E normal ca un tata sa isi vorbeasca de rau propriul copil? Non-stop? Si sa vorbeasca numai r*haturi, care nici nu sunt adevarate? E normal sa comenteze si sa spuna glume care mai de care mai deplasate si vulgare? *Copil care nu a facut nimic rau in viata lui, si are mai multe realizari decat multi alti oameni pe toate planurile, inclusiv decat propriul tata.

Efectiv nu mai inteleg lumea asta.
Alti parinti au niste copii vai de capul lor, care vin beti manga acasa, drogati, fete care ba fac videochat ba ceva asemanator... copii care stau extrem de prost cu scoala etc. Si totusi vad ca alti parinti isi lauda copiii de mama focului, ii sustin si ii vorbesc doar de bine si sunt atat de uniti.

Si pe mine ai mei (in special tatal meu) ma vorbesc numai de rau. M-am saturat. Oricate lucruri bune as face le fac degeaba, nimeni nu le vede.
Hai ca daca m-ar barfi un strain sau un coleg de facultate nu mi-ar pasa. Ca nu am pretentii de la straini. Dar proprii parinti sa isi vorbeasca copilul numai de rau? Asa, aiurea?
Concret, ca sa intelegeti. Nu am facut niciodata nimic grav, care sa merite discutat.
Dar nu e problema, ca imi cauta ei nod in papura, si mereu ii aud barfindu-ma aiurea, zicand tot felul de lucruri ridicole... aberatii. Discutii de prost gust. Si in general e de prost gust sa vorbesti despre un om in ABSENTA lui.

Voi cum va intelegeti cu parintii? Dar cu restul rudelor? Ce fel de relatie aveti cu parintii vostri? Va sustin si va lauda mereu, sau va barfesc aiurea prin casa?

Hai ca am facut ditamai romanul. Dar chiar am nevoie sa citesc si raspunsurile altor oameni.
Poate e normal sa iti vorbesti de rau propriul copil si nu stiam eu...
Poate e normal sa te barfeasca tactu prin casa si dupa sa vina la tine zambind. Dupa ce a vorbit c*acaturi despre tine in urma cu 5 minute.

Nu mai suport.

Ce nu intelegi? Tatal tau nu prea te-a dorit, si gaseste motive sa se poarte urat.
Aia care-s aparati de parinti, au fost doriti si iubiti.

E nu intelegi lumea asta, nu te-a vrut probabil, si gaseste motive sa te vb de rau din n motive fie si fictive.

Nu trebuie sa faci neaparat ceva ca sa isi bata joc de cineva pe care poate nu il suporta.

Ptr ca un parinte care vrea copilul ala, nu face niciodata sa ceva.
Poti zice de rau daca chiar ai facut, asta nu e asa anormal. Dar nu altfel. Mai ales daca ce face copilul face rau altora in ciuda educatiei okey.

O sa inveti asta. Cand cineva te vrea, si daca gresesti iti gaseste scuze, cazi mereu in picioare in general.

De ex cine nu te suporta si te place "nu ai fost atent, ai scapat sticla cu ulei pe jos, ce ma fac eu cu tine, aaoleu ce ai facut, ai patat covorul, cum mai scot eu uleiu din el?".
Desi poate ei au facut la fel in diverse situatii.

Cine te place "aaaa, nu are nimic, oricui se poate intampla asta, asta este, nu e problema, rezolvam, doar sa fi mai atent data viitoare".

Mai sunt părinți asa si in special tati.Si tatal fostului meu făcea asta si si tatăl actualului meu face asa.Nu stiu, probabil asa au fost crescuți la randul lor, sau pur si simplu au pica pe copii ca nu le seamănă si au realizat ceva mai mult decat ei.
Eu cu ai mei nu prea mai am treaba.Inainte mama încerca constant sa ma controleze, sa imi zică mereu ca nu fac bine, ca nu gandesc bine dar de cand am crescut ii tai macaroana in momentul in care încearcă să îmi mai bage tampeni in cap si sa ma demoralizeze. Tata in schimb avea obiceiul prost până nu de mult sa il ia gura pe dinainte si sa zică către neamuri in special sau către prieteni si de cate ori merg la wc ceia ce devenea deranjant.Dar m-am mutat de multi ani de la ei asa ca nu ma mai afecteaza si nici treaba nu mi-o prea mai au.
Pe rudele din partea mamei nu le prea cunosc, nu avem tangente iar cu ale tatei nu ne suportăm.Sunt genul acela de oameni ce fac mișto de oricine si se ofticat maxim daca cumva eu spre exemplu eu am facut un lucru mai bun decat copii lor, sau daca eu gandesc mai bine ca si copii lor, sau m-am descurcat etc.Pur si simplu ii roade ceva la stomac si sunt cu urechile ciulite sa afle cât de repede ce face x sau y si abia așteaptă să râdă daca cuiva ii e rau.

Normal... NU
dar, se numeste ca e un imbecil care NU E PARINTE!

Ai vrea sa ai pe cineva sa te sustina.
Dar poate esti destul de mare sa ai un echilibru emotional si sa nu depinzi de laudele sau vorbele de rau, chiar din partea parintilor.
Mai ales ca ei(buni sau rai) au hotarat sa-ti dea viata, sa nu te avorteze, sa te bucuri de aceasta existenta.
Sa fii multumita si sa fii fericita, apoi incearca sa privesti cu ingaduinta si nu cu duritate proprii parinti.

Bun venit la realitate, sânt și alte cazuri stai liniștit

NU ESTE NORMAL! un parinte ar trebui sa indrume, sa educe, sa stabileasca raporturi normale cu un copil ...asa e in teorie! dar, practica, ne ucide! nu esti singurul, asa ca, mergi pe drumul tau.

Nu este normal, parintii nu ar trebui sa isi vorbeasca copii de rau, sa ii descurajeze mai ales atunci cand n-au facut nimic rau. Nici eu n-am o relatie prea buna cu parintii. Cand eram mai mic parintii mei aveau asteptari mari de la mine, voiau sa am mereu numai note bune si sa fiu perfectionist. Iti dai seama ca la un moment dat din cauza stresului iti vine sa cedezi si sa iti fie scarba efectiv de tot. Si pe mine m-au abuzat si fizic si psihic, in special tata, posibil din cauza ca se certa foarte mult cu mama si din cauza ca avea probleme cu alcoolul. Dar acum dupa ce sunt despartiti de ceva timp, am o relatie mai buna cu tata, nu mai ma cearta din orice. Ce vreau sa zic este ca parintii se pot schimba odata cu trecerea timpului. Majoritatea parintilor de se comporta urat cu proprii lor copii au avut sau au probleme in viata. Posibil ca si parintii tai sa fii primit acelasi tratament de la parintii lor pe care tu il primesti in prezent. Ai putea sa porti o discutie cu ei, sa ii intrebi de ce se comporta asa, cum te poti schimba etc. intr-un mod argumentativ si civilizat. Daca totusi observi ca sunt inflexibili si nu ai ce sa vorbesti cu ei, incearca sa nu pui la suflet, si poate cu trecerea timpului se vor schimba.

Problema este ca și părinții sunt de vina de comportamentul copiilor, în primul rand, exemplul dat și educația!