Sunt într-o relație de aproximativ 5 ani cu soțul meu, din care peste 2 ani suntem căsătoriți. Avem o fetiță de un an. Din păcate, relația noastră a fost încă de la început tensionată, multă ceartă, lipsă de înțelegere și comportamente care m-au făcut să mă simt singură și neînțeleasă.
Locuim în casa mamei mele, care este plecată peste hotare și vine foarte rar. Suntem doar eu, soțul, copilul și fratele meu mai mic. Soțul lucrează la afacerea părinților lui de 2 ani, dar nu are un salariu fix. Când are nevoie de bani, cere de la ei. Practic, suntem dependenți financiar de părinții lui.
Am încercat o perioadă să locuim cu părinții lui, dar a fost imposibil. Eram controlați constant de mama lui, ne întreba unde plecăm, când ne întoarcem, făcea observații legate de cheltuieli (de exemplu, că nu ar trebui să-mi mai cumpăr cafea din oraș), și intra în camera noastră seara. A depășit de multe ori limitele noastre ca familie. Soțul nu a luat niciodată atitudine în fața lor, nici măcar atunci când mă jigneau sau mă tratau cu lipsă de respect. El tăcea.
Aici, în casa mea, eu mă aștept ca el să ajute cu treaba, să contribuie, să fie implicat. Dar dacă nu-i spun de zece ori — și doar cu ceartă — nu face nimic. În schimb, dacă părinții lui îl cheamă, se duce imediat. Nici nu comentează. Mă simt singură cu copilul, iar lucrurile au devenit și mai grave în ultimul timp:
Ne certăm des
Vorbește urât, cu jigniri grele, inclusiv de față cu copilul
M-a agresat fizic de mai multe ori
Mă învinovățește mereu pe mine — că „eu caut ceartă", „că sunt nervoasă", „că fac scandal"
El nu mă mai vede ca partener, ci ca pe o problemă. Am renunțat la multe pentru această relație: am vândut mașina, aurul meu e în lombard, nu mai am nimic personal. Am ajuns într-un minus financiar, emoțional și psihic. M-am îngrășat mult, nu mai am încredere în mine, nu am prieteni apropiați, nu am cu cine vorbi. Mă doare că am tras în jos și pe mine, și pe mama mea.

Când îi spun că nu mai vreau să fim împreună, nu mă ia în serios. Se întoarce ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Totul se repetă.
El are totul de la părinți: sprijin, bani, casă, mașină. Ascultă de ei și totul e în regulă. Are 33 de ani.
Iar eu am rămas fără mașina mea, fără sprijin, fără pace. Cu rudele mele am o relație rece. Dacă ne despărțim, mama mea sigur va da vina pe mine. Și chiar în casa ei, nu mai am liniște.
Simt că mă sting puțin câte puțin.

"M-a agresat fizic de mai multe ori" - si acum astepti sa te omoare ca sa nu cumva sa comenteze maica-ta? Baga frumos divort, si cu asta-basta. De la un punct incolo, e si vina ta. De la prima lovitura, mai exact.

Pai daca stati in casa mamei tale si "el are totul de la părinți: sprijin, bani, casă, mașină" ce nevoie ati avut sa-ti vinzi masina si aurul (sau ce ati facut cu el, nu am inteles prea bine)?

As fi zis ca pentru copil sa faci un efort dar daca nu se poate cu vorba buna... Si oricum peste violenta fizica nu se trece, nu exista situatie care sa o justifice. Un barbat adevarat nu o sa loveasca niciodata o femeie. Plus ca partea cu "nu are salariu fix, trebuie sa ceara de la parinti", come on, nu se traieste asa. Sunteti adulti, fiecare trebuie sa decida cum isi gestioneaza veniturile. Nu vad alta solutie decat divortul aici, casa unde locui ai deja, el va trebui sa plece si sa stea cu ai lui.

Certuri, abuz psihic si fizic, oare ce o fi de facut? Denuntat frumos la politie, decazut din drepturile parintesti si tu iti incepi viata de la o. Nu conteaza de familie, lupta singura si paraseste relatia toxica.
Iti distrugie si tie si copilului viata

Mai rabdă 20 de ani că poate se schimbă situația...

Doar tu răspunzi pentru deciziile tale. Ai răcit relațiile cu prietenii apropiați iar acum te simți singură și neajutorată.

Pune piciorul în prag și ia atitudine dacă vrei să schimbi ceva!

Nu ești prima persoana în situația asta și cu siguranță nici ultima. Probabil ai impresia că ești între ciocan și nicovala, că nu există o rezolvare cu un final fericit. Te asigur că există, dar nu așa cum îți imaginezi. Te sperie sa treci prin tot greul care o sa vina odată ce iei o decizie pe care in sinea ta, știi că trebuie să o iei. Uita-te la viață pe care o ai acum, ți se pare ușoară? Nu, e grea, la fel cum și schimbarea va fi grea, trebuie doar sa alegi ce gen de greu vrei sa duci pe umeri, cel pe care îl duci acum, care în mod evident nu o sa aibă un rezultat prea benefic sau un greu care cu siguranță o să aibă unul pozitiv? E greu, știu, trebuie din nou să faci compromisuri, din nou să faci sacrificii, dar asta este viața, te încearcă pe toate părțile, îți arunca greul in fața că sa ieși pe cealaltă parte mai bine decât credeai că poți să fii. Nu mai aștepta, accepta dezamăgirea pe care crezi că mama ta o va avea fata de tine, accepta că lucrurile vor fii urate o perioada și schimbă traiectoria. Baga divorț de copilul mamei asta al tău pe care îl numești in mod eronat soț, cauta-ti un loc de muncă, apuca-te de sport, reconstruiește-te complet, fa asta nu doar pentru copilul tau, fa asta pentru TINE. Ai dus destul greu până acum, ce mai contează încă ceva in plus? Dar macar o sa fie pentru tine. De acum într-un an, viața ta ar putea sa fie cu totul alta. Nu te lasă demoralizată, nu lasă circumstanțele sa stingă focul care arde in fiecare dintre noi. Alege-ti greul.

Pai da atunci lasă-l, baga divorț și dă-l în judecată pentru bunuri

Fata mea eu zic sa il lasi la mama lui acasa ca esti mai bine fara el. Daca ai nevoie de bani, mai tine l putin si trimite l pa Germania.