba la ea, de ce nu ii convine? Fara sa il acuzi, fara sa ii ridici la fileu mingea ca sa ii acuze pe altii. Pur si simplu gen "Tata, uite, nu vreau sa te judec si nici sa judecam noi pe altii acum, dar daca ai putea sa schimbi oamenii din jurul tau, astia cu care iti traiesti zilele, ce ai schimba? Ce nu te multumeste la mama, la mine, la x-y-z, si nu in ultimul rind la tine? Ce am putea face NOI ca sa te ajutam?"

Răspuns utilizator avertizat
| Yuoia a răspuns:

Si-a luat niste lucruri si a plecat?
Inseamna ca e bine merci la caldurica undeva. Si tu iti faci griji. Daca nu o facea lucid, nu isi lua lucrurile de care are nevoie.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Foarte bine că a plecat și să nu se mai întoarcă niciodată.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Mama ta trebuie sa puna piciorul in prag si sa se indeparteze de el, fara discutii/certuri, ca nu are cu cine sa cada la invoiala, toti oamenii care fac asa nu si-au revenit niciodata, mama ta trebuie sa bage divort si sa ceara protectia politiei sa spuna ca e alcoolic si violent.
Stiu si eu cum e sa ai un membru al familiei toxic, maica-mea din cauza traumelor din copilarie a devenit o nebuna care toata viata ei a rezolvat problemele urland si varsand frustrarile pe mine, asta cand eram copil.

| DovleacTurbat a răspuns:

Daca mai pleacă beat cu mașina, suna la poliție și da le nr de înmatriculare și zona cu aproximare. Asta dacă îl iubești și nu vrei sa ai pe suflet o tragedie. Cât despre restul, atât timp cat el nu vrea schimbarea, e cam imposibil. Poate, o lecție prin secție, l ar speria un pic

| Motisor explică (pentru DovleacTurbat):

Păi ți-am spus ca am sunat la poliție, nu știu ce ai înțeles

| dariaflorina a răspuns:

Grea situație. Cu un psiholog (cu toate că nu cred că vrea ) sau sa ii explicați voi, daca chiar nu se poate, pentru că are un comportament abuziv (fiecare se manifesta diferit la băutură) nu aveți decât să îl lăsați, este foarte dureros, dar uneori nu ai ce face...