| cornelgrigore a întrebat:

De un an sunt intr-o relatie ciudata, adica ne sustinem, ne iubim, ne respectam, dar emotia nu a existat aproape niciodata, singurele lucruri mai specifice fiind niste alinturi. Anul trecut, am invitat-o sa plece cu Erasmus in Olanda, 6 luni, fiind atent la cat de mult isi doreste sa studieze in strainatate. In ziua in care a plecat s-a comportat ca in oricare alta zi, eu m-am emotionat si am plans stiind ca nu o voi mai vedea pe perioada asta. Cand a vazut cat de afectat sunt (sunt afectat de lipsa ei nu de altceva pana acum) m-a consolat spunandu-mi ca o sa treaca, vorba pe care mi-o spune de fiecare data cand am avut situatii dificile, nearatand foarte mare afectiune. Eu personal am pus foarte mult in relatia asta, dar simt ca trag de ceva inert si nu vreau sa ne pierdem timpul. Spre exemplu, a zis ca atunci cand ajunge acolo o sa vorbim si nu stiu ce, dar din ce a zis a facut cam 30% spunand ca nu are timp ca e ocupata cu prieteni, cu facultate etc. Eu nu mai stiu ce sa cred, mai ales ca nu vreau sa aflu ca este nepotrivita pentru mine sau altceva.
Eu sunt o fire mai riguroasa, dar nu am lasat asta sa se vada in relatia cu ea, pentru ca nu mi se pare normal, in schimb mai exigent, in sensul ca sunt matur si stiu ce vrreau. Ea este contrariul si plus de asta, nu prea se tine de promisiuni. A zis ca nu mai fumeaza diverse (am rugat-o frumos sa se lase, aratandu-i ce poate sa pateasca).A stat o luna si apoi am ajuns de unde am plecat. La un moment dat incepusem sa ma rog de ea sa avem timp pentru noi, sa lase orice altceva nu e de maxima necesitate cand suntem impreuna sa avem timp de calitate. Statea 20-30 de minute si apoi o lua de la cap.
In situatia ca ea e in alta tara, ma gandesc ca orice e posibil si vreau sa stiu daca are rost sa continui sau nu avand in vedere ca e cum e si ca la varsta noastra (22eu, 19ea) avem tot viitorul in fata. Astept raspunsurile voastre. Multumesc!

9 răspunsuri:
| anonimg a răspuns:

Oricât de greu ți-ar cădea, relațiile de felul acesta se fac numai în scopul căsătoriei. Și numai atunci când amândoi sunt pregătiți pentru căsătorie. Orice altceva nu duce decât la suferință - fără număr și fără limite.
Tu ai făcut greșeala că ai trimis-o departe de tine. Trebuia să plecați amândoi sau niciunul.
Un om ajunge (este) rece în relație din mai multe motive:
1 - atunci când trece prin mai multe despărțiri, inima ajuge în incapacitatea de a nu mai putea iubi, chiar dacă posesorul ei își dorește acest lucru;
2 - atunci când partenerul nu prezintă siguranță materială, psihică/emoțională (femeia are nevoie de simțământul ocrotirii în absolut toate aspectele vieții). Dar chiar și așa, fiecare femeie (ca și bărbații de altfel) se simt atrași sau își doresc anumite calități la partenerul lor. Așadar, tu știi ce îi place ei? Știi ce își dorește ea -sau ce își dorește ea de la tine? Poți dobândi acel lucru?
Ori dacă nu cunoști dorințele și nevoile ei mai personale decât bursa Erasmus, atunci nu poți spune că o cunoști.
3 - atunci când este încă legat de trecut, de o prietenie care nu se poate uita ușor; sau poate că tu nu te ridici la calitățile pe care ea le-a admirat la un fost prieten (nu zic că nu ai calități -dar poate că pe lângă acestea ea își dorește și pe celelalte;
4 - atunci când partenerul (în cazul acesta tu) nu își deschide inima. Ea trebuie să știe ce gândești, ce îți dorești, și mai ales că ești dispus să faci tot ce îți stă în putere (adică să lupți) pentru relația aceasta. Adică să ai răbdare cu ea, și să-i oferi siguranța de care am vorbit mai sus.
Dar cum am zis la început: fără scopul căsătoriei, orice investiție se va pierde. Iar relațiile cu ceilalți nu trebuie să ne permitem să le tratăm ca pe jocurile de noroc: dacă vom câștiga bine, dacă nu nu. Noi vom iubi cu adevărat atunci când nu ne vom mai gândi la noi. Vom intra în relație cu persoana respectivă pentru ca ei să-i fie bine, și nu nouă. Aceasta trebuie să fie scopul relației și al căsătoriei. Atunci când ne căutăm nouă binele, nu suntem bine. Noi trebuie să căutăm binele relației.

| Emma30555 a răspuns:

Vorbeste cu ea, comunicaeea e cheia, daca ea continua sa fie indiferenta probabil ar fi mai bine sa te retragi dar cum am spus trebuie sa afli de la ea sa discutati cu sinceritate despre relatia voastra

Răspuns utilizator avertizat
| CiupercuțulCrăcănat a răspuns:

Nu mai fumeaza diverse, lol...

| Antopuff a răspuns:

E cam mica ea ca sa se implice in ceva serios si probabil vrea sa se distreze fara sa aiba restrictiile pe care le implica o relatie si probabil nici nu e sigura de relatia voastra.

| cer3bel30 a răspuns:

Ca si in orice relatie iubirea nu e egala. Din punctul meu de vedere tu iubesti mai mult, din cauza asta poate o cam sufoci. Ofera spatiu si o sa te caute ea daca e interesata de relatia asta

| cornelgrigore explică (pentru cer3bel30):

Sa fie chestia asta? De iubit o iubesc, dar am pastrat o limita a bunului simt pentru a nu apare disperarea aia naspa de telenovela. Sincer nici mie nu-mi place sa fiu sufocat si am evitat sa fiu asa. O sa vorbesc cu ea de faza asta si daca nici asa, inseamna ca asa e ea si gata, trebuie sa ma invat cu ideea asa.

| cornelgrigore explică:

Am citit comentadiile voastre si tin sa spun ca indeplinesc toate criteriile pe care le-ati spus. Sunt deschis, am stabilitate materiala si emotionala, comunic cu ea, dar ma lovesc mereu de chestiile astea... Nu are ce sa ma raneasca daca pierd o relatie disfunctionala, atat timp cat nu eu as fi de vina. Ma rog, fiecare cu temperamentul lui; am vorbit cu parinti, cunostinte si prieteni de ai ei si spun ca mereu a fost ''cuminte'' adica cu comportamentul asta. Acum, mno, e derutant ca pe o parte zice ca e calda, pe alta demonstreaza ca e rece si viceversa.
Greseala mea nu este ca am dus-o departe. Nu vad o greseala in asta. Am sustinut-o si o sustin mereu in ceea ce face si in ceea ce ii e de folos real si cred ca sta e esentialul intr-o relatie. Eu lucrand in mediul academic am zis sa ii arat o oportunitate de dezvoltare, or daca ea a inteles altceva, nu e treaba mea. Mam comportat in relatia asta cum as fi vrut eu sa fie cineva cu mine, cu credeti-ma ca nu mi-ar pica bine sa stiu ca am o oportunitate de studiu, plimbare etc si sa o ratez ca nu vrea celalalt sa merg ca e egoist si posesiv. De relatiile astea ar trebui cu totii sa fugim. La fel a facut si ea cand am plecat pentru 3 luni in alta tara.

| cornelgrigore explică:

Si legat de casatorie. Intr-adevar, acest tip de relatii au ca finalitate acest scop, pe care ea si l-a asumat acum 4 luni, ea cerandu-ma pe mine. Eu cred ca e suficient de matura in cat sa stie ca ce a facut nu e pentru 4 ani, e pentru o viata. Am vorbit mult pe treaba asta, am intrebat-o daca e 100% convinsa si i-am spus cu ce vine la pachet ce vrea ea si a spus ca e in cunostinta de cauza. Am facut chestia asta sa ma asigur ca nu e emotie de moment sau scenariul filmului vazut cu o seara inainte, cert e ca eu unul sunt pregatit pentru asa ceva. Acum nu stiu ce sa cred ori eu sunt prea vechi, ori avem comportamente diferite si de aici fiecare cu realitatie lui, ori nu mai stiu ce sa cred... laughing