Stiu ca nimeni nu va citi asta, dar meh.
Hello lume. Am decis sa ma descarc aici si sa cer ajutorul cuiva pentru ca nu mai suport sa tin totul in mine. Uite cum sta treaba: Am 13 ani, sunt un copil, sunt eleva ca oricine. Am probleme cu familia si scoala. Tata e alcoolic, nu ii pasa de familie, se cearta cu mama mereu. Bineinteles ca nici de mine nu-i pasa. Mama, sa zicem ca ii pasa de mine intr-un fel, dar niciodata nu m-a intrebat cum ma simt, cum a fost ziua mea si chestii de genul. Avand in vedere ca mama e in invatamant, profesorii au multe asteptari de la mine. Ma consideram destul de buna la scoala pana anul asta. Nu sunt prea priceputa la matematica, iar anul asta am fizica si chimia, iar acolo sunt praf. Notele mele la fizica si chimie sunt foarte mici, iar din cauza asta profa are o parere proasta despre mine. Spune "ca pot dar nu vreau" sa inteleg si sa rezolv probleme. Dar nu e asa. Ca sa fii bun la o materie trebuia sa iti si placa, nu? Pe mine nu ma atrag deloc matematica, fizica si restul. Anul trecut ma descurcam la matematica, dar anul asta am si geometria, iar la asta, sunt varza. Profesorii ma preseaza prea tare, si asta ma streseaza, iar de asta toate notele mele au cam scazut. Stiu ce ganditi, nu e greu, trebuie sa-mi dau silinta si sa vad mai tarziu ce ma asteapta, mai greu, dar nimeni nu vrea sa inteleaga . Cum am spus, scoala ma streseaza, nu ma prea inteleg cu colegii de clasa si sunt retrasa. Acasa, nu am conditii prea bune -avand in vedere ca stau la tara-, si ii aud mereu pe parintii mei cum se cearta. Am vrut sa-i spun mamei ce simt, dar ea e prea ocupata cu munca, ori cu televizorul, telefonul, orice e mai important decat mine. Tata, e tata. Numai bautura exista pentru el. Parintii mei ma cearta din lucruri minore, mama face misto de aspectul meu (pentru ca la Craciun m-am ingrasat destul de mult ), si cum eu ascult toate criticile astea zile incontinuu, nu e prea placut din punct de vedere al psihicului meu. Mai e si lucrul legat de aspectul meu. Pur si simplu, sunt urata, am un corp urat, o fata urata. Ma uit la fetele de varsta mea, si realizez ca eu sunt un nimic fata de ele. Corpul meu e plin de cicatrici, plus ca am si inceput sa ma tai...de la ingrasarea brusca am vergeturi pe sani, parul meu este pur si simplu ars, iar pe fata am mii de puncte tampite. (Vocea mea e groaznica mai ales;-; ) Mama ma contrazice, spunandu-mi ca sunt frumoasa asa cum sunt, (normal, doar nu o sa-i spuna copilului ei ca e urat) dar eu nu vad nimic frumos. Nu am nicio calitate. Frumoasa nu, desteapta nu, talentat nu. Eu nu-mi vad un viitor. Sunt o lasa, nu pot sa lupt. La pariu ca o sa si pic la examene. Mereu imi vine sa plang, dar ma abtin. Ma doare cel mai tare ca nimeni nu vede. Pot sa plang de fata cu parintii mei si ei nu ma iau in serios -am patit-. Daca ii spun mamei de taieturi si restul, va lua orazna. Exagereaza mereu si nu pot vorbi cu ea. De multe ori as vrea sa ma sinucid. Si stiu ce ganditi. "Esti proasta, cum sa te sinucizi? Asta nu e o solutie" bla bla bla. Si da, stiu, sunt un copil si sunt prea mica sa gandesc asa, dar conditiile in care am trait m-au facut sa ma maturizez destul. Faptul e ca numai rezist deloc. Conditiile de acasa, familia, scoala, totul. Mereu ascund toate astea sub un zambet, si deseori ma fortez sa rad. Sunt mai multe lucruri, multe, legate si de trecut. S-au adunat, si uite ce mi-au facut. Cand eram mica, tata o agresa fizic pe mama, dar ei imi ascundeau asta. Nu voiam sa divorteze pentru ca imi doream o familie fericita ca ai celorlalti copii, iar mama a indurat toate astea pentru mine. Acum as da orice sa divorteze, sa rupem legatura, ceva, s-o luam de la capat. Mi-as dori si eu o viata normala, ca a unui copil normal si fericit, dar stiu ca cer prea mult. Nu mai suport, simt ca am sa mor. Ce pot sa fac?
Fara raspunsuri rautacioase, am nevoie de un sfat, nu reprosuri, sunt satula de ele.

Eu am un calendar mic de buzunar (dar pe care il tin pe perete); si pe el scrie asa:
"Pacea nu inseamna absenta problemelor, ci prezenta lui Isus".
Crezi ca exista vreo problema pe care Dumnezeu sa nu o poata rezolva? Sau exista o inima atat de franta si ranita pe care El sa nu o poata alina si vindeca?
Cauta-L in rugaciune; fii cu inima deschisa si El va veni cu pacea Lui in toata fiinta ta.

E greu de spus in cateva cuvinte ce sa faci. Pe de o parte sunt sigur ca parintii nu ti-i poti schimba, sunt deja maturi si au caracterul format iar in ceea ce te priveste esti in adolescenta si starea psihica proasta sau schimbatoare este comuna la aceasta varsta! Ai nevoie de discutii mai lungi cu cineva care se pricepe la psihologie.

Buna!

Hai sa stam de vorba. Vrem sa te ajutam sa-ti fie mai bine.
Poti primi ajutor specializat in mod gratuit.

Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul tau de discutii sau poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia ta cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Telekom, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.telefonulcopilului.ro/intrebari-frecvente
Pentru ca problemele cu care te confrunti reprezinta subiecte delicate si te-ai putea simti in largul tau mai degraba in mediul online, te indrumam sa ne transmiti mesajul tau la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro

Asteptam sa te ajutam!

Psiholog.

Vivi, sau Ana, nici nu știu cum să-ți spun. În primul rând, îmi foarte, foarte rău pentru ce se întâmplă în familia ta. Nu pot spune că la mine e mai bine. Tu câți ani ai? Eu am 15. Am trecut printr-o situație asemănătoare. Nu mai suportam nimic, iar acum două luni am fugit de acasă. Am luat primul tren care a ajuns în gară și am ajuns la Iași. Am rătăcit ore în șir prin oraș, apoi când s-a făcut foarte târziu m-am dus la poliție și le-am explicat totul. Ei m-au dus la un centru de minori și am stat acolo aproape trei zile. Apoi au venit părinții mei și m-au dus acasă. Crede-mă, îmi era foarte frică. Credeam că o să mă bată o grămadă. Însă nu. Prima dată mi-au promis că o să se schimbe, că se vor purta frumos cu mine. Însă nu voiam. Voiam să plec. Voiam să vorbesc cu primarul să mă ducă la un centru undeva în ploiești sau să-mi caute o familie. Însă de dragul dirigintei mele am rămas, pentru că m-a rugat ea și s-a ținut de mine. Dar știi ce e amuzant? Că acum, după două luni, parcă nu s-a schimbat nimic. Încă vreau să plec, încă mă enervează părinții mei pentru că singurul lucru pe care îl așteaptă de la mine este să învăț bine, să fac curat în casă mereu și să stau cu frații mei mai mici. Dar știi ceva? E ok. Mă doare undeva de ei. O să învăț bine, o să termin liceul și atuncia m-oi duce și nu mă mai întorc.
Ana, în primul rând te rog foarte mult să vizionezi acest documentar:
https://youtu.be/k5VZ6t0rzgE
Mie mi l-a recomandat un psiholog, și de aceea vreau să ți-l recomand și ție. O să ajute foarte mult, crede-mă!
Acum, sfatul meu:
Nu acționa pripit. Nu contează ce spun cei din jurul tău. Nu trebuie să-ți pese. Nu-ți place matematica, chimia și fizica? Atunci dă-le dracu! Spune-i profesoarei că nu-ți plac. Străduiește-te doar să știi matematică cât să iei examenul apoi poți să dai la liceu la filologie, unde nu faci multă matematică și nici nu dai bac la mate.
Încă o rugăminte: nu te mai tăia. Te rog, nu-ți mai face rău singură. N-o să te ajute la nimic, crede-mă. Și dacă te pot ajuta cu ceva sau dacă nu înțelegi ceva la școală, poți să-mi spui? Chiar îmi pare rău că cei din jur te tratează așa. Nu meriți asta.
Baftă, Ana

Eu zic asa. mhmm. deci. Si daca mori ce ai sa rezolvi? Multa lume crede ca moartea rezolva toate problemele, Flas. Si eu vin dintr-o familie cu un tata alcoolist si o mama nemultumita, nici mie nu mi-a placut draga de matematica si imbecila de fizica cu teoriile ei facute pentru destepti de prima clasa. Eu pot sa iti zic ce am facut eu si daca poti si vrei sa imi urmezi exemplul. Eu am ignorat problmele am devenit imun, nepasator fata de lucrurile nasoale care se intamplau. Si cu invatatul m-am stradui sa nu fiu nici cel mai prost dar nici cel mai bun doar na " nu exista nu pot exista doar nu vreau ". Si scumpa mea copilita de 13 anisori, visul tau ca poate o sa fie frumos trebuie sa il pastrezi pana ajungi la o varsta cand zici gata si iti creezi lumea ta de vis. Atat pot sa iti spun, nu pot schimba lucrurile sau lumea ( parintii tai ), rezista acolo si fi mandra de tine in fiecare zi ca o faci. Hug hug

Am si eu un coleg in clasa aproape de situatia ta si eu am auzit de la profesori '' poti dar nu vrei'' colegul meu incearca sa isi continuie viata, asta este.Cred ca iti este greu evident nu mie usor sa spun deoarece eu am o situatie buna dar puteam sa fiu si in situatia ta.Cel mai bine e sa ai o discutie cu mama ta intre patru ochi doar voi doua intr-o camera singure discutand despre tine si despre cat de greu iti este sa suporti toate lucrurile astea iar mama ta daca ii pasa de tine va face ceva in privinta asta.Bafta!(Nici idea cu psihologul nu e rea).

Înțeleg cum te simți, nici ei nu sunt o persoana așa sociabilă buna la materiile astea. Situația din familie e destul de rea și lumea e cruda mai mereu dar cel mai bine e sa ignori lucrurile răutăcioase și pe cât posibil sa uiți. Știu ca pare imposibil sa ignori ce se întâmplă și sa fii vesela dar poți crea propria ta lume perfecta mai intai în mintea ta. Realitatea e ca niciodată nu se va realiza complet idealul la care speram dar putem ajuta la realizarea lui. Cu fiecare gest de bunătate cu fiecare întrebare " Ești bine, pot sa te ajut? persoana se poate schimba în bine urmandu-ți modelul. Îmi imaginez mereu lumea perfecta si răspunsurile pe care ar trebui sa le audă alți pe care as vrea sa le spun dacă ar asculta. În adâncul nostru avem întrebări și răspunsuri, avem răutate dar și bunătate. Poate dacă ajuți te simți mai bine. Dacă poți face o persoana sa rada din inima atunci când are cu adevărat nevoie ești un adevărat erou. Ajutând vei fi ajutat, Ce poți face tu singura? probabil nu multe dar Ce poți face cu un pic de ajutor? mai multe decât speri. Dacă nu poți zâmbi pentru tine, dacă tu nu ai motivatia sa te ridici atunci de ce nu alegi varianta pe care alții o ignora? Găsești pe cineva care sa te facă sa zâmbească, un prieten ce te sprijină și te motivează, îi calci pe urme pana simți ca poți sa re ridici. Sper ca te-am ajutat sau măcar ca nu ti-am irosit timpul de geaba.

Da-mi un mesaj cu numarul tau în privat, să vorbim pe What's App. Doar daca vrei.