| FantasyMindedGirl a întrebat:

Eu și iubitul meu trebuie sa împlinim 2 ani de relație acum in luna mai. Pe 2 Aprilie am avut o cearta după care el a început sa se comporte urat, lucrurile nu mai mergeau și ne-am despărțit PT PRIMA DATA, la data de 5 apr. El a fost cel care a pus stop și eu chiar am lasat de la mine și am încercat sa repar totul și sa ne impacam, țin mult la el și nu am vrut sa renunț. Dar el m-a respins de mai multe ori chiar, l-am sunat chiar si plângând si îl imploram sa nu renunțe si degeaba, pe lângă asta s-au întâmplat multe chestii naspa intre noi in timpul asta, vorbe f urate, lipsa de respect (din partea lui, ca apoi si eu sa îi vorbesc la fel) etc. In fine, am rămas socata si mi-a demonstrat ca el chiar nu mai simte nimic. M-a mai sunat de câteva ori, pur si simplu ma întreba unde sunt, ii răspundeam si îmi închidea, il sunam înapoi si spunea ca voia doar sa vina la mine sau sa vin eu la el, dar nu ne impacam doar vrea sa ma vadă ca ii e dor. In cele din urma ne-am văzut, pe 6 mai. A fost frumos. Adica ne-am ținut in brațe, ne-am sărutat mult, am făcut dragoste era la fel de drăgăstos cum era si înainte, nimic schimbat. Eu credeam ca ne-am împăcat si ca e totul bine asta pana când am văzut intr-o zi când am dormit la el ca tasta cuiva, eu abia ma trezisem si el nu a observat, credea ca dorm apoi s-a speriat când m-am mișcat si a pus imediat telefonul jos si s-a uitat sa vadă dacă sunt treaza si m-a pupat. L-am întrebat cu cine vorbea si de ce s-a speriat si a zis ca nu vorbea cu nimeni se uita pe insta. In fine, asta a fost când aveam doar câteva zile de când ne impacasem și am zis sa îl las. A trecut timpul și el încă nu ma lasa sa ma uit in telefonul lui, și-a schimbat codul după ce a format lângă mine și am văzut, el spune ca nu are pe altcineva si ca dacă avea mi-ar fi zis. Tind sa îl cred pentru ca el e un om foarte sincer si de fiecare data cand a fost ceva mi-a zis direct, nu s-a ascuns si nu l-am prins niciodată cu minciuna sau ceva, e genul de om asumat si sincer care spune adevarul indiferent de consecințe. Și in plus, cred ca dacă ar avea pe altcineva nu s-ar mai fi "împăcat" cu mine. Adica ce rost avea si dacă ar fi avut pe alta ar fi renunțat la mine. Dar totuși nu înțeleg de ce nu ma lasa sa ma uit in telefonul lui si de ce se panicheaza cand îl iau in mâna. Ieri a lăsat telefonul in pat cu ecranul aprins si am văzut dar nu am vrut sa ma uit si s-a întors imediat cand si-a dat seama si l-a stins. De ce se ferește așa? Este normal ca după o relație de 2 ani, după o despărțire, cand va impacati sa facă chestiile astea si sa nu te lase sa te uiți in telefon?

8 răspunsuri:
| ania a răspuns:

Ai fi mai fericita daca nu ai mai face sex cu nimeni fara casatorie.E evident ca iti ascunde ceva.Eu si sotul meu nu ne-am ascuns niciodata telefoanele unul de celalat, fiecare stie parola celuilalt, nici nu am avut ezitari vreodata de a raspunde la intrebarea - cu cine ai vorbit?
Te incurajez sa vorbesti despre toate necazurile tale in rugacuine ce Dumnezeu, orice om are nevoie mai mult sa experimenteze dragostea lui mai mult decat dragostea oamenilor. Daca ascultam de poruncs Lui de a- l iubi cel mai mult pe El atunci nu idolatrzam oameni si tradarea lor chiar daca ne afecteazs nu ne darama viata, pentru ca Dumnezeu nu ne paraseste niciodata si nu ne tradeaza increderea.
Daca accepti sa ascunda lucruri de tine e evident ca nu vei fi respectata si te poti astepta oricand sa - ti spuna ca s-a plictisit de tine si gata.
Biblia spune sa cautam mai intai imparatia lui Dumnezeu si celelalte lucruri ni se vor da pe deasupra.si eu am plans ca proasta 2 ani dupa un tip duplicitar in tim ce Dumnezeu avea pentru mine un barbat credincios si decis sa isi intemeieze o familie bazata pe fidelitate si incredere.

| Jassmina a răspuns:

Nu-i normal, dar este evident ca are ceva de ascuns, probabil o alta fata, o alta cucerire samd.
Daca o relatie s-a rupt odata, se va rupe curand de tot, fiindca ciorba reincalzita nu va mai fii buna niciodata.

| Vntulalb a răspuns:

Aia nu e impacare. Face sex cu tine in lipsa alteia. Cand va pune mana pe alta, va spune ca impacarea nu merge si te va lasa definitiv.

| AndreeaVanDrunen a răspuns:

Ești naivă fetițo.
Ceea ce ai scris mai sus e un caz clasic de manual de relație dublă.
El e acum cu voi amândouă.
Nu e un bărbat foarte sincer, cum spui tu. E doar un bărbat suficient de inteligent încât să nu se lase prins.
Ți-a dat papucii când a cunoscut-o pe cealaltă.
Apoi s-a gândit, ce-ar strica dacă ar "beneficia" și de tine?
Nu s-a "împăcat" cu tine. Crede-mă. Îți vei da seama destul de repede.

Răspuns utilizator avertizat
| Ochisorul a răspuns:

''L-am sunat plangand si l-am implorat'' Nu mai fi penibila! Vrei sa stea cu tine din mila? Despartirile sunt oribile, dar comportamentul asta nu e normal. Are pe altcineva. Lasa-l sa plece.

''Cred ca dacă ar avea pe altcineva nu s-ar mai fi "împăcat" cu mine'' Esti foarte naiva. Cum sa nu aiba rost? El mai face putin sex, si tu mai stai putin neplansa. Amana despartirea ca ii e mila de tine ca te milogesti ca un caine si nu are puterea sa fie barbat si sa-si asume ca are pe altcineva.

Cand crezi cu tarie despre un om ca e foarte sincer, intreaba-te ce te-a facut sa crezi asta. Chiar ti-a demonstrat cumva asta sau asa a spus el ca e si tu l-ai crezut?