Salutare,am 28 de ani,acum aproximativ o luna am intalnit o fata divortata cu un copil,ne intelegem foarte bine,este exact genul de fata pe care mi-o doream, le-am spus si parintilor de ea, nici nu au vrut sa auda,"sa cresti tu copilu lu altul, poate te urmareste fostul ei sot si te bate" si tot din astea.Eu nu vreau sa ma despart de aceasta fata dar nici nu as vrea sa ma cert cu ai mei.
Cresc copilul sotiei de la 11 ani. Acu are 25 si tot copilul meu este, e student afara si am mare grija de el orice-ar fi. Copii care si-au dat cu parerea pe-aici trebuie sa mai creasca. Valorile pe care le demonstrezi tu aici sunt inestimabile, vei vedea ca vei construi un raport minunat cu el si va deveni chiar mai important decat familia care vrea sa te desparta de ei. Stima si respect.
Răspunde
Cred ca nici nu mai e nevoie sa spun pentru ce...
... Felicitări!
Răspunde 
Să ai copil nu e handicap, daca s-a intamplat, aia e, nu poti sa desparti mama de copil. Tatal copilului nu ar trebui sa aiba treaba cu tine. Stiu N de familii divortate (parintii unor prieteni) care si-au refacut viata. Nu vad problema in toate astea. E un sufletel si sa cresti fara tata nu e usor, eu zic sa te imprietenesti cu copilul si chiar daca tu si fata nu ajungeti sa va petreceti restul vietii impreuna macar copilul poate vedea in tine un exemplu, un om bun. E subiectiva treaba.
Problema cu parintii tai, iarta-ma ca iti zic, dar par foarte egoisti. Presupun ca ei isi imagineaza "vai nu e nepotul meu, e nepotul altora, vai de mine, nu o sa am nepot de fiu". O prostie din punctul meu de vedere. Cat despre faza cu bataia, sa fim seriosi 
astea sunt SF-uri. Cazuri extreme exista, dar sunt rare, ai tai vor sa te sperie, nu mai pune botul la ce auzi, nu e viata lor, este viata ta si poti lua decizii pentru tine.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Au dreptate. Ea te ia drept fraier sa aprovizionezi financiar & cu locuinta unde sa stea ea cu copilul ei. Alea nu au dreptul la barbat sa se descurce singure cu ala mic asa cum au stiut sasi deschida membrele la omul nepotrivit
Răspunde
Da, problema de baza este copilul.
Mai exact: cum te acepta pe tine, pe post de tata.
In rest, iubirea trece, parintii se calmeaza, dar tu si copilul nu trebuie sa va dusmaniti, altfel va fi razboi in familie!
Daca si ea munceste si tu nu cresti copilul nimanui, daca ea nu munceste o hranesti si pe ea si copilul ei, doua persoane,dar, daca fata munceste, are salarul ei nu cresti tu nimic, creste el singur, in viitor poti avea si tu copil cu ea, depinde si ce varsta are copil si legatura emotionala, daca ala e gelos te poate si bate, ai grija in ce hora intri
Un copil nu are nevoie doar de banii pentru a creste, ci mult mai multe necesități.
De exemplu când vi obosit de la munca și copilul plânge ca vrea atenție ce faci? Îl trimiți de fiecare data la mama-sa? Cine îl duce și îl ia de la grădiniță, cine îl duce în parc, etc. Tot timpul mama lui? Nu prea poți sa fi părinte, chiar și adoptiv, cu jumătate de norma, ori îți asumi toată responsabilitatea, ori nu.
Ai si tu dreptate nu neg asta
Ca să nu cerți cu ai ai tăi. iei certificatul de naștere pe șest și mergi duduia la sfat. Apoi te muți în chirie cu ea. Și nu vorbești cu părinți ca să nu te cerți cu ei. Că ai deja 28 de ani, și ți se mai scoală, dar vremea ei trece cu viteză.
Dar parintii ce ar putea sa spuna? E normal sa zica asta. Nu asculta de ei, cu timpul o sa le treaca zau asa. Doar renunti la fericirea ta pentru ei? Nu.
Iar daca tu te intelegi bine cu acea fata nu renunta la asta, daca te face fericit.
Insa trebuie sa vorbesti foarte mult cu ea inainte, foarte foarte mult. Trebuie sa o cunosti bine, nu doar de o luna. Nu faceti nimic impreuna, de genul acte sau mai stiu eu ce. Vorbiti, comunicati ceva timp luni, ani si apoi va puneti de comun acord ce faceti. Este nevoie de mult timp sa cunosti o persoana.
Vorbiti despre viitor, despre faptul ca vei vrea si tu un copil cu ea (ma gandesc) si despre cum o sa decurga lucrurile.
Chiar daca nu e copilul tau, daca ajungeti sa va intelegeti si nu o sa faci discriminare absolut deloc intre el si un eventual copil al tau, totul o sa fie bine.
Dar acum am zis, comunicati mult timp, doar nu vrei sa te casatoresti de acum. Iar daca in timp vedeti ca sunteti de acord cu totul atunci este totul perfect. Nu ai vrea sa te trezesti peste trei luni ca ii vine nu stiu ce idee legata de copil, de asta este bine sa va cunoasteti bine.
Hotaraste-te daca vrei sa traiesti viata TA pentru tine sau pentru parinti. Daca toti ar fi facut cum ziceau parintii, probabil si acum traiam in pesteri...
Ai 28 de ani deci cred ca tu trebuie sa decizi ce vrei sa faci.Tu in primul rand ar trebui să fi pe picioarele tale, în chirie sau cu niste bani de casa deoparte nu sa stai cu ai tai pentru ca o sa iti faci o familie curând fie cu fata asta fie cu alta si cred ca la asta trebuie sa te gândesti in principal.Pe urma sa te gândesti de cat timp esti cu ea, ce sentimente ai pentru ea, ce fel de femeie e, daca te vezi in viitor langa ea si pe urma sa analizezi tu daca esti capabil sa iti asumi responsabilitatea de a avea grija de copilul altcuiva. Decizia e numai la tine nu la ai tăi.
Eu nu va inteleg. Zau. Cam pe la ce varsta considerati ca e ok sa taiati naibii cordonul ombilical? La 50?
Trecand peste asta.o luna e nimic. Inca habar nu aveti unul despre altul si din cate se pare de capul vostru.
Eu am un copil vitreg. Nu mi-am pus niciodata problema ca nu vreau sa fiu cu taica-su pentru ca exista acest copil. Iar copilul nu are absolut nici o vina.
Nici alor mei nu le-a convenit cand le-am spus dar le-am explicat fain frumos ca este decizia mea si ca nu vin la ei sa le cer bani de mancare nici pentru mine, nici pentru copilul asta.
Acum maica-mea o sa ii lase o garsoniera mostenire. )))
Timpul trece si totul se rezolva intr-un fel sau altul.
E copilul altuia, nu copilul lu' altul? O luna e putin timp sa cunosti pe cineva si situatia e complicata fiindca copilul si binele copilului vor avea mereu prioritate. De asta cred ca se tem parintii tai. Poti sa le spui ca deocamdata e vorba sa va cunoasteti voi doi, sa vedeti ce si cum, pana la urma e cale lunga. Cand vorbesti despre ea scoate in evidenta calitatiile pe care pui tu pret sau pe care pun parintii tai pret. Nu vor sa auda, ok, le respecti parerea si o sa te gandesti la ce au spus eu dar deocamdata tu vrei sa vezi daca ai vreo sansa cu fata asta. Nu te certi cu ei, iti spui parerea ca un adult matur.
Ai tai te vor iubi mereu, orice ai face. Daca sunteti o familie normala. Au dreptate totusi pe partea cu copilul lui altul. E aiurea sa cresti copilul lui altul. Daca pe ala nu l-a durut de ea si de cel mic, de ce ai face-o tu? In loc sa faci tu unul in care sa investesti timp si bani, faci altea cu puradelul lui altul. E degeaba. Mai tare ar fi totusi sa te trezesti peste cativa ani ca nu vrea un copilul al tau. Deja are unul. SUnt povesti de genul o gramada. Dar daca pe tine asta te face fericit... Ce sa zic. Succes.
Cu tot respectul, dar se pare că părinții tăi cad în aceeași greșeală pe care mulți o fac. Pun propriile păreri, ambiții și teama de judecata semenilor (nu mai pun la socoteală părerile preconcepute) înaintea propriei tale fericiri.
Dacă simți că este pentru tine, luptă pentru ea. Îți spun din proprie experiență, NU le permite părinților și nimănui să intervină în relațiile tale personale, MAI ALES în aceasta.
Faptul că ea are un copil este subsidiar, ca să nu zic total neimportant. A făcut, probabil, o greșeală, așa cum de multe ori se întâmplă. Principalul este că și-a dat seama de ea și a avut puterea să iasă dintr-o relație probabil toxică, nu s-a complăcut într-o viață ratată alături de un om care nu mai însemna nimic pentru ea. Cred că acest lucru denotă un caracter puternic, cu atât mai mult cu cât la mijloc este și un copil.
Dacă vă simțiți bine împreună, dați-vă o șansă, indiferent ce spun ceilalți, inclusiv părinții. Fericirea ți-o clădești singur, ești major, matur, contează doar cum vă înțelegeți voi doi. Sigur, după o lună de relație este prematur să te gândești la căsătorie, nu vă cunoașteți suficient de bine, dar dacă vă simțiți bine împreună mergeți mai departe. Dacă peste o perioadă veți considera că vă potriviți, că sunteți fericiți împreună și că puteți ține piept greutăților inerente dintr-o căsnicie, că relația voastră se bazează pe sentimente solide, puternice și nu doar pe atracție fizică - căsătoriți-vă și basta. 
Succes!
Am n-șpe prieteni care au mușcat-o exact asa. Ghinion în dragoste, relații eșuate, etc. pana când au întâlnit femeia perfectă : cuminte, ascultătoare, căreia ii plăcea tot ceea ce ii plăcea lui, mai pe scurt sufletul pereche. Doar ca ea avea unul sau 2 copii mici, bineînțeles o greșeală din tinerețe, un tata iresponsabil, etc. Familia, prietenii, toți ii spun băiatului sa o lase, ca nu e de el, băiatul se ambiționează și o ia de nevasta.
Apoi, ușor, ușor ea începe sa își arate adevărata personalitate. Nu mai ii plac aceleași lucruri care ii plac partenerului, începe sa aibă chef de cearta, copiii sunt tot ce contează pentru ea.
Băiatul realizează ca a fost păcălit, ca primul ei soț nu a lăsat-o chiar degeaba, ca întotdeauna va ocupa un loc inferior copilului în sufletul partenerei, ca familia cam avea dreptate, dar este prea mândru ca să se întoarcă la ei cu coada între picioare.
Sfatul meu este cam asa: dacă vrei sa fi nefericit câteva luni, desparte-te de ea și pana la urma vei găsi o fata care sa te merite. Dacă vrei sa fi nefericit o viata, după cele câteva luni de miere, fa și tu ca prietenii mei și însoară-te cu ea.
Tu decizi!
De curiozitate... daca tu ramai singur cu un copil sau doi, sa inteleg ca nu ar trebui sa te ia absolut niciuna de sot, corect?
Dacă as divorța și as primi custodia copilului, cel mai ptobabil nu mi-ar mai trebui pe nimeni. Și dacă totusi as decide vreodată ca vreau sa îmi refac viata, cert nu nu as încerca să păcălesc pe nimeni, ci m-aș uita doar la femei în aceiași situație, adică divorțate cu un copil.
A ok. Deci mamele singure nu au dreptul la barbati fara copii...nu ca nu au dreptul la barbati si atat. Pot avea doar d'astia divortati si cu copii. Am inteles.
Presupunând ca tu nu ai copii, de ce nu te măriți tu cu un bărbat divorțat cu câțiva copii în custodie, sa vezi dacă îți convine. Aici chiar nu este vorba de nici o diferență între sexe, dar asa cum voi femeile nu vreți sa creșteți copii alteia, asa nu vrem nici noi, bărbații. În numele aceleiași egalități între sexe, avem și noi acest drept, sau?
Pai tocmai de aceea te intreb. Am si copil biologic, am si copil vitreg... so, nu prea se leaga argumentele voastre la mine in cap. Nu numai al tau.
Si am pretentia ca daca divortez sau raman vaduva sa nu dau peste incuiati care sa imi priveasca copiii ca pe niste pietre-n drum
De ce sa divorțezi? Te-ai saturat sa crești copilul alteia, sau ai realizat ca soțul tău nu mai este cum era înainte de căsătorie, adică te-a cam păcălit? Acum ca ști ce inseamănă sa crești un copil care nu este al tău, ai mai face-o din nou?
Pai nu am zis ca divortez. Am zis DACA. N-ai de unde sa stii niciodata ce iti rezerva viitorul si cum se schimba lucrurile si oamenii. Daca isi trage o amanta de exemplu sau daca dezvolta vreo pasiune infocata pentru alcool sau mai stiu eu ce? Ce fac? Accept de dragul de a sta maritata?
Da. As mai face-o din nou. Nu are absolut nici o legatura un eventual ( nedorit bineinteles) esec al casniciei mele cu copiii...indiferent ca sunt biologici sau nu.
Nu cred ca te-ai gândit direct la ce posibilități ai dacă divorțezi de bine ce îți este acasă. Nimeni nu se gândește la divorț când se afla într-o căsnicie fericită. Îmi pare rău că te afli într-o situație dificila și nu vreau sa te necăjesc si mai tare.
Mult succes îți doresc și sa fi puternica!
Nu chiar dimpotrivă, eu că bărbat nu țin ADN ul femeii in pântece.
Te te faci ca nu pricepi. Utilizatoarea Sofis îți explica, ca ea a ales sa crească copilul alteia fără nici o problema. A specificat ipotetic vorbind ca ar divorța din alte motive nu ca a crescut copilul alteia. Cunosc căzuri de cupluri ce s au căsătorit, unul din ei având copil, sau chiar amândoi. Sunt atâtea situații de cupluri care sunt la prima căsătorie, nu au copii și totuși ajung la divorț, din diverse motive. Copiii nu au nici o legătură
Și eu cunosc un cuplu in care diferența de vasta este de peste 20 de ani și încă nu au divorțat și mai multe cupluri în care cei 2 aveau vaste apropiate și totuși au divorțat. După logica ta, concluzia ar trebui sa fie ca e mai bine sa te căsătorești cu cineva mult mai bătrân, la fel cum zici ca este bine sa te căsătorești cu cineva cu un copil dintr-o relație anterioara.
Adică nu fa excepțiile o regula universal valabila.
Copilul este mai important pentru mama decât al 2-lea, 3-lea sau n-șpea soț? Dacă da, atunci cum crezi ca aceasta nu afectează o relație?
Nu știu de unde ai tras concluziile alea. Logica mea este ca un copil al altuia nu este motiv de divorț, sau motiv de a regreta dacă te vei căsători cu cineva care are un copil. Logica mea este ca divorțurile sunt din alte motive. Tu ai spus ca o persoana care are un copil din alta căsătorie păcălește cumva actualul partener, și ca acela din urma va ajunge sa regrete. Ceea ce este fals, regretele sunt din alte motive dacă sunt, și exista la tot felul de oameni cu copii, fără, la prima sau a doua căsătorie în funcție de situație
Regretele sunt din multe cauze, nu am spus niciunde ca asta este singurul motiv de regret. Eu am spus doar ca am prieteni care au fost păcăliți asa, de mame singure disperate ca nu se descurca, care pana la căsătorie au jucat rolul de suflet pereche, iar după căsătorie și-au arătat adevărată personalitate, iar bărbații au realizat prea tarziu ca în cel mai bun caz vor ocupa locul 2 în inima femeii după un copil care nu este al lor. Bineînțeles se poate și invers, doar ca este mai rar, deoarece de obicei bărbații nu primesc custodia copilului la divorț.
În situația în care ambii au un număr egal de copii dintr-o relație anterioara se poate stabili o egalitate, altfel nu și întotdeauna va duce la un dezechilibru în relație, care cauzează fie nefericirea fie un divorț.
E normal ca o mama sa și iubească și protejeze copilul, dar nu vad de ce amicii tai devin geloși pe copii. Tu spui ca e copilul pe primul loc, mi se pare normal, și dacă ar avea copii cu ei tot asa ar fi. Dar eu nu cred ca ele pun copiii pe primul loc, pur și simplu se poarta ca niște mame.
Corect! Copilul e pe primul loc pentru mama. Atunci de ce sa iei de nevasta o mama care va pune pe primul loc întotdeauna copilul altuia, în loc sa găsești o fata fără copii? Zău ca nu îți înțeleg logica. Tu dacă ai avea de ales între 2 gemeni identici, unul cu un copil în custodie și unul fără, pe care l-ai alege?
Tu pui problema la modul pueril. Fiecare alege cum considera, dacă cineva se îndrăgostește de o persoana ce are copil e fiindcă asa simte e o alegere cu inima. Sunt situații mai rele când se îndrăgostesc de oameni fără caracter, de drogați etc, astea sunt alegeri toxice. Faptul ca are un copil cu altul nu e o crima.
Discuția asta deja tinde la infinit. Degeaba încerci sa convingi pe cineva de "beneficiile" unei relații cu o femeie care are deja un copil, pentru ca asta este o absurditate pe care nimeni nu este atât de naiv sa o creadă. Sunt curios, dacă vei avea un băiețel, când acesta va ajunge mare ii vei recomanda și lui sa crească copilul altuia?
Eu nu am zis ca recomand, am zis doar ca nu sunt împotriva. Ideal este ca un cuplu sa pornească doar ei doi dar nu am ceva contra unei persoane ce are copil și se cuplează cu o persoana fără copil.
"Ideal este ca un cuplu sa pornească doar ei doi" - mulțumesc, in sfârșit am ajuns undeva cu discuția noastră.
Părinții tai sunt genul de oameni care văd femeia cu copil ca pe o ciumata, și nu e de mirare. La o adică, doar uita-te mai sus și vezi câți pronunța cuvintele " divorțată cu un copil" cu jumătate de gura, de parca dacă ar pronunța cu toată gura s-ar putea contamina de o boala gravă incurabila.
Strict on topic: dacă tu te înțelegi cu fata asta, dacă ea se comporta frumos și nu te pune pe locul doi ( nu ca n-ar fi așa, dar dacă e suficient de matura va sti cum sa nu iti arate asta), nu te crampona de " nu vreau sa ma despart de ea dar nici nu as vrea sa ma cert cu ai mei". Cu timpul, dacă tu ești fericit, și ei vor fi fericiti pentru tine și vor accepta situația.
Asta nu e niciodata o idee buna. Mamele single nu stiu ce vor de la viata, sunt usor manipulate, iar tatal real al copilului intotdeauna va ramane in peisaj, fie pentru ea, fie pentru copil.
Copilul nu are nicio vina! Daca va intelegeti ok de ce sa fie copilul un impediment? Cu siguranta veti avea si alti copii si vor creste impreuna, iar cu timpul nici nu vei mai realiza ca nu e copilul tau. Cat priveste parintii tai, vor uita si ei cu timpul. Nimeni nu poate decide ceea ce e mai bine pentru tine! E pacat ca pot gandi asa... daca fata aceasta era copilul lor? ei atunci le-ar fi placut sa gaseasca un sot pentru ea si tata pentru copilas. Nu renunta asa de usor!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
