Nu știu ce fel de persoană sunt, poate îmi găsiți voi vreo problemă. Însă am obiceiul ăla tâmpit ca persoanele pentru care am pus suflet ( ex. prietenii, fostele iubite ), iar ei m-au tratat in bătaie de joc si m-au rănit, acum să tratez si eu in bătaie de joc, miștouri si câte si mai cate. Mai demult am cunoscut un băiat in cartier cu care m-am împrietenit. Eu am pus suflet, am dat tot ce este bun, ca eu in schimb să primesc numai bătaie de joc. Acum nu mai suntem prieteni, însă ne mai întâlnim pe stradă si ne mai salutăm. In fine, eu salut mai mult in silă deoarece nu îmi face placere prezența sa. Acum câteva zile ne-am oprit la terasă să bem o bere si nu pot spune că din cauza alcoolui mi-am dat drumul la gură, dar pot spune că mi-am făcut fostul prieten, vorba aia "cu ou si cu oțet".

Am râs mult de el, am făcut mișto de el si i-am spus lucruri pe care nu i le-am spus niciodată. Chiar el însuși mi-a zis că "eu nu eram așa ". Chiar nici eu nu mă mai recunosc, însă când știu cât m-a rănit și și-a bătut joc de bine, simt nevoia să contraatac si eu cu ceva. Însă parcă prea exagerez. Sunt foarte tăios in argumente. Si cu fostele iubite procedez la fel. Asta numai pentru persoanele care nu au lăsat loc de buna ziua. Cu băiețașul asta am mers la bere crezând că s-a schimbat, dar a început cu textele lui de adormit copii, m-am plictisit si început să il iau peste picior. Nu stiu, simt ca e păcat ceea ce fac si am senzația aia ca intr-o zi ma va bate Dumnezeu.

Însă nu știu dacă greșesc cu ceva doar spunând ce am pe suflet. Sunt genul ăla de persoana care spune omului in față. Nu cu bârfă pe la spate si deschid gura numai dacă știu că am dreptate.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook