anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Buna, vreau sa va zic ce mi s-a intamplat (astazi) adica pe 1 ianuarie cand ma intorceam cu parintii de la niste prieteni de familie cu care am petrecut.
Ei au baut la aceasta ocazie si pot sa zic ca s-au imbatat, mama nu prea bea nici ocazional, iar tata bea ocazional si uneori si in timpul liber dar nu bea mult, o bere maxim doua.
Era 5 dimineata si cand am plecat de acolo ei au vrut sa mergem la alti prieteni iar eu nu eram de acord, adica probabil inca o ora doua de distractie si chiar nu mai voiam, mai ales ca acolo erau doar doi copii, un baiat de vreo 7 ani cred si o fata de 16, am uitat sa zic ca eu am 12 ani. Si acei parinti consuma alcool ocazional, in timpul liber habar n-am dar ei sunt diferiti de ai mei cand beau.
Deci sa continui, eu nu eram de acord asa ca le-am zis "eu plec acasa cand ajungem in fata portii la ei", tata mi-a zis "poti sa pleci si acum" (probabil in gluma dar sincer nu imi pasa) iar eu m-am enervat ca ma lua la misto(probabil) asa ca am luat-o pe prima strada pe care am vazut-o, nu eram departe de casa dar na. Ei veneau dupa mine doar ca eu mergeam mai repede pentru ca nu imi placea sa stau cu ei pentru ca ma enervau, numai cand ma uitam la ei. Deci asta rezulta ca au ramas in urma si m-au cam pierdut. Eu am traversat o trecere de pietoni si ei cand au ajuns aproape de trecere au vazut ca nu mai sunt, tata ma striga, eu il auzeam dar mi-am vazut de drum. De mers aveam o statie de autobuz si 4 strazi aproximativ, nu asa mult dar era periculos. Cand am ajuns pe prima strada mama ma suna si ma intreaba unde sunt, ii zic strada pe care eram iar eu o aud ca ii zice tatalui meu ca sunt pe strada respectiva, eu habar nu am unde erau dar aia e. Cand am ajuns acasa era fratele meu mai mare care venise de la un eveniment, era in pat si cred ca dormea. Peste vreo 2 minute ma suna mama si ma intreaba daca am ajuns acasa, ii zic da si dupa imi spune "o sa vezi tu". Eu cu fratele meu avem aceeasi camera, ma pun in pat si cam peste vreo 3-4 minute ajung si parintii mei. Tata vine la mine in camera si imi da doua palme, prima a fost pentru ca am plecat, m-a intrebat "de ce ai plecat nesupraveghiata?" si dupa imi trage o palma, iar a doua palma a fost pentru ca i-am dat si eu o palma in mana. Fratele meu nu s-a bagat si se prefacea ca dormea pentru ca ii era frica sa nu il ia si pe el la palme. M-am simtit batjocorita rau... Parintii mei nu dau in mine, doar ma cearta cand gresesc si imi tin morala, mai dadeau in mine cand eram mai mica dar nu tare, acum nu stiu ce a fost cu ei, adica mai mult cu tata. Parintii vostri beau ocazional? Daca da, ei cum fac la bautura? Sau... voua vi s-a intamplat ceva de genu? Spuneti-mi va rog si voi daca ati patit ceva cu parintii sau nu stiu, cum vreti. Vreau sa vad daca si voia vi s-a intamplat crying
Ps: Azi nu am vorbit cu ei pentru ca nu am iesit din camera

11 răspunsuri:
| darrio2007 a răspuns:

Aici nu e vorba de cat au baut ei. Ci de faptul ca ai plecat singura de langa ei. Si au dreptate. La ora aia erau multi turmentati pofticiosi, pe strada. Iar tu erai singura.

| darrio2007 a răspuns:

P.S. Tu la 12 ani, te dai viteaza dar parintii tai stiu mai multe, din viata pe care au trait-o. Tu esti singura vinovata, in acest caz.

| Simpatic a răspuns:

Eu am luat mare palma de la tata cand am rupt niste bani din prostie (valuta) acum multi ani in urma pentru ca nu se mai puteau schimba, ce crezi mi-a trecut supararea pe elwinking
Esti un copil la 12 ani nu ar trebui sa ai suferinte ca parintii te mai si plesnesc, prea multa suferinta cand nu trebuie in voi tinerii si numai aveti respect nici pentru parinti nici pentru straini mai in varsta, are si bataia rolul ei, si aici nu vorbim de bataie pana te scalzi in sange un lucru cu care nu voi fi niciodata de acord!, o palma nu e cine stie ce mai ales cand ai plecat dimineata nesupravegheata cum ti s-a si spus.
Nu are rost sa stai pe ai tai suparata ca nu s-a intamplat nimic, ti s-a aratat ca nu ai procedat bine.
Nu o tine nici cu supararea nici cu nesupunerea, cine nu asculta de parinti plange cu lacrimi fierbinti zice o vorba, eu si acum mult mai mare de ani decat tine cand simt ca este nevoia dau un telefon si cer o parere pertinenta parintilor, de ce? au mai multa experienta de viata, deci eu nu sufar.
Copii acutuali care se dau si vor sa fie rebeli ajung rau daca nu-si modifica comportamentul, de aceea multe au ajuns prostituate sau pe mana traficantilor de carne, oare parintii le-au invatat sa faca asta? eu zic ca nu.
Cine se crede zeu, are viata destule sa-i dea sa-l ingenuncheze, unul care s-a crezut zeu si rebel am fost si eu, rezultatul a fost dezastros. Radeam cand altii erau cuminti si cu frica de parinti si de Dumnezeu, noi le ziceam ca-s fraieri, fraierii din trecut au ajuns bine cei ca mine au ajuns sa fie renegati de multi mai traziu, dar noi eram pe cai mari si ei nu!
Stiu cum gandesc adolescentii si ce cred unii si altii stiu si de impresiile pe care le au in cap si copii si adolescentii, dar nu e ok, in final tot oamenii cu experienta de viata au dreptate.
Am cunoscut cazul unui barbat in toata firea care era mare bataus ca nu-i statea nimeni in cale, la bautura batea tot barul si daca se uita cineva urat la el, mama lui venea sa-l potoleasca ii dadea si doua palme si il lua acasa, crezi ca a lovit-o vreodata pe maica sa sau s-a suparat pe ea, ca este om in toata firea si acesata il palmuia de fata cu toti cunoscutii lui? Nu, pentru ca stia ca ea intervenea ca sa nu ajunga el sa faca mai rau, sa aiba probleme cu legea sa ucida pe cineva etc
Ce vreau sa zic este ca parintii in afara de cateva cazuri de psihopati, doresc binele copiilor lor si nu raul!

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Dacă afli că li s-a întâmplat și altora te vei simți mai bine?

| Freya1 a răspuns:

Eu nu prea sunt de acord cu restul.Inteleg ca esti mica sa mergi singura pe strada, dar de ce ai duce un copil de ani aia si l-ai tine după tine la petreceri la care eu bei până dimineata? In al doilea, nu poti obliga un copil de 12 ani sa meargă cu tine la alti prieteni la ora aia unde el nu are ce face înafara de a sta si a se inhoalbe la tine cum te ineci cu alcool ceia ce din nou nu e ok.
În fine, mama nu a consumat niciodata de cand o stiu eu alcool, dar tata in schimb da.Am avut multe divergente de a lungul timpului cu el, ne-am certat, am fugit de acasă si multe altele da nu m-a lovit niciodata in viata lui nici pe mine nici pe mama.

| darrio2007 a răspuns (pentru Freya1):

Si tu ai dreptate in felul tau. Probabil ca parintii au si ei ceva lacune in ai da educatia potrivită. Altfel nu indraznea si ea sa ii dea o palma peste mana lui.

| Frank51 a răspuns:

Esti prea mica inca sa faci ce vrei si sa iei decizii. Chiar daca tie ti se pare ceva usor, nu esti inca in masura sa faci acel lucru. Asculta de ei si incearca sa ii intelegi, chiar daca ei sunt mai de moda veche.

Răspuns utilizator avertizat
| Nonolita a răspuns:

Ai gresit grav. Noaptea, ai plecat nesupravegheata, cand (asa cum spune darrio2007) sunt multi "pofticiosi" pe strada. Si nu se referea la mancare. Apoi, indraznesti sa dai in parintele tau?! Ca ei au baut sau nu in noaptea de revelion, nu are importanta. Inconstienta ta e grava. Fratele tau, bine a facut ca nu a intervenit. Si nu de teama, ci pentru ca stia ca ai gresit. Tot tu o faci pe-a suparata? E cazul sa-ti ceri iertare de la parintii tai.

| darrio2007 a răspuns (pentru Nonolita):

Vad ca a „sters" intrebarea. Nu a gasit sustinerea pe care si-ar fi dorit-o.

| Nonolita a răspuns (pentru darrio2007):

Ai dreptate.