| blairelovesmusic a întrebat:

Se intampla ceva daca scriu ceva sau desenez intr-o cabina (sau ce o fi) de la toaleta fetelor de la un liceu? Am observat ca intr-o cabina e scris pe uşă "S + M" cu un pix. Cel mai probabil celor de la liceu (directorul, profesorii etc.) nu le pasa, sau oamenii de serviciu au incercat sa scape de "S +M" dar nu au reusit.

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Voi chiar nu cititi Statutul elevului?
Conform acestuia, citez:
"ART. 16.(1) Elevii din sistemul de învăţământ de stat, particular şi  confesional autorizat/acreditat, care săvârşesc fapte prin care se încalcă dispoziţiile legale în vigoare, inclusiv regulamentele şcolare, vor fi sancţionaţi în funcţie de gravitatea acestora conform prevederilor prezentului statut.
  (2) Pentru a putea fi sancţionaţi, faptele trebuie să se petreacă în perimetrul unităţii de învăţământ sau în cadrul activităţilor extraşcolare. Pentru faptele petrecute în afara perimetrului unităţii de învăţământ sau în afara activităţilor extraşcolare organizate de unitatea de învăţământ, elevii răspund conform legislaţiei în vigoare.
(3) Elevii au dreptul la apărare, conform legii.  
(4) Sancţiunile ce pot fi aplicate elevilor sunt:  
a) observaţie individuală;  
b) mustrare scrisă;  
c) retragerea temporară sau definitivă a bursei de merit, a bursei sociale, " Bani de liceu", a bursei profesionale;  
d) mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeaşi unitate de învăţământ;  
e) preavizul de exmatriculare;  
f) exmatriculare.  
  (5) Toate sancţiunile aplicate se comunică individual, în scris, atât elevilor, cât şi părinţilor, tutorilor sau susţinătorilor legali. Sancţiunea se aplică din momentul comunicării acesteia sau ulterior, după caz.
(6) Sancţionarea elevilor sub forma mustrării în faţa colectivului clasei sau al şcolii este interzisă în orice context.  
(7) Violenţa fizică sub orice formă se sancţionează conform dispoziţiilor legale în vigoare.  
(8) Sancţiunile prevăzute la alin. (4) lit. d)-f) nu se pot aplica în învăţământul primar.  
(9) Sancţiunile prevăzute la alin. (4) lit. e)-f) nu se pot aplica în învăţământul obligatoriu."
Incepand cu mustrarea scrisa se poate scadea si nota la purtare.

4 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Daca esti prins poti fi sanctionat disciplinar.

| blairelovesmusic explică (pentru Ioandelasal):

Ce inseamna "sanctionat disciplinar"? Imi pot scadea nota la purtare?

| Ioandelasal a răspuns (pentru blairelovesmusic):

Voi chiar nu cititi Statutul elevului?
Conform acestuia, citez:
"ART. 16.(1) Elevii din sistemul de învăţământ de stat, particular şi  confesional autorizat/acreditat, care săvârşesc fapte prin care se încalcă dispoziţiile legale în vigoare, inclusiv regulamentele şcolare, vor fi sancţionaţi în funcţie de gravitatea acestora conform prevederilor prezentului statut.
  (2) Pentru a putea fi sancţionaţi, faptele trebuie să se petreacă în perimetrul unităţii de învăţământ sau în cadrul activităţilor extraşcolare. Pentru faptele petrecute în afara perimetrului unităţii de învăţământ sau în afara activităţilor extraşcolare organizate de unitatea de învăţământ, elevii răspund conform legislaţiei în vigoare.
(3) Elevii au dreptul la apărare, conform legii.  
(4) Sancţiunile ce pot fi aplicate elevilor sunt:  
a) observaţie individuală;  
b) mustrare scrisă;  
c) retragerea temporară sau definitivă a bursei de merit, a bursei sociale, " Bani de liceu", a bursei profesionale;  
d) mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeaşi unitate de învăţământ;  
e) preavizul de exmatriculare;  
f) exmatriculare.  
  (5) Toate sancţiunile aplicate se comunică individual, în scris, atât elevilor, cât şi părinţilor, tutorilor sau susţinătorilor legali. Sancţiunea se aplică din momentul comunicării acesteia sau ulterior, după caz.
(6) Sancţionarea elevilor sub forma mustrării în faţa colectivului clasei sau al şcolii este interzisă în orice context.  
(7) Violenţa fizică sub orice formă se sancţionează conform dispoziţiilor legale în vigoare.  
(8) Sancţiunile prevăzute la alin. (4) lit. d)-f) nu se pot aplica în învăţământul primar.  
(9) Sancţiunile prevăzute la alin. (4) lit. e)-f) nu se pot aplica în învăţământul obligatoriu."
Incepand cu mustrarea scrisa se poate scadea si nota la purtare.

| lupulsugar69 a răspuns:

5 ani de inchisoare cu executare

| lupulsugar69 a răspuns:

Evident
acum luand intrebarea serios, iti pot scadea nota la purtare sau daca e caz extrem amenda dar nimic mai mult