Daca nu ma pot atasa de copii inseamna ca voi avea probleme cand voi avea un copil?

Nu. Copilul tau va fi steaua ta. Căci va fi al tau. Carne din carnea ta, os din oasele tale. Așa cum faci (sau vei face diferența între sotul tau și ceilalți bărbați, așa vei face diferența între copilul tau și ceilalti copii.

Care este motivul epntru care nu te poti atasa?
Nu-ti plac copii, nu-i suporti, sau iti repugna ideea sa ai grija de ei?

Nu.

Și eu m-am întrebat asta,și ma întreb și acum.Dar marea majoritate a oamenilor spun ca nu e obligatoriu.
O data ce ai copilul tău,născut de tine,în responsabilitatea ta și etc totul vine de la sine.
Spunea cineva ca nu e nimic anormal sa nu îți iubești copilul când îl nasti,fiind confuza, ne având idee ce sa faci cu un copil, ce aduce un copil o data cu venirea lui, plus grijile tale și stresul, dar asta nu înseamnă că pe parcurs nu vei dezvolta sentimente.
E la fel ca și cu oameni.Nu poți iubi din start pe cineva doar pentru ca l-ai văzut, trebuie un pic de timp de acomodare și etc.

Nu.

Sau mă rog, nu neapărat, există și excepții, dar de obicei alea sunt cazuri clinice.

Se activează 300.000 de ani de evoluție, instrucțiunea de bază din codul tău sursă este să îți iubești și să-ți protejezi copilul.

Nu neaparat. Oricum, doar la nivel de metafora se poate compara atasamentul fata de copiii tai vs fata de ceilalți copii. Dar genul de iubire e total altceva.
E fix cum poti spune ca iti place de amici, iubit, parinti. Nu sunt comparabile

Păi dacă nu te poți atașa de copii înseamnă că nu-ți plac copiii, dar nu-ți garantează nimeni că cu odrasla ta va fi la fel. Poate o să-l iubești, poate nu. Totul vei afla la momentul acela.

Dar din ce observ în școlile din prezent în care și cel mai rău elev al unei clase, vine mămica să și-l apere, cred că toate femelele își apără și ocrotește puiul.

Amu, mai sunt și varii variabile, depinde cum e procreat copilul acela și ce sentimente o acaprează pe mamă de la procrearea lui, spre exemplu femeile abuzate, care în urma abuzului au un copil, vor perpetua întreaga viață o mică traumă în relația mamă-copil. Îmi pare rău că trebuie să spun asta aici, dar asta este realitatea cruntă, oricât ai vrea să iubești un copil, în cazurile de genul, copilul acela la nivel psihic, spiritual va trăi întreaga viață cu stigmatul că nu trebuia să se nască, oricât de puternică ar fi o femeie, acolo psihic, adânc, o vor năpădi aceste sentimente, că el/ea nu trebuia să se nască.

Apoi mai sunt cazurile la fel când ea decide să facă copilul și el nu-și asumă rolul de tată, la fel oricât ți l-ai dori, când treci prin dureri și vezi că deși pe el l-ai conceput cu un el, dar el în final pleacă, vor trece niște dureri așa prin sufletul tău, iar copilul din pântec și până la moarte va resimți.

Tocmai de aceea sfatul meu, pentru femeile care experimentează așa ceva, să se lupte crunt să-i ofere toată dedicația și iubirea copilului lor pe parcursul vieții lui, deoarece din pântece el va simți tot, iar dacă și pe parcursul vieții lui, va fi tratat la fel, va fi creat deja un monstru.

Dar revenind, cred că ține de fiecare mamă în parte să afle atunci când e cazul să aibă un copil. Însă eu cred că toate vă veți iubi în final copiii, indiferent cum ați fost înainte de al avea. Iar copiii oricum au un dar aparte de a te face să-i placi, cumva toată neputința aia și grija pe care o cer, mișcă și cea mai rece inimă.

Din proprie experiență spun că am detestat copiii, nu voiam să mă duc în învățământ din cauza lor, pfff, cât de nașpa mi se păreau, de abia de nevoie stăteam, până anul trecut, deci destul de bătrână, dar recunosc că anul trecut am întâlnit cei mai faini copii care m-au făcut să privesc cu alți ochi copiii. Eu toată viața nu m-am văzut cu soț și copchii la ușă, ei de când elevii mei m-au prins și m-au vrăjit, ba chiar de când văd elevi care sunt ori aduși, ori luați de la școală de către părinții lor, ahhh, parcă mă fac să-mi doresc și eu. ^.^ Deci ia uite cum un copil, la momentul oportun te face să te schimbi radical la 360 de grade.

Poate nu ai inca instinctul matern dezvoltat.

Copiii sunt tot ce iubesc pe lumea asta, aia mici, sunt adorabili și inocenți. Daca nu poți atunci nu fa unul până nu ești total lămurită, unele își aruncă copiii în tomberoane sau ii abuzează, nu sunt chiar pentru oricine trebuie sa stai foarte bine cu psihicul și cu nervii sa și mereu grija de un copil.

Sa ai copil sa stii ca este responsabilitate! nu este ceva usor! de aia este bine sa ai grija!

Poate nu ai instinctul matern complet dezvoltat. Unele femei nu simt atasament toata viata. Nu e ceva rau. Urat ar fi sa te prefaci ca ai ori sa nasti doar pentru oarecare beneficii din viitor. Traiese viata autentic si fii tu insati. Asta asa, ca mic sfat.

Una este să fii părinte responsabil, practic, și alta este să fii un părinte iubitor, atașat. Nu ar fi aceleași răspunsuri, instinctele materne ar trebui să apară pe parcurs sau ai putea urmări surse de motivare în acest sens, de a avea o relație bună, dintre mamă și copil. Șansele ar fi mici sau deloc să ai probleme de afecțiune, dar mai mult depinde de tine cât ești de naturală sau cum evoluezi înainte și după naștere.