| Ana0898 a întrebat:

Eu sunt într-o relație de 1 an și ceva aproape, partenerul meu sa decis să aibă un copil cu mine, știind că eu am deja un copil, în luna decembrie am aflat ca sunt gravidă iar și i-am explicat totul despre ce îndatoriri o să vină despre ce va trebui să facă, că va trebui să fie capul familiei, etc, o discuție lungă și interesantă. El atunci mi-a spus " cum ai păstrat primul copil poți să îl păstrezi și pe al meu" și a spus ca ne vom descurca împreună. Au trecut lunile și în ianuarie și-a luat o mașină în rate. Ca să știe pe ce se duc "banii". Apoi au urmat o grămadă de cheltuieli, înscris, rât, asigurare, acte. Și locuind cu tatăl lui. Care vine beat mai mereu, mi sa făcut milă, am mers sa îl ajut sa facă curat, am mers sa îl ajut să pună și ei o mâncare pe masă. Ca după sa aud vorbe că eu nu fac nimic, că eu sunt o curvă, el să mă trateze ca pe un obiect. Am încercat sa ii ajut cu ce am putut, nu sunt miliardara sa le dau bani, nu pot sa fac din pământ mâncare și altele. Și după doua zile maxim o săptămână, aceiași mizerie, sticle tot felul de lucruri. Recent i-am făcut curat în casă și a început cu aceleași lucruri, eu i-am explicat ca ala nu e loc pentru a aduce un nou născut, le-am explicat la amândoi, pentru el e mai importantă mașina. Decât familia sau orice, iar pentru tatăl lui e mai importantă băutura decât mâncarea, curățenia, ordinea. Mama lui recent a divorțat de tatăl lui, ea găsindu-și pe altcineva, nici ea nu ma suportă, pentru ca cică eu ii mănânc banii lu fisu, că eu fac pe victima, că copilul nu e a lui fisu. Că sunt o curvă, că cine știe cu cine m-am culcat. Deci. Familia mea la primit cu drag, a mâncat cu mine în aceiași farfurie, l-am ajutat atât cât am putut că nu sunt un supererou. Și in continuare nu e bine, el își programează banii pentru mașină, datorii și altele. Iar eu îmi fac griji pentru mâncare, adăpost și curățenie. Acum cică tatăl lui e supărat pe mine, cred și eu. După ce le-am făcut curat în casă. Chiar nu mai știu ce să mai fac, nu mai pot sub nici un fel. Aveți vreun sfat?

4 răspunsuri:
| anonimg a răspuns:

Ai nimerit într-o familie în care nimeni nu acceptă pe nimeni.
Căsătoria și desfacerea căsătoriei nu se fac după capul nostru, ci se fac după niște reguli date de Dumnezeu pentru binele nostru; mai concret, pentru binele tuturor membrilor, nu doar al unora.
Pe de altă parte tu nu trebuia să te încurci cu un tânăr neîncercat (adică fără experiență de viață) care pune preț mai mult pe lucruri decât pe oameni.
Oamenii în vârstă nu se schimbă. (Vorbesc de tatăl acestui tânăr). Deci și dacă te duci în grajd și faci curat, să nu te aștepți ca data viitoare să găsești curățenie, că nu vei găsi. De altfel nici să nu te aștepți să primești recunoștință. Un porc nu este educat să trăiască spălat, ci el se va întoarce numaidecât în noroiul în care îi place să se scalde.
Eu dacă fac ceva pentru cineva, nu aștept să mă iubească și nici să-mi mulțumească. Îi zic doar "Sănătate!" și atât. Dacă nu-i convine, nici nu mă va mai vedea vreodată la față. Și nici nu mă supăr, deoarece știu din ce sunt făcuți oamenii (adică din apă și pământ).
Mai concret, stai departe de "familia" acestui tânăr. Și dacă el nu este băiat de casă, dacă mașina în care ați învestit bani nu produce cu ea alți bani (adică nu este de ajutor) atunci scăpați de ea. Și la fel scapi și de tânărul acesta dacă nu este de folos familiei (probabil nu aveți acte, deci nu sunteți căsătoriți).
Și nu te mai stresa de ce zice el, tatăl și mama lui. Dacă nu le convine de tine, atunci ei nu mai au dreptul să te mai vadă.
Tu ai făcut ce trebuia să faci. Dacă ei sunt nerecunoscători, lasă-i să trăiască singuri. Pe toți dacă este nevoie. Tu trebuie să-i educi pe cei mici. Pe cei mari doar pământul îi va mai putea educa.

supadeceapa
| supadeceapa a răspuns:

''Partenerul meu a decis să aibă un copil cu mine'', adică tu nu ai avut nimic de spus? straight face

Un an de relație înseamnă mai nimic. Mai ales când el nici nu e înțărcat. Se vede că nu ai avut timp să-l cunoști. De fapt, ce vorbesc, că voi aveați minim 6 luni când ai rămas însărcinată. Trebuia să discutați despre copil înainte, deși ar fi avut același efect, la cât de inconștient și ignorant pare. Și discuție nu înseamnă:
- Hai să facem un copil.
- Haide big grin
În fine. Prostia se plătește. Impune-te sau pleacă.

Iar pe următorul studiază-l înainte. Ai răbdare să treceți prin niște experiențe care să te ajute să-l cunoști, dacă prin comunicare nu scoți nimic concret. Semnele sunt mereu acolo, dacă te arunci în cap, normal că nu ai timp să le vezi. Tipul are o mentalitate de 1800 toamna și tu la fel, dacă te duci de bună voie în casa altuia să-i fii menajeră și faci copil la comandă. Cât despre mila față de bețiv, pe bune? Și-o face cu mâna lui, nu-i duce tu grija că lui îi e bine așa, dacă nu îi era se schimba. Milă să-ți fie de viitorul tău și al copiilor tăi. Sunt multe de spus aici, dar nu am timp să scriu mai mult. Ideea este că ar trebui să faci mari schimbări în mentalitatea ta, pentru că dacă o să continui așa, o să trezești cu o ciurdă de copii fără tați după tine...
Nu. te. mai. grăbi. Graba e mereu un semn rău. Lucrurile frumoase cer timp. Și repet, impune-te sau pleacă. Suntem în 2020, nu există ''partenerul a decis''. Într-o relație deciziile de genul ăsta se iau ÎMPREUNĂ sau adio, fiecare pe drumul lui.

| TeodorescuAndrei a răspuns:

O să fie dur răspunsul meu dar asta e. Dacă mai este posibil să opresti sarcina nu mai sta. Dacă nu este posibil ia-ti copii si fugi! Cu omul ăsta nu o sa faci casă bună cu el niciodată!

| Mihaela2023 a răspuns:

Soacra ta nu te vrea în familie pentru că mai ai un copil. Acum depinde dacă soțul tău are peste 30 de ani este deja matur și nu trebuie să asculte de părinți. Nu trebuie să te intereseze ce spune maica-sa acum sunteți la început dar pe parcurs poate se schimbă și ei, deci timpul le rezolvă pe toate