anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Bună.
Aseară a fost unul dintre momentele in care, din nou mi-am pierdut încrederea în umanitatea așa unor așa zisi oameni.
Eu locuiesc (in mediul rural,
/la sat ) la 5 minute de strada principala de o parte și la alte 5 minute de mers pe jos de cealaltă, ce duce spre o pădure.
În timpul zilei am tot auzit în mod repetat scrancetele,urletele și lătratul unui câine, desigur nu prea am bagat in seama acest aspect deoarece consideram că acel caine este cu stăpânul după ciuperci(știam însă că acel stăpân este de etnie romă, adică țigan ).
Spre seară pentru că acel câine nu înceta cu urletele, am inceput să mă îngrijorez, așa că însoțită și cu lanterna telefonului in mana, am pornit spre pădure, acolo, pe o coastă abruptă (la care am ajuns ghidați doar de urlete), am găsit corpul unui câine mort, spânzurat de așa zisele "ființe umane", și un cățel de asemenea spânzurat (legat foarte strâns legat și cu ochii roșii, vazanduse că a fost lovit) dar încă în viață și cu dorința de a trai in ochi.In momentul când l-am găsit, l-am dezlegat și i-am spus că are deja o casă, dădea din codiță,pe semne că înțelegea că soarta i s-a schimbat.
Pentru iubitorii de animale, ce părere aveți de acest aspect?
Cum ați sancționa astfel de persoane?
De asemenea eu mai am acasă un cățel (Bichon), anul acesta din cauza pandemiei însă nu am reușit să îl vaccinez antirabic și tot ceea ce mai este necesar, momentan îi țin despărțiți, pentru siguranța, însă pe viitor cu siguranță vor interacționa, aș dori să-i vaccinez și tratez corespunzător pe amândoi, însă nu voi putea să îi duc la cabinet (cățelul nou e și de talie mare)...aș putea să cer de la cabi etc dozele de vaccin și acestea să fie administrate de un veterinar local? Funcționează această metodă?

Răspuns Câştigător
floresdemayo
Userul Lunii
| floresdemayo a răspuns:

Ps:
Incearca aici.

https://youtu.be/hxEiF5FQAo4

Eu am cautat in Youtube dupa expresia "how to give your dog a vaccine"

Te poti uita la mai multe si vezi ce si cum fac.

13 răspunsuri:
floresdemayo
Userul Lunii
| floresdemayo a răspuns:

Niste sadici! Doar niște psihopați au putut ucide acei căței, in chinuri groaznice. Prefer să imi iau gândul, fiindca deja mi s-a făcut pielea de găină. Bine că ai reusit să salvezi măcar unul!
Acum, in legatura cu cealalta problemă...
Sper să nu asculti ce te-au sfătuit unii de pe aici!
Niciun veterinar care vrea binele animăluțului nu va accepta sa iti vândă vaccinul. Nici in farmacii veterinare nu vei găsi. Vaccinurile se pastrează in conditii optime de temperatura, tocmai pentru a evita degradarea acestora, de obicei sunt păstrate la temperaturi f scăzute.
Nu te apuca să-i faci de una singură vaccinul, administrarea joacă un rol important în declanşarea reacţiilor adverse, fiindcă pot exista destule reactii postvaccinale, Eu am văzut si câini rămași paralizați din cauza unui vaccin administrat necorespunzător, chiar de câte un veterinar de pe la țară.
Cățeii tăi, dacă nu au mai fost vaccinați până acum, vor avea amândoi nevoie de vaccin polivalent. Si inca un motiv, pentru care un veterinar nu ti-ar vinde vaccinul antirabic: acesta e face numai dacă câinele e microcipat. E cel mai important vaccin, iar fără cip nu e permisă administrarea lui. Vaccinul e aprox 50 de lei (nu cumpăra vaccin românesc de 20-30 de lei, de slabă calitate si care nu-l protejează), cipul costă aprox. 30 de lei. Pentru fiecare carnet de sănătate, mai plătesti inca 10 lei.

Dacă nu ai conditii să-i transporti la cabinet, roagă un veterinar să vină la domiciliul tău, fiindcă sunt unii care merg pe teren, la micii lor pacienti.

| anonim_4396 explică (pentru floresdemayo):

Bună dimineața.

Din păcate, câinele ucis nu era un cățel, ci un câine matur foarte frumos, cățelul pe care l-am salvat are șase luni, cu aproximație (fiind un cățel de talie mare, nu mă prea pricep la estimarea vâstrei ).

Vaccinurile vor fi administrate, cel puțin anul acesta de către un veterinar local cu experiență care s-a retras din acest domeniu pentru că a ajuns la vârstă pensionării, și cel mai important un veterinar cu suflet, pe care cel mai probabil îl voi ruga să mă învețe să administrez injecții, în caz de urgență sau strictă necesitate, cu siguranță nu le voi administra eu, deoarece îmi lipsește tăria de caracter necesară acestei operațiuni vitale dar și lipsa experienței, și desigur teama de a nu face ceva greșit sau de a confunda posibilele reacții adverse ale vaccinurilor cu lipsa mea de experiență...

Bichonul meu care are aproximativ doi ani și jumătate, are primul vaccin, în carnetul de sănătate notat ( I First Vaccination, pe prima pagină, pag 3 a carnetului),( III Other Vaccinations, pag 7 ), însă nu are vaccinul antirabic făcut.
Îmi este frică de posibilile reacții adverse în cazul acestui vaccin, în special pentru că nu am mai fost administrat.
De asemenea, ar avea vreo importanță ca în cazul bichonului care a fost vaccinat anterior cu vaccinurile ( Zoetis VanguardPlus CPV, Zoetis Vanguard Plus 7, Zoetis Vanguard Plus 7 ) să i se administreaze vaccinurile și anul acesta de la același producător (inclusiv antirabic, dacă există )?
Bichonul îl deparazitez intern, periodic (o dată la două luni ) cu Milprazon, sau uneori dacă nu găsesc îl înlocuiesc cu Drontal, deparazitarea externă o fac doar pe perioada verii cu Bravecto sau Confortis, noul câine l-am deparazitat cu ceva cunoscut pe vremuri, un praf numit "deteteu".

Nu doresc momentan microciparea câinilor, deoarece locuind în prezent în mediul rural, mă îndoiesc că cineva, în cazul dispariției, ar avea acel aparat cu care să scaneze microcipul happy

| Legion7X a răspuns:

Stăpănul trebuie bătut cu spitalizare. Cu O amendă nu-i vine mintea la cap. Este foarte crud ce se intâmplă. Și în trafic unii dau intenționat peste un câine, deși îl văd de la distantă uneori. Dacă acel câine, umbla continu, numai cu acel țigan este clar că el a făcut-o. Trebuie denunțat la poliție. Și un melc dacă îl vezi pe trotuar, trebuie să-l ocolești sau încerci să-l ocolești. Am și eu un cătelus, și este o atmosferă neplăcută când il doare ceva. Câinele nu-i pentru oricine...
Dacă ști că stai rău cu nervi, sau ai anumite apucături. Sub nicio formă X nu trebuie să aibă câine.

| anonim_4396 explică (pentru Legion7X):

Bună.

Din păcate, chiar dacă ar vrea poliția să facă dreptate, ce ar putea să i ia, din moment ce bănuiesc că trăiește doar din ajutor social?
Nu prea există dreptate înfăptuită pentru această specie de "oameni".

| dinaprilie a răspuns:

Da, se poate. Poti sa le faci si tu chiar..nu e asa de "complicat" ca alte proceduri.

| anonim_4396 explică (pentru dinaprilie):

Bună.

Din păcate nu cred că am tăria de caracter necesară acestei operațiuni (am mai încercat în trecut și astfel de intervenții nu prea au dat rezultatele scontate, desigur câinele în cauză era mult mai mare, puțin mai agresiv și trebuia ținut ca să nu mă muște în timpul acestui proces, injecția fiind făcută doar pe jumătate... ), o altă teamă este aceea de a nu "atinge" ceva sensibil astfel încât câinele să rămână paralizat tocmai din cauza acestui aspect (chiar dacă vaccinul ar avea posibile reacții adverse, în acest caz nu mi- aș putea da seama care este cauza, cel puțin în cazul paraliziei... dacă intervenția mea a cauzat problema, sau vaccinul ).

Tu ți-ai vaccinat sau le-ai administrat injecții animalelor de companie acasă (tu personal)?
Au avut aceste intervenții reacții adverse?

Există un ghid online, pe YouTube de exemplu pentru aceast gen de operațiune? Ai putea să îmi lași vreun link?

| dinaprilie a răspuns (pentru anonim_4396):

Daca se face subcutanat este ok. Eu asa am facut cu o catea de a mea cand a avut diabet. Ii faceam insulina. O botnita si o lesa de care sa legi cainele si mai apoi lesa legata undeva sus astfel incat capul sa ii fie cat de cat imobil. Parerea mea. Succes!

| floresdemayo a răspuns (pentru anonim_4396):

Ps:
Incearca aici.

https://youtu.be/hxEiF5FQAo4

Eu am cautat in Youtube dupa expresia "how to give your dog a vaccine"

Te poti uita la mai multe si vezi ce si cum fac.

| BuLaNNNeL a răspuns:

Exista polița animalelor happy. Trebuia să filmezi și să-i și anunți.
Cei care au făcut asta, pot oricând înlocui câinii cu oamenii pentru a aplica același "tratament".
Bravo, suflet bun.

| Sekim a răspuns:

Nimic nou și sincer, nu sunt rasist dar nu mă miră că era rom. Poți să suni la poliție sau la protecția animalelor, o sa vina sa constate ce s-a întâmplat. E o bucurie faptul că acum poți să iei și pușcărie pentru acte violente împotriva animalelor.

| anonim_4396 explică (pentru Sekim):

Bună.

Într-un sat uitat de lume unde polițiștii îi spun unei femei, victimă a violenței domestice "lasă că vă împăcați voi"?
Nu prea cred că poliția animalelor și ar face treaba.
În plus, cine vrea să aibă de a face cu țiganii?
Mai ușor scapi de râie!

| Sekim a răspuns (pentru anonim_4396):

In cazul in care poliția nu își face datoria, se apelează la procuratură unde se face o plângere. Totuși, protectia animalelor va lua masuri in cazul in care îi contactezi pentru că nu au o legătură directă cu poliția, nu operează aceeași oameni.

| Dyalema a răspuns:

Doamne ferește! Păcat că nu l-ai filmat să îl dai la poliție. Ar trebui spânzurați și cei care fac asemenea lucruri. Îți dai seama că vor ajunge să facă și oamenilor aceleași atrocități. Sigur se pot cumpăra vaccinurile. Doar nu crezi că toată lumea stă să își plimbe animalele la cabinet. Și sigur satul are un veterinar care se ocupă de animalele oamenilor.

| anonim_4396 explică (pentru Dyalema):

Bună.

Din păcate nu l- am văzut eu personal pe țigan, ci altcineva în apropierea acelei păduri aproximativ, din câte am înțeles în jurul acelor ore de dinainte de a sesiza eu acele scrancete ale cățelului din timpul zilei.
Personal, mi-ar fi teamă să dau ochii singură cu astfel de"ființe".