Nu inteleg care este problema ca eu nu vreau sa imi petrec timpul degeaba dansand cu mama, e profesoara mea de dans.Daca nu vreau sa merg la ea la dans, sau nu vreau sa merg la un concurs, atunci este sfârsitul lumii. Si al doilea lucru, ma face sa ma simt prost special cand imi spune ca nu mai am voie sa cant sau sa merg cu o prietena pe care acum nu o am, undeva(da nu am prieteni din cauza ei ). Ideea este ca ma omoara cu cuvintele ei, ca sa nu mai cânt si sa ma simt prost.Ma rog nu imi pasa ce o sa spuneti, doar am vrut sa scriu asta si atat.

Este dificil când părinții vor sa sculpteze copilul lor după bunul plac, mulți dintre ei uita de dorințele copilului, de ceea ce îi place exact, cu toate că îi poți spune și tu la fel. Se gândește numai în interesul ei, dar niciodată în beneficiul tău. Tu ai drumul către muzică, către voce, nu și pentru dans.
Nu trebuie sa îți fie teamă că va riposta, este și normal că nu faci că și ea, dar trebuie să o faci sa înțeleagă că și a cânta este o meserie de viitor, nu numai ceea ce a început să facă cu tine. Ați putea face o echipă pe viitor, dar până atunci trebuie sa îți accepte pasiunea ta și să te lase să faci ceea ce îți place și nu ceea ce îi place ei. Dacă nici așa nu vrea, se încăpățânează, mergi și la dans, deși în acest timp (dacă nu ai) caută-ți un profesor de canto și cu ajutorul tatălui/buniciilor/mătușii să te ajute financiar pentru meditații. Astfel împaci capra și varza.
Succes!

Mama ta vrea ca tu sa faci sau sa devi ceia ce nu a putut si nu mai poate ea si asta nu este ok.
Trebuie sa vorbesti cu ea si sa ii explici ca visele tale nu coincid cu ale ei si trebuie sa inteleaga asta.Nu poate sa iti creeze viitorul dupa cum vrea ea si oricum mai devreme sau mai tarziu vei fi majora si vei fugi fara sa te mai uiti inapoi daca ea va continua asa.

Vorbește sincer și deschis cu ea când e bine dispusă și explica-i cum te simți. Dar nu o acuza, încearcă să o faci sa se puna in locul tau. Vorbește cu blândețe și respect profund. Un raspuns blând îndepărtează furia.

Ar trebui să faci doar ceva la care tu crezi că ai talent. Trebuie să lupți pentru drepturile tale. Nu te poate obliga nimeni să dansezi dacă nu vrei.

Uneori si părinții o iau razna in excesul lor de zel, nu isi întreba copii ce ar dori să facă, sa le dezvolte acel talent. Cert este ca te iubeste dar are ambiții nejustificate, am pățit și eu ca tine in copilărie, părinții vroiau să mă fac una dar până la urmă am facut tot ca mine si ă iesit foarte bine.
Acum pot sa zic ca sunt mândri de mine. Dar na ă trebuit să treacă ani buni sa inteleaga si ei asta.

Părinții sunt o categorie socială dubioasă. Au impresia că ceea ce au scos ei „pe uter" este proprietatea lor și nu un individ unic care are voie să facă popriile alegeri.
Totuși, tu ești încă minoră (iar dacă nu ești, ești dependentă financiar de ei) și trebuie să te supui încă cerințelor lor într-o oarecare măsură. Dacă ai avea o personalitate mai puternică și putere de convingere, ai putea să-i spui până la ce punct ești dispusă să faci ce îți spune ea. Iar în privința prietenilor, ai tot dreptul să ți-i alegi/păstrezi singură pe cei pe care îi vrei.

...totuși, e posibil să fii o adolescentă naivă, enervantă și încăpățânată care are anturaje nepotrivite și își pierde timpul nefăcând nimic constructiv, și de aceea mama ta îți impune anumite lucruri. Știind că tu hbar n-ai ce e bine pentru tine la varsta ta.
Mă rog, nu îmi pasă care din acestea e versiunea corectă, doar am vrut să scriu asta și atât.