| dendo43 a întrebat:

Sunt intr-o situatie foarte grea. De o aproape o luna, fata cu care am fost impreuna 3 ani jumatate s-a despartit de mine. Un mare minus l-a reprezentat si faptul ca in octombrie a inceput facultatea in alt oras fata de cel in care o fac eu (sunt vreo 400 km intre noi). Vara trecuta am fost putin mai distant cu ea pentru ca eram suparat din cauza ca a ales sa nu vina la facultate in acelasi oras cu mine (e mai mica cu un an, eu sunt anul 2 iar ea 1), insa niciodata nu m-am gandit sa ne despartim chiar daca ea voia asta pe motiv ca nu ii place distanta si ca mai bine ne consumam mai tarziu decat acum. I-am zis ca nu sunt de acord cu asta si i-am promis ca o sa facem sa fie bine. De cand a inceput facultatea, eram in continuare in starea aia de raceala, nu stiam ce fac, nu faceam cu intentie, pur si simplu eram mai distant, ma simteam pierdut. Ea incerca sa ne vedem la inceputul facultatii cand venea in weekend si imi spunea ca vine doar pentru mine, dar eu o cam evitam. Cumva inconstient incercam sa ma apar de durerea pe care mi-o provoaca distanta. In timpul asta vorbeam destul de des, ne vedeam cand puteam, si din conversatii intelegeam ca e totu ok, imi spunea ca tot ce vrea e sa ma iubeasca si ca eu sunt cel cu care vrea sa fie ca sunt cea mai importanta si calda persoana din viata ei. Intr-o seara vorbeam la telefon si in gluma am intrebat eu "si, cu dragostea cum stai?". Ea a fost putin socata de intrebarea asta. Mi-a zis ca sa stau linistit ca e totul bine, i-a mai placut de un tip, au vorbit putin dar atat. Atunci, auzind chestia asta, m-a cuprins gelozia si m-am trezit din starea aia latenta. Am realizat ca o pot pierde si am inceput din nou sa fiu cald, poate eram putin prea extra. Am inceput sa regret ca nu o sunam mai des desi ea imi spunea sa mai sun si eu nu numai ea, sa regret ca nu mergeam amandoi acasa cand venea in weekend (suntem din acelasi oras), sa regret ca am fost oarecum absent din viata ei in astea cateva luni (din noiembrie pana in ianuarie). In tot timpul asta noi vorbeam, ne vedeam, de craciun a venit la mine, am facut revelionul impreuna. Dupa craciun mi-a spus ca ea a vazut ca eram distant si ca voia sa ne despartim dar erau sarbatorile si plus ca atunci cand a vazut ca am devenit cald, am pus-o pe ganduri.
Toate bune si frumoase (in capul meu). Eu eram bucuros ca n-am pierdut-o si ca vorbim din nou des, insa nu stiam ce se intampla (si ce se intamplase pana atunci) pe la spatele meu. Am inceput sa banuiesc ca imi greseste. Intr-un timp imi raspundea greu la mesaje, era usor rautacioasa in conversatii, cand venea acasa si ne vedeam era totu bine si frumos dar cand pleca inapoi la facultate devenea usor distanta. Am inceput tot mai tare sa banuiesc anumite lucruri, si ea incepuse tot mai tare sa imi dea de inteles ca lucrurile nu sunt asa roz. Dupa mai multe presiuni, mi-a recunoscut ca se sarutase cu alti baieti de cand a inceput facultatea, ca m-a mintit, si alte lucruri mai marunte. Inainte sa imi recunoasca toate chestiile astea, in aceeasi seara, imi luasem bilet de tren sa merg la ea sa ii duc un mic cadou si ea stia asta. Spre finalul convorbirii eram foarte nervos si simteam ca nu vreau sa o mai aud vreodata. M-a intrebat daca mai vreau sa vin la ea si i-am zis ca da, pentru ca vreau sa vad si orasul.

Am ajuns la ea, ne-am plimbat putin, apoi inevitabil a inceput discutia. Mi-a mai explicat niste lucruri pentru ca am cerut insistent sa stiu tot ce e de stiut. Apoi i-am zis ca sunt dispus sa o iert, dar numai daca o termina cu tipul cu care vorbea si numai daca e dispusa sa lucram amandoi sa reparam greselile. Mi-a zis plangand ca e de acord, si ca ii pare rau si ca lucrurile nu au fost neaparat facute cu intentie, sa ma raneasca, pentru ca ma iubeste. Din vizita mea, am ramas cu impresia ca ii pare rau si ca vrea sa ne revenim. De atunci, lucrurile au mers chiar ok timp de o luna. Vorbeam des, ne vedeam chiar mai des decat o facusem in primul semestru, calatoream, faceam mici planuri pentru la vara etc. Dupa luna aia, intr-un weekend in care a ramas la mine la camin (un weekend foarte reusit de altfel), ne intorceam de la mall si mergeam spre gara ca sa ia trenul spre orasul in care studiaza ea. Ma opreste din mers si imi spune ca vrea sa ne despartim. Primul meu reflex involuntar a fost sa rad putin ironic. Apoi am inceput sa ma gandesc, sa imi pun intrebari, sa ii pun intrebari. Zicea ca de fapt ea nu mai simte ce simtea si ca lucrurile nu mai sunt ca inainte. Ca si baietii pe care i-a cunoscut au indepartat-o de mine, dar de fapt distanta nu ne face bine, plus ca ea e si o fire mai libertina si rautacioasa.

Niciodata n-am crezut in timpul asta, ca a taiat legatura cu tipul ala de la ea, desi mi-a aratat ca n-au mai vorbit (desigur, exista si alte cai de comunicare in afara de messenger si wapp), mai ales atunci cand stau in acelasi campus si fac parte din aceeasi organizatie de studenti. Asta a fost si motivul pentru care nu am putut sa cred ca ei doi nu mai vorbesc. Tipul ala era mai prezent in preajma ei decat as fi putut fi eu chiar daca as fi mers in fiecare weekend la ea. Initial mi-a spus ca vorbeau doar chestii de scoala, mi-a si aratat conversatia, dar dupa un timp tipul ala incepuse sa aiba alte interese, cam tragea de ea. Ea mi-a zis (in lunile de dinainte sa imi recunoasca) ca sa stau linistit ca nici macar nu il place, si ca vorbesc doar chestii de scoala. Am incercat sa o cred desi chiar si cand ne vedeam, o data pe zi cel putin, tot primea mesaje de la el, uneori chiar si suna si ea inchidea si se uita la mine speriata spunand ca nu stie de ce suna.

In fine, cand imi spunea chestiile pe care le-a facut, imi zicea ca in momentele in care s-a sarutat cu diversi tipi, nu si-a reprimat chestia asta. Nu tine legatura cu niciunul si ca au fost doar cazuri izolate, fara vreo intentie pe mai departe. Imi spunea ca ma vedea pe mine in orice baiat si ca e foarte confuza pentru ca nu e ok ce a facut dar pur si simplu asa stau lucrurile. Mi-a zis ca de multe ori a incercat sa imi spuna ce a facut dar ii era frica sa nu ma piarda.

Dupa ce am iertat-o, ea se comporta ca la inceput. Imi zicea ca ma iubeste mult si se purta cumva ca atare. Incepusem usor usor sa am din nou incredere in ea, pentru ca parea ca si-a revizuit comportamentul.

In fine, de cand a decis sa ne despartim, ne-am mai vazut in vreo 2 weekend-uri, ocazii in care am avut niste cheat day-uri ca sa zic asa (ne purtam ca si cand am fi inca impreuna, dar faceam si...altele). Sunt constient ca mie mi-au facut mai mult rau decat bine intalnirile alea, chiar daca ma simteam super bine in prezenta ei. Pe ea n-a afectat-o pentru ca era deja rece si e in stadiul la care se gandeste doar la mine la modu "nu cred ca ar fi ok sa ne vedem atat de repede pentru ca nu-ti face bine". Deci nicidecum vreo intentie sa ne impacam. Intr-adevar, poate ne-am vazut si am vorbit prea repede pentru ca mi-a si zis ca lucrurile s-au intamplat repede si ca nici n-a avut timp sa ii fie dor de mine, sau poate eu am iertat-o atunci prea repede, dar am facut-o din dorinta de a nu o pierde (chiar daca era cam tarziu) si din dorinta de a-mi ierta mie greselile povestite la inceput, greseli care consider ca au dus la distantarea ei fata de mine. Toata lumea cu care am vorbit imi spune sa nu ma mai simt vinovat, ca intr-adevar, am gresit si eu ca am fost mai rece cateva luni, dar eu nu am inselat si nu am mintit. Au dreptate din punct de vedere al gravitatii faptului, dar cronologic, cam de la mine a plecat. Ea mereu mi-a spus ca nu vrea o relatie la distanta pentru ca e naspa dar de fiecare data i-am spus ca daca inca ne iubim, distanta inseamna doar niste km si ca o sa fie bine. Si era de acord cu mine.
Acum, de ultima data cand ne-am vazut (weekend-ul trecut) nu stiu cum sa actionez, ce sa fac. O vreau inapoi, pentru ca simt ca putem fi diferiti, putem aduce ce a lipsit, dar ea e rece si nu cred ca ma mai iubeste pentru ca mi-a si zis ca nu se mai gandeste la mine in felul asta, cel putin nu acum. Mi-a zis ca insemn enorm de mult pentru ea si ca sunt cea mi buna persoana, dar nu crede ca o relatie este ceea ce trebuie in momentul asta.
Vorbim o data pe saptamana la telefon pentru ca ea ma cauta daca eu nu o bag in seama cateva zile, indiferent ca imi raspunde la vreun story pe Instagram sau ma intreaba ce fac. Si mereu mi-a zis ca o sa vorbim pentru ca ea nu e genul ala, nu e nebuna si nu vrea sa rupem legatura cel putin nu de tot. Iar de cand ne-am despartit ne-am vazut cam o data la 2 saptamani, neprogramat, dar s-au ivit niste evenimente la care a fost de acord sa mergem impreuna. Amandurora ne place prezenta celuilalt si zice ca oricand vreau sa vorbim, o sa vorbim. Imi raspunde la mesaje si la telefoane. Sunt usor confuz. Ori inca tine la mine (mi-a zis ca inca tine la mine si ca mereu o sa o faca), ori e atat de indiferenta incat nu se mai consuma si face asta din inertie.
Mi-a trimis recent o melodie care are versuri de genu "don’t go to war for me, cause i’m not the one you want me to be/and don't cry no more for me/don't waste your time convincing me/that maybe someday we'll get it right/cause we never could, I wish that we would/but we won't, so just don't"
Simt ca mi se rupe inima si imi dau lacrimile cand vad care ii sunt intentiile. Imi zice sa renunt, sa renunt la ea, la gandul ca poate o sa se intoarca, sa renunt la a o mai astepta. Mi-a zis ca nu mai vrea sa continue, nu ma mai vede in felul ala cel putin nu acum si ca se simte goala pe dinauntru, vrea sa gaseasca bucurie in alta parte. Nu neaparat la alta persoana, ci in ea. Vrea sa isi puna ordine in ganduri si sa se gandeasca mai mult la viitor. Imi spune ca o sa mai crestem si poate ca atunci cand o sa fim mai maturi o sa se intample altfel. Imi spune ca eu nu am facut nimic gresit si ca problema e la ea.
Eu i-am tot spus ca daca vrea sa isi ia niste timp, oricat, sa isi aseze minitile, sa se linisteasca, eu o sa fiu aici. Pentru ca si eu am fost rece dar mi-am revenit. Nu stiu ce sanse sunt sa se intample si la ea la fel, pentru ca in cazul meu, eu nu umblam cu nimeni altcineva, nu am mintit, nu am facut lucruri care sa dauneze relatiei. Ma doare foarte tare pentru ca stiu ca ea si-a format un cerc foarte mare de prieteni si ii e mult mai usor sa se debaraseze de mine. E destul de ocupata cu toate programele si organizatiile de voluntariat in care s-a implicat si eu nu ma reprezentam oricum de mult o prioritate.
O mai intrebam daca e vorba de tipul asta cu care vorbeste dar refuza sa imi recunoasca. Mai mult ca sigur inca minte, pentru ca pur si simplu nu are cum sa fie adevarat. Din moment ce s-a sarutat cu el si mai stiu eu ce au facut (cred ca nu vreau sa stiu), au dezvoltat o relatie mai mult decat de prietenie, si din moment ce e evident ca tipul ala e acolo de acum si pana dupa facultate, cred ca renunta la mine, ca sa experimenteze alte lucruri, cu altcineva. Ea imi zice ca de acum nu mai vrea nimic cu nimeni, se simte epuizata emotional si zice ca nu ma minte cand imi spune asta si ca ar trebui sa o cred, macar cu asta, pentru ca nu mai are niciun motiv sa ma minta.
Nici nu stiu ce sa fac. O iubesc enorm de mult, chiar si dupa ce a facut, chiar si in situatia in care ea nu mai vrea nimic, si refuz sa cred ca a fost dispusa sa se schimbe atat de tare, si sa "vanda" 3 ani jumate de relatie pe un semestru de facultate. Nu pot sa nu ma gandesc la ea si nu pot sa renunt la ea.
Ma gandesc sa o las o vreme, dar nici prea mult pentru ca nu as vrea sa o pierd de tot (chiar daca asa pare).
Ce sanse mai am? Sau ce imi ramane de facut? Ce parere aveti de povestea mea? Cum as putea actiona sau cum ar trebui sa ma comport?
Va multumesc anticipat pentru timpul petrecut citind!

27 răspunsuri:
| relian a răspuns:

Ce sanse mai ai? Nu stiu daca e bine sa vorbim de sanse aici, mai degraba sa vorbim despre caracteru ei care este sincer de 2 lei, este o fata banala, la care se aplica rapid si foarte usor zicala ochii care nu se vad se uita laughing cam asta este prietena ta, adica o femeie usoara de 2 bani.Deci nu merita, este bine insa ca ai avut ocazia sa o vezi intr-adevar ce poate.Stii multi oameni vai distanta nu-i buna, ba uite ca este foarte buna, distanta arata ce gandeste, cum gandeste, arata ce sentimente ai pentru partener, arata cat de puternice sunt senimentele si cat dureaza.La ea sentimentele sunt ca un foc de paie se aprind asa rapid dar la fel de rapid se si sting.Stiu sunt f multi oameni asa genul asta.Eu zic sa iti vezi de treaba, sa cauti alta fata care sa te placa pe tine.Ei ai plac barbati, ii fug ochi in cap ca margele dupa barbati laughing asta nu e femeie serioasa, nu are cuvant, nu are nimic.Asa ar trebuie probate toate femeile,distanta,sa stai la distanta de ele,asa vezi cel mai bine langa cine doresti sa stai.
Ea se potriveste cu unu ca si ea,tu esti altfel distanta te face mai puternic,iti intareste sentimetele, dorinta etc, nu sin cazul ei.Ce sa faci cu oameni de astia, nu merita nimic, nici atentie macar, nici sai saluti.
Am avut si eu dea face cu astfel de persoane.Stiu ca o sa te simti naspa dar timpul rezolva tot, candva o sa spui bine ca s-a dus laughing deci las-o in lumea ei atat poate de fapt, nu poti cere unui om, mai mult decat poate duce, mai mult decat gandeste, atat minte are atat face.

| dendo43 explică (pentru relian):

Apreciez raspunsul. Interesant punct de vedere. Multumesc!

| Freya1 a răspuns:

Cred ca nu mai are rost sa va irositi timpul.
Asa a fost sa fie si voi cam trebuia sa constientizati asta.Nu v-ati gandit si nici nu v-ati pregatit in timp pentru posibilitatea unei iubiri la distanta pentru ca era si greu.Sunteti tineri ati stat bot in bot 3 ani de zile, ati fost obisnuiti sa aveti pe cineva, plus varsta voastra la care simtiti nevoia sa experimentati nu va dadea nici o sansa sa rezistati la distanta cine sti cati ani.
Nu ati facut nici unul rau ca ati ales facultatea la care aveati sanse si care va placea daca stai si te gandesti bine.Pentru ca mai devreme sau mai tarziu poate oricum va despartiati si atunci regretati ca nu ati facut ceia ce va place.Dar greseala ta de a fi incapatanat si de a nu o sustine si nu a fi langa ea cat de mult se poate ca sa mai ti strans legata relatia si la distanta fiind, si curiozitatea ei de a experimenta si imposibilitatea de a sta singura va distrus iubirea.Deci amandoi ati facut greseli specifice varstei, si amandoi aveti o vina.
Da poate sa obisnuit cu tine dar nu neaparat te iubeste.Ati fost impreuna 3 ani jumate practic avea o stabilitate si siguranta langa tine, ceia ce o face oarecum pe ea sa mai tina legatura cu tine si sa ii fie greu sa rupa brusc totul pentru unul pe care la cunoscut intr-un semestru de scoala dar asta nu inseamna si ca te mai iubeste ca si la inceput.Te tine oarecum ca si pentru o siguranta daca in caz ca nu ii merge cu actualul iar tu nu faci decat sa fi acolo daca are nevoie pana se obisnuieste ea cu respectivul (afla daca merita si ii e sigur) ca pe urma sa te lase.Stiu ca este putin crud si rautacios dar daca te iubea pe bune pe tine sau pe ala iti spunea in fata "am altul nu iti mai face sperante" si nu se intalnea si se iubea cu tine ca pe urma sa mearga se se intalneasca si sa se iubeasca cu ala.
Nu va iubeste pe nici unul asta e clar ci doar incearca sa isi gaseasca o siguranta.Cu ala sta pentru ca e aproape de ea ii ofera atentie, timp, afectiune si cu tine pentru ca te stie de multi, stie ca se poate intoarce la tine, stie ce poti si ce ii oferi.
Treaba este ca daca vrei sa iti fie si tie mai usor si sa nu suferi, si sa o scapi si pe ea de cumpana in care este ar trebui sa raresti atat de mult convorbirile si intalnirile cu ea pana le incetezi de tot.Doar asa va putea invinge dragostea si iubirea adevarata.
P.s: Daca vei mai avea o alta relatie invata sa fi acolo langa persoana iubita cu sufletul, mintea, inima indiferent daca e langa tine sau la distanta.Si chiar daca suna dur si incorect, sa te impui si sa fi mai restrictiv pentru ca daca oferi prea multa libertate risti sa devina prea libertina.

| Donsavas a răspuns:

Nu am citit tot fiindca ai scris prea detaliat. Parerea mea este ca ea dorește să aibă pe cineva aproape mereu,sa o protejeze,Nu sa i trimita mesaje. Asta nu are treaba cu tine. E normal sa si dorească asta in conditiile date. Ea vrea sa ai incredere in ea sau voia,însă si a dat seama ca ti greșește continuând pentru că oricum tu bănuiai si e corect sa luati distanță, pentru o altă relație. N as spune ca e răutăcioasă, de vreme ce a mai avut răbdare cu voi si intr-un final a fost sinceră. Dacă nu i pasa deloc de tine ca om, nu te primea la ea si nu ti scria sau răspundea. De acum, e timpul pentru o noua relație. Ea a putut să uite mai usor pentru că are pe cineva, asa si tu cand vei da o sansa altcuiva.

| dendo43 explică (pentru Donsavas):

Pe la inceputul facultatii nu am fost constient ca as putea fi mai aproape de ea. Abia dupa ce "m-am trezit" am inceput sa vreau sa ma duc si eu la ea nu sa vina doar ea acasa, sa facem planuri, sa ne plimbam prin tara. Poate ca a fost prea tarziu, dar ea inca era acolo, inca voia sa facem lucruri impreuna, iar asta imi dadea de inteles ca a fost doar o mica perioada de liniste, nimic grav.
Si dupa ce am fost la ea si am iertat-o i-am aratat ca se poate si altfel. Mergeam destul de des la ea, venea si ea mai des acasa, si parea ca lucrurile se indreapta usor usor. Zicea ca a facut asta pentru ca incerca sa spere ca o sa fie bine, incerca sa creada ca inca ma iubeste, dar se pare ca nu a mers.

| seularts a răspuns (pentru dendo43):

In viata lucrurile merg inainte. Invata din greseli si incearca sa eviti sa fi la fel si in viitoarea relatie. Sunt lectii grele si dureroase dar doar asa te poti schimba in bine happy Totul va fi bine, trust me. I am a fox and foxes never lie!

| dendo43 explică (pentru seularts):

Multumesc de raspunsuri!

| Lioana a răspuns:

Greseala ta nu e atat de mare incat sa provoace o despartire. Poate ca aceste lucruri s-ar fi intamplat oricum chiar daca erai cald cu ea. Era de asteptat avand in vedere distanta dintre voi. Lasa trecutul acum! Analizeaza-ti prezentul! Constientizeaza ca ea nu va mai fi langa tine cum obisnuia sa fie inainte de plecarea la facultate. Pana terminati facultatea sunt slabe sanse sa mai fiti impreuna. Relatiile la distanta nu prea functioneaza.
In capul ei e multa confuzie. Pe de-o parte nu vrea sa te piarda, pe de alta parte s-a saturat si vrea experiente noi.
Retrage-te! Nu-i mai scrie, n-o mai suna, n-o mai cauta, nu-i mai raspunde la telefoane cand te suna, fereste-te sa te mai intalnesti chiar si intamplator cu ea. Asta o va face sa-si puna o multime de intrebari, o va face sa-si dea seama daca vrea sa te scoata din viata ei sau daca te vrea inapoi. Daca ea s-a despartit de tine, ea trebuie sa se intoarca la tine si sa incerce o impacare. Daca ea nu o face, incearca sa o uiti. E greu. Stiu. Totusi timpul te ajuta sa o faci. E nevoie poate de cateva luni sau cativa ani, dar se va intampla.
Incearca sa-ti gasesti fericirea si multumirea in ceea ce ai. Observa-ti oportunitatile! Nu le lasa sa treaca pe langa tine din cauza ei.
Ofera timp sufletului tau sa se vindece si atunci in cazul in care ea va reveni, vei vedea clar daca o vei mai dori in viata ta sau nu. E posibil sa nu o mai vrei tu.

| dendo43 explică (pentru Lioana):

Multumesc foarte frumos de raspuns! Realist happy

| Lioana a răspuns (pentru dendo43):

Așa ar trebui sa fii tu: realist.

| Emma30555 a răspuns:

Renunță și tu la ea și încearcă sa vorbești cu alte fete. S ar putea sa găsești mai repede decât crezi pe altcineva. Nu are rost și nu merita sa te gândești la fata aceasta, viata merge înainte, nu ți fie teama sa te îndrăgostești de altcineva. Vei fi mai fericit

| anamariarot a răspuns:

Sincer...renunță. Am tras și eu de o relație cât de mult am putut, mi-am pus eu toată vina în spate(deși în 99% din cazuri nu a fost a mea), am dat n șanse și în final tot înșelată am fost. Pe moment n-a recunoscut, dar bănuielile mele s-au dovedit a fi adevărate. Aceleași promisiuni le-am primit și eu și am fost suficient de toantă încât să le cred. Ai impresia că te sfârșești acum fără ea, dar vei trece peste și vei găsi pe cineva care să te merite și să nu te mai amăgească; are balta pește.

| dendo43 explică (pentru anamariarot):

Stiu ca nu se compara comportamentul meu cu greselile ei de dupa, dar cumva simt ca eu i-am stins flacara si tot ce imi doresc e sa o am inapoi.
Multumesc de raspuns!

| HadesSs a răspuns:

Nici eu nu am citit pentru ca ai scris mult, dar e bine ca ai facut-o pentru ca te-ai descarcat, stiu prin ce treci eu m-am despartit in prima mea relatie dupa 6 ani si e foarte greu dar ce am invatat e ca daca vrea sa te desparti cu siguranta are pe altcineva, iar tu trebuie sa iti vezi de viata ta pentru ca nu te merita, ai gresit si tu nu zic nu dar daca te iubea cu adevarat nu se despartea de tine din cauza distantei, asa ca cautati pe cineva care te merita te astepta o viata in fata happy. Actuala mea prietena abia ne cunoscusem si venea sute de km dupa cateva saptamani sa stea cu mine, ce e al tau e pus deoparte happy

| Kogaion a răspuns:

Am citit aproape tot, pai pot sa-ti spun ca totul a plecat de la tine. In perioada cand tu ai fost distant, poate si ea a crezut ca ti-ai gasit pe cineva, doar ca nu ai recunoscut. Asa si ea a inceput sa isi caute alta relatie. Mi se pare totusi putin ciudat, ca intr-o perioada relativ scurta(4-5 luni cat are primul semestru), sa se sarute cu cativa baieti, avand in vedere faptul ca nu erati inca despartiti. Nu o sa o lungesc foarte mult. Relatiile la distanta nu tin, ea e clar ca isi doreste pe cineva cu care sa fie zilnic, cu tine tine inca legatura pentru ca probabil ai fost primul iubit si cu o relatie de 3 ani jumate, nu e usor de uitat. Dar eu zic sa rupi legatura cu ea, cel putin pana terminati amandoi facultatea. Si inca ceva, daca ti-a recunoscut ca s-a sarutat cu mai multi tipi, fi sigur ca a si facut-o cu ei.

| dendo43 explică (pentru Kogaion):

Nu imi gasisem pe nimeni, vorbeam absolut normal, ca de obicei. Adica nu i-am dat impresia ca ma gandesc la altcineva, pentru ca mi-a si zis asta cand am intrebat-o daca m-a inteles gresit. Mi-a zis ca ea cand a inceput facultatea, plecase totusi cu sperante. Adica spera ca o sa fim bine si ca o sa ne descurcam. Dar pe parcurs au cam disparut sperantele alea.
Cat despre tipii aia, nu cred ca a fost mai mult decat un sarut, pentru ca mi-a povestit despre fiecare si contextele respective nu puteau duce la mai mult. Adica au fost chestii pur pasagere. De exemplu, unu din ei a sarutat-o in tren in drum spre facultate. Deci au fost genul asta de greseli, nu relatii, nu aventuri.
Desigur, poate urmareste o aventura cu tipul asta mai recent, cu care vorbeste de mai mult.
Acum mi-a zis ca e ciudat pentru ca atunci cand eram inca intr-o relatie, simtea un mic impuls sa faca greseli, dar acum dupa ce nu mai suntem impreuna si e libera sa faca ce vrea nu ii mai sta capul la nimic, vrea sa se linistesca. M-as bucura sa fie asa. Poate asa a invatat ceva din treaba asta. Dar sunt sanse sa zica asta doar ca sa ma faca pe mine sa o vad cu ochi mai buni.

| Kogaion a răspuns (pentru dendo43):

Nu vreau sa insist prea mult pe subiect. Dar sarutul a fost in tren, dar cand s-au dat jos de unde stii ca nu au continuat? Si nu cred ca pur si simplu au stat asa si deodata s-au sarutat, e clar ca vorbeau mai multe. Fara suparare, dar cand zici ca te-ai sarutat cu cineva, e clar ca exista o atractie si ca vrei mai mult, mai ales daca te saruti cu cineva in timp ce esti intr-o relatie cu altcineva. E alegerea ta ce faci, eu iti recomand sa rupi definitiv orice conversatie cu ea cel putin pana cand termini facultatea. Pentru ca daca continui sa vorbesti si sa va intalniti ca niste iubiti, dar ea continua sa umble si cu altii de la facultate. Dupa ce termina facultatea si sa zic va impacati, ea s-ar putea sa se obisnuiasca cu ideea de a fi cu tine, dar sa faca si ce vrea ea, crezand ca tu accepti lucrul asta. Mai bine rupi defitiniv legatura si dupa ce termina o luati de la capat.

| dendo43 explică (pentru Kogaion):

Logic ca nu s-au sarutat din neant. E drumul lung pana acolo. In 10 ore in tren ai timp sa cunosti pe cineva. Recunosc ca si eu ma mai uit la fete pentru ca suntem oameni, si inteleg ca e posibil sa vrei doar un contact dintr-asta si atat, nimic mai mult. De asta consider ca nu s-a ajuns mai departe.

La asta m-am gandit si eu, insa mi-e frica, sau nu prea vreau sa treaca timpul si sa ajung sa nu-mi mai pese atunci cand se vor aseza lucrurile si va vrea sa fim impreuna (in caz ca). Adesea ii spuneam ca vreau sa fac masterul la ea la facultate, fiindca astfel am putea avea o sansa sa ne petrecem timpul impreuna mai aproape. Dar si ea imi zicea ca ar veni si ea la mine, ca ar vrea sa faca o a doua facultate sau sa se transfere, dar cred ca spunea asta de forma.

Multumesc de raspunsuri!

| Kogaion a răspuns (pentru dendo43):

Cu placere si imi pare rau ca suferi. Inteleg ca e greu dupa o relatie de 3 ani jumate sa se termine din cauza asta. Eu iti recomand ca pana nu o sa stati amandoi in acelasi oras, sa rupi legatura cu ea. E foarte periculos sa fi cu cineva daca are tendinta sa insele, pentru ca cum am mai spus, o sa creada pe viitor ca tu accepti treaba asta.

| Alfred0703 a răspuns:

Femeile astea, cum le cresti, asa le ai. Doar probleme si suferinta iti aduc.

| simpluone a răspuns:

Din pacate din cate cred eu sanse nu prea mai ai. Sau cel putin nu intr-un viitor apropiat. Stiu ca doare, stiu ca minte-ti e focalizata numai la cum sa o recuceresti, insa trebuie sa lasi timpul sa ofere un "reset" intre voi doi.
Trebuie sa ai in minte ca dragoste cu de-a sila nu se poate oricat ai incerca tu! Trebuie sa o lasi pe ea sa se apropie de tine oferindu-ti suportul in orice situatie in care e nevoie!
Pana atunci cred ca ar trebui sa-ti vezi de viata ta si viitorul tau ambitionandu-te, sa-i arati ceea ce a pierdut!
Succes

| dendo43 explică (pentru simpluone):

Sunt dispus sa las timpul sa treaca dar totodata nici n-as vrea sa o pierd de tot din cauza asta. Ea imi spune ca nu crede ca mai merge acum si ca ar trebui macar o perioada sa nu ma mai gandesc ca se intoarce, dar nu stiu daca le si crede. Ori vrea sa se distanteze mai putin brusc, ori poate chiar vrea timp si se gandeste la ceva in viitor.

| seularts a răspuns:

Man, fiecare om e liber sa faca ce vrea. Ea nu iti apartine tie cum nici tu ei. Sunteti 2 indivizi cu scopuri si aspiratii in viata. Daca ea a ales alta cale si alte persoane cu care sa imparta drumul ei in viata, este strict alegerea ei. Tu poti face la fel pentru ca sfarsitul unei relatii nu e un capat de drum. Sunt si alte fete in lumea asta si e mult m-ai confortabil pentru tine sa fi cu cineva din apropierea ta.

| dendo43 explică (pentru seularts):

Inteleg perfect si nu am privit-o niciodata ca pe o proprietate, dar faptul ca m-a iubit si apoi cumva am adus-o in situatia sa se gandeasca doar la ea, ma face sa vreau si mai tare sa repar ce am stricat...

| seularts a răspuns (pentru dendo43):

Nu ai stricat nimic. Oameni se schimba si evolueaza in felul lor. E normal sa iti vina greu dupa o despartire pentru ca te-ai indentificat puternic cu ea. Dar eu te intreb atat, de unde crezi ca vine iubirea? Rapunsul e: din interiorul tau, nu de la ea. Iubirea pe care o simti fata de ea, e cea pe care o generezi tu. Poti simti aceeasi iubire si fara conditia ca ea sa fie langa tine. In momentul in care depasesti limitarile relatiei si vezi ca toti oamenii sunt superbi atunci iti va fi super usor sa fi impacat si fericit happy

| dendo43 explică (pentru seularts):

Iubirea vine din interior, dar ma simt oribil cand ma gandesc ca persoana de langa mine care ma iubea nu ma mai vede cu aceeasi ochi din cauza mea oarecum. Si tot din cauza asta am pierdut-o. Asta e lucrul pe care nu mi l-am dorit niciodata.

| dendo43 explică:

As mai avea cate ceva de adaugat.

1. Avem cativa prieteni comuni care se intampla sa fie cam cei mai apropiati oameni pentru ambii dintre noi. Suntem un grup mic dar ne stim de mult si avem destule amintiri si "traditii". In vacanta de vara urmeaza aniversarile lor si de regula luam cadouri impreuna. De data asta probabil ne vom ocupa separat de cadouri dar tot vom iesi impreuna cu tot grupuletul la un suc sau ceva de genu cand va fi cazul.

2. Am fost acceptati ca voluntari la diverse festivaluri din vara (chestie in care ne-am bagat amandoi cam cu o luna inainte sa se desparta de mine).

Noi inca mai vorbim (o data la 2-3 zile, poate chiar mai rar) dar nu despre relatie.

Sa fiu sincer ma frustreaza destul de tare faptul ca dimineata cand ma trezesc vad si pe Instagram si pe Mesenger ca ultima ei activitate online a fost pe la ore de genu 3-4, uneori chiar 5 dimineata. Si mai mult ca sigur nu-si verifica telefonul cand merge la baie ci e pe afara. Dimineata ma trezesc cu un dor cat mine de mare, pe parcursul zilei nu ma mai gandesc atat de intens insa seara cand imi pun capul pe perna incep sa ma gandesc din nou.

Curiozitatea ma impinge uneori seara tarziu sa o mai intreb ce face pentru ca vad ca pune story-uri si imi raspunde, vorbim. Nu ma ignora. Vorbim de regula despre evenimentele la care se duce sau ma duc, despre voluntariat, si imi trimite in continuare formulare ca sa ma inscriu ca voluntar, pentru ca inainte nu ma pasiona deloc si asta cred ca a intristat-o cand eram impreuna dar acum sunt mult mai deschis si m-am bagat in multe chestii. Cumva ma sustine si vrea sa fac lucruri de genul asta, sa ma implic cat mai am 20 de ani.

Cum as putea sa gestionez situatiile povestite la inceput? Nu pot si nu vreau sa refuz sa vin la ziua unei/unui prietene/prieten pentru ca o sa vina si ea. Nu ne dusmanim dar cred ca cel putin pentru mine o sa fie greu. O sa ma simt ciudat.
Nici la voluntariat nu vreau sa renunt doar pentru ca pana am primit raspunsurile ne-am despartit si vom fi readusi la un loc de contextul asta.
Ma gandesc ca pana o sa vina zilele alea o sa ma vindec din ce in ce mai mult dar probabil ma amagesc singur.
Intr-un fel ma bucura ca o sa o vad dar atata timp cat ea probabil nu se mai gandeste la o posibila "impacare" cred ca n-o sa fie foarte "productiva" vara asta.

Ce e de facut? Credeti ca daca tai contactul cu ea ii voi da timp pana atunci si poate va vedea altfel lucrurile? Daca nu vorbim 2-3 zile, ea imi trimite diverse chestii sau imi raspunde la story-uri. Ma gandesc si ca daca nu vorbim deloc o sa o pierd de tot si implicit orice sansa pe viitor.


Multumesc anticipat!