| pmario290 a întrebat:

Salutare. Am o problema mare cu mama.
Sa incep, am 23 ani, am terminat liceu bac și m-am înscris la facultate, cred ca cea mai mare greșeală cu așa prinți sa dau la medicina 6 ani.
Nu o mai suport, tata este plecat și ea toată ziua ma bârfește lui, ma amenință, nu ma lasă.
Mi-au trecut gânduri negre prin cap.
Nu știu ce sa ma mai fac.
Nu pot sa mai stau in casa cu ea.
Da sunt anul 3, greu, am vb cu niște prieteni sa plec sa nu-mi mai controleze viața, cred ca asta o sa fac.
Am realizat ca sunt frustrat și crescut cu frica de mic, pentru ca de câte ori făceam ceva, auzeam de la ea " lasă ca suna el si ii zic eu " și da suna și ma lua la telefon cu injuraturi și ma mustra pentru niște rahaturi pe care toți copiii le fac de altfel.
Pana acum simt ca am eșuat, prietenii îmi știu situația cu mama, știu ca pot sa ies doar sâmbătă seara din casa si ca nu se pot baza pe mine, din cauza ca orice as face trebuie sa ii cer acordul și mereu îmi zice : nu. Prietena nu am avut și nici nu voi avea curând din cauza mea, pentru ca indusa starea psihologică de frica, când ies prefer sa ii ascult pe restul și eu sa tac, adică sa fiu luat de fraier.

Nu știu ce sa ma fac, probabil suna pueril, dar da e realitatea si o trăieșc in 2020.
Sa plec ca i-am promis de multe ori, plec îmi șterg conturile de pe social media și devin alta persoana, iar cu ei nu mai am ce discuta toată viața mea.
Cum sa faci un copil și sa-i scoți ochii ca l-ai născut, ca ii faci de mâncare?
Cum sa nu ma ia depresia și paranoia?
Ce sa fac sunt disperat, dacă ati fi in situația mea ce ați face?

13 răspunsuri:
| mgtow a răspuns:

Pleaca la camin altfel nu ajungi sa termini studiile

| Violleta2022 a răspuns:

Ai 23 de ani si esti ditamai adultul, asa ca, nu trebuie sa mai stai la nga mama si tata sa tis e spuna ce sa faci! ia-ti viata in maini, mai ales daca esti nemultumit de ce tis eintampla, fiindca esti singurl vinovat, de situatia in care esti.
La 23 de ani, nu te mai poate tine nimeni, legat de casa parinteasca si parinti!
Fa-ti valiza si pleaca in lume. Ia-ti de munca si fii propriul tau stapan, ca esti de 5 ani major.

| sierra1 a răspuns:

Ia-ți un job (da, e greu) și du-te de acasă

| Sofer a răspuns:

Nu mai sta cu ea în casa. Mutate în alt loc și gasesteti un job sa mai câștigi niște bani cât stai la facultate.

| cristimihailov a răspuns:

Se poate sa mergi la camin?

| AliGab a răspuns:

Vrei sa termini facultatea? Daca da, mai ai rabdare 3 ani si apoi ia-ti talpasita de acolo. Daca nu, pleaca chiar acum. In anii ce urmeaza plecarii target-ul tau psihologic trebuie sa fie sa ii ierti, nu sa fii incapatanat. Nu ar strica sa te distantezi sau chiar sa rupi legatura cu ei o perioada, dar nu pentru totdeauna. Nici sa te apropii de ei prea tare astfel incat sa te afecteze

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Macar uite partea buna, iti permiti sa iesi din casa aia?
Ai ajuns fata la 30 de ani prizoniera tatalui plangi ca nu stii ce e relatia si prieteni, nu-ti permiti libertate?
Ai sursa de venit, prieteni la care sa apelezi sa iesi din casa aia? Sunt prietenii lu tactu la poarta nu poti sa iesi ca te bate te violeaza? Iti spioneaza telefonul calculatorul singurele sperante care le ai sa incepi ceva pe net ca sa poti fugi din locul ala? Ai serviciu salariu ceva poti sa traiesti pe banii tai sa pleci din casa aia? Nu poti sa te opresti din plans si tremurat iar oamenii care ii cunosti nu vor sa te ajute, sunt de partea "lu tactu"? Tu ce ai face in situatia mea, te-ai sinucide, ai da in prostitutie asa schiloada nedezvoltata si bolnava? As vrea sa fiu in situatia ta, sincer. Poti sa renunti la ei? Fa-o, nu te mai gandi, intelege ca n-ai parinti nu se poate si asta este. Cand o sa te linistesti n-o sa mai conteze. Iti zic eu sigur, cand vei fi departe de ei, va trece, te vei linisti, o sa poti sa traiesti ca inca ai ani, nu-i irosi.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Iti spun exemplul meu : Am fost in situatie similara cu parintii intr-o lume rupta de realitate si de normalitate/sanatate psihica.
Am fost la facultate 2 ani, mi s-a reprosat ca familia trebuie sa cheltuie pe mine, ca sunt un nimeni, infect, nu merit nici mancarea. Am "inghetat" primul an, al 2-lea l-am piert. Si m-am apucat de lucru., am plecat de acasa Mutandu-ma in chirie, ulterior am si cumparat o garsoniera pentru nevoile mele DIN banii mei.
Eram mai tanar ca tine, sfatul meu. pleaca de acasa nu e normal deloc ce se intampla acolo.
Facultatea Ori s-o gati, ori sa o ingheti (interesezeaza-te de procedura) o poti continua cand vrei tu. Castiga bani, si dovedeste ca te poti descurca si fara ei.

| Dana1999 a răspuns:

In primul rând sa nu renunți la facultate! Vrei sa ai un trai de pe o zi pe alta? Sa fi un nimeni in societate?
Cât despre mama, las o in pace, muta te din casa dacă vrei! Nu te poate amenința nimeni de acum încolo
Pentru ca stai in casa ei și te supui, întotdeauna te va trata asa
Nu mai depinde de ea!
Fa ce consideri tu ca e bine dar nu renunța la școala, mulți și ar dori sa aibă salariul și statutul de medic dar putini reușesc sa ajungă acolo
Iar depresia din câte stii se tratează cu antidepresive

| pmario290 explică (pentru Dana1999):

Multumesc de sfaturi!
Dacă aveam pe cineva sa ma țină aici, acceptam sa ma șlefuiesc.
O sa plec fără sa ii anunț, nu mai am răbdare și nici cum sa rămân aici
Le fac surpriza
Cat despre job aici, iau bursa la facultate și nici nu ma vor lasă, ca băiatul lor nu e oricine
Da, nu e orice prost

Știu. (Xanax) Dar încerc natural... am 2 zile nu am mâncat nimic și nu am ieșit din casa

Vede ca sufăr, ca sunt depresiv, dar nu simte, o va simți atunci când o sa părăsesc de tot, și n o sa mai întorc.

Pe bune acum as dormi și in boscheți, numai sa plec, sa ii fac de Rușine in fata la vecini, așa sa le zică, " da baiatu unde e? Nu s-a mai făcut doctor "

| pmario290 explică (pentru pmario290):

Și sa scap de probleme. Sa îmi trăiesc viața cu puțin, adică sa nu ma mai bată nimeni l cap, sa nu îmi mai fie scoși ochii ca ma tine, ca îmi face mâncare, sa îmi cumpăr mașina
, sa plec când am chef, sa cheltui banii mei munciți de mine
6 ani ma depășesc
Sunt 3 dar renunț, da mai cu învățat din fire, fără nicio restanta și cu bursa
Dar asta e nu ma interesează
M am saturat sa trăiesc in amenințări și certuri

| SG1995 a răspuns (pentru Dana1999):

Dacă pleacă de la mami și tati adio bani de școală tăticul, deci ori o suportă pe mă-sa că altfel moarte de foame, ori își ia viața în piept și să cară, dar în clipa când face asta rămâne șomer, pe străzi că depinde de mămica.

| Byb2001 a răspuns:

Nu renunța la facultate si pleacă de la ai tăi găsește un cămin s au pe cineva care cunoști la care sa stai