| Ibc_Ionut_1999 a întrebat:

Salutare, si-a creat cineva o baltă, as vrea sa-mi fac una mica si vreau sa stiu de ce aspecte trebuie sa tin cont

2 răspunsuri:
| Mihai0101 a răspuns:

Pentru săparea gropii poți alege forma dreptunghiulară, pătrată, rotundă sau neregulată – această din urmă fiind poate cea mai indicată, din punct de vedere estetic, pentru că imită aspectul unui lac veritabil. Așa cum am precizat deja, groapă trebuie să aibă o adâncime de 2 metri, maxim 3, așa încât nivelul apei, după umplere, să ajungă la valori de aproximativ 1, 5-2 metri.

Pentru a proteja viața peștilor, nu uită să sapi, la final, și un șanț sau o groapă pe fundul helesteului, deoarece aceștia au tendința să se strângă aici atunci când temeperaturile scad considerabil.

Prin săpare, vei ajunge la straturi de pământ care se pot surpă, așa că malurile vor avea nevoie de consolidare. Această se realizează, de obicei, cu ajutorul unor barne sau pari de lemn, care se fixează pe fundul gropii, în zonele aflate în vecinătatea malurilor.

SFAT PRACTIC: Indiferent ce tip de pietriș sau rocă alegi pentru curtea ta, eliminarea buruienilor va face parte întotdeauna din întreținere.