Deși am 19 ani, el 21, sunt o studentă la ultimul an de colegiu, suntem impreună de 2 ani jumate și locuim împreună de un an, la început a fost tot perfect, mama mea accepta relația noastră ba chiar era mulțumită pană ce nu am fost la el. De acolo toate s-au inceput, el nu este într-atat de bogat, de la vreo 16 ani se întreține singur, părinții nu-l ajutau financiar, eu provin dintr-o familie normală.
Chestia e că mama mea și toate rudele îmi zic să mai caut prin "piață", că nu s-au așteptat așa ceva de la mine, se așteptau la ceva mai bun, însă eu nu am fost niciodată materialistă, de mic copil mă interesează doar dragostea (avand în vedere că ai mei sunt divorțați), toți imi zic că dragostea e trecătoare, o să țină încă 2, 3 ani și o să dispară, în acești 2 ani jumate am ajuns să iubesc intr-atat de mult, și pe zi ce trece il iubesc tot mai mult, nu-mi pot imagina viața fără el, chiar dacă nu are o sursă financiară bună, eu cred că cu timpul ne vom construi și ne vom ridica împreună, dar nu știu ce să mai fac, mama mea nu acceptă relația, a zis că vrea și ea să se intalnească cu niște oameni să stea la vorbă, menționez că din partea familiei lui cam nimeni nu mă are la inimă, toți mă "iau in bătaie de joc", nu știu ce să mai cred.El a zis că nu ai lui vor trăi cu mine, ci el și să nu dau atentie la nimeni, dar nu-mi convine.

Atunci cand ai hotarat sa pleci de acasa FARA SA AI PROPRIA TA INDEPENDENTA FINANCIARA, ti-ai asumat si consecintele deciziei luate! Una dintre consecinte, este chiar cea pe care tu singura o mentionezi in postare, respectiv "toti ma iau in bataie de joc "! Asumarea consecintelor este un semn de maturitate!
Asadar, nu te plange, nu spune ca "nu-mi convine"! Fa ce trebuia sa fii facut inainte de decide sa locuiesti impreuna cu iubitul tau : cauta-ti un job! Avand o independenta financiara proprie, imixtiunea celor doua familii nu va mai avea obiect!

p.s. Daca nu stii, iubirea este un sentiment bazat pe respectul fata de propria persoana, pe siguranta de sine si pe cunoasterea reala a celuilalt! Ce respect poti avea fata de propria ta persoana daca esti intretinuta fie de mama ta, fie de partener, fie de familia lui?!

Studentă la ultimul an de colegiu? La ce colegiu esti?

Sunt și eu un caz ca al tău, părinții mei nu l-au acceptat niciodată, cu toate că acum se prefac că îl iubesc. Din partea părinților lui la fel, nu mă îndrăgesc atât de mult.
Vorba soțului meu "pe ureche intra și pe alta iese!" Suntem de 6 ani împreună și nu ne-a lăsat efectiv ceea ce cred părinții noștri de jumătatea aleasă. Așa și tu, trebuie sa nu mai pui la inimă, sa le zici "da, bine" și tu să îți vezi de relația pe care ți-ai format-o. Dacă va iubiți și vă înțelegeți reciproc, nimic nu mai contează în viață. Ei, părinții, și-au trăit viața, tu mergi mai departe și ignoră vorbele lor. Nu trebuie să te despărți că cineva este împotriva lui!

Succes și fruntea sus!

Studenta in ultimul an, la 19 ani?
Nu crezi ca minciuna ta are picioare scurte?

Eu am obiceiul să spun: "Da, da am înțeles", dar tot ca mine fac. Îi las pe ceilalți să creadă că mă gândesc la sfaturile lor, dar tot ca mine fac.
Rărește discuțiile cu oamenii răi; și când se ivesc astfel de discuții lasă-i pe ei să vorbească până le-o durea gura, și mai zici și tu câte un "da" din când în când.
Voi doi trebuie să trăiți în temere de Dumnezeu; altfel relația voastră nu va rezista.

Daca tu il simti pe el alaturi de tine, daca il simti ca te iubeste, construiti-va viata impreuna. Daca familiile voastre nu va accepta, reduceti interactiunea cu ei si nu ii lasati sa se bage intre voi. Important este ca voi doi sa credeti intr-un viitor impreuna. Nu conteaza situatia lui, intr-o zi va gasi si el ceva mai bun financiar si care sa ii si placa.

Unde locuiti?

Mama ta e doar geloasa pe tine. NU fi toata. Alege ce vrei tu, nu ce vor altii.