| LauraGreeen a întrebat:

Am nevoie de o descriere a personajului Harry Potter din carte.

1 răspuns:
| OoKidaLoveoO a răspuns:

Care? sunt o gramada eu iti dau la cartea:
Harry Potter si Printul Semipur( Harry Potter and the Half-Blood Prince)
Încurajaţi de reîntoarcerea Lordului Cap de Mort, Devoratorii Morţii stârnesc haosul atât în lumea Încuiaţilor cât şi în lumea magicienilor, iar Hogwarts nu mai poate rămâne raiul care era pe vremuri. Harry simte că în castel se ascund multe alte pericole, iar Dumbledore îl pregăteşte tot mai intens pentru lupta finală care se apropie cu repeziciune. El are nevoie de Harry pentru a-l ajuta să descopere secretul scutului de apărare al lui Cap de Mort—informaţii esenţiale ce sunt cunoscute numai de fostul profesor al poţiunilor de la Hogwarts, Horace Slughorn. Urmărind cu asiduitate acest gând, Dumbledore îl momeşte pe fostul său coleg să revină la Hogwarts, promiţându-i un post mai bine plătit, un birou mult mai mare …şi şansa de a-l pregăti pe faimosul Harry Potter.

În acelaşi timp, studenţii se află şi sub tirul unui adversar nevăzut, cu totul diferit, acela al hormonilor adolescentini, care ridică un adevărat asediu asupra propriei lor cetăţi. Prietenia de lungă durată a lui Harry cu Ginny Weasley se dezvoltă devenind un sentiment mai profund, care însă nu e văzut cu ochi buni de către prietenul lui Ginny, Dean Thomas, şi nici de fratele ei mai mare, Ron. Dar Ron trebuie să se preocupe şi de propriile sale impulsuri sentimentale, care-l împing către drăgăstoasa Lavender Brown, făcând-o pe Hermione să fiarbă de gelozie, chiar dacă nu vrea să-şi arate sentimentele. Dar apoi, o cutie de bomboane tratată cu poţiunea dragostei ajunge pe mâinile cui nu trebuie, schimbând totul.

Un singur student rămâne rece la toate poveştile de dragoste ce înfloresc peste tot, chinuindu-şi mintea cu lucruri mult mai importante. El este hotărât să-şi pună amprenta, chiar dacă este una negativă. Dragostea pluteşte în aer, dar tragedia urmează să vină, iar Hogwarts ar putea să se schimbe pentru totdeauna.

David Yates, care a regizat în 2007 blockbuster-ul "Harry Potter şi Ordinul Phoenix", a revenit pentru a asigura regia filmului "Harry Potter şi Prinţul Semipur." David Heyman, producătorul tuturor filmelor cu Harry Potter, asigură producţia, alături de David Barron. Scenaristul Steve Kloves, care a scris şi primele patru serii ale filmului, a realizat adaptarea cărţii scriitoarei J.K. Rowling. Lionel Wigram a îndeplinit rolul de producător executiv, iar John Trehy pe cel de co-producător.

Warner Bros. Pictures prezintă o producţie Heyday Films, "Harry Potter şi Prinţul Semipur", cea de-a şasea serie a franşizei realizate de Warner Bros. Pictures, Harry Potter, după unul dintre îndrăgitele romane ale lui J.K. Rowling. Din nou, în fruntea genericului se află Daniel Radcliffe, Rupert Grint şi Emma Watson, care reiau rolurile anterioare ale tinerilor magicieni Harry Potter, Ron Weasley şi Hermione Granger, care trebuie să facă faţă unor noi provocări şi pericole, după întoarcerea Lordului Cap de Mort.