Buna.
V-ați confruntat vreodata cu situația în care, acasa, sa fii înconjurat de părinți toxici, de vecini toxici, de mentalități toxice. Sa te simți mereu ca o epavă, sa fii trist si cu toate astea sa iubesti locul de care aparții, sa tii la părinți și sa nu poti sa-i părăsești fiindca ii pui pe ei pe primul loc?
Sa fii crescut cu "așa nu o a ajungi nicaieri", "nu vei avea pe nimeni lângă tine", "eu m-am sacrificat pentru tine", "tu nu faci nimic", știind că tu iti dai sufletul pentru ei, ca tu sa-i aperi si la urmă sa primești doar reproșuri?
Nu suport nedreptatea de care sunt înconjurată. Deja simt ca cedez. Stau prost cu nervii, mereu ma enervez si sunt gata să sar pentru dreptatea mea.
Nu ma simt bine deloc. Si cel mai tare ma doare ca cei pe care ii iubesc, se transformă din ce in ce mai mult in niste străini.

Cand ai probleme cu mai multe persoane din jurul tau, e clar ca problema nu este la ei ci la tine. Deci, vezi ce anume gresesti in comportamentul tau vizavi de ei.

Este fată nu ai citit intrebarea? Sari cu clanța

Bună, parintii au idei si o mentalitate invechită a anilor 80, in primul rind ce varsta ai? Daca ai servici si bani i ti poti cauta o garsoniera sa stai in chirie singură si sa nu depinzi de părinti, iar vecinii? Ce treaba ai tu cu ei si ei cu tine? Sunt niste straini, in afara de buna ziua nimic nu trebuie sa ai de aface cu ei.

Am o curiozitate - ce varsta ai?

Inteleg sentimentul, l-am trăit de multe ori, însă cred ca cel mai bine este sa te distanțezi de persoanele care te fac sa te simțiți astfel și sa vezi dacă asta te face sa te simți mai calma, mai relaxata și sa nu-ți faci griji ca o sa rămâi singura sau nu o sa ajungi nicăieri, iar după aceea poți lua decizia dacă vrei sa mai continui legătura cu acele persoane