| KiszMy a întrebat:

Ambulanța sosește la domiciliul unei persoane, la solicitarea altcuiva. Persoana întredeschide puțin ușa, le spune că totul e în regulă și că probabil cineva a făcut o glumă proastă apelând la ambulanță, timp în care își face apariția cel care a făcut apelul și prezintă membrilor echipajului de pe ambulanță temeiul apelului - o înregistrare în care persoana vizată apare vorbind singură pe un ton moderat, repetând un gest de 10 ori și fiind cuprinsă de un tremur, toate simultan. Întrebată în legătură cu acestea, persoana vizată răspunde că totul e în regulă așa cum a spus-o și anterior, că nu consumă substanțe interzise și că nu are de dat explicații despre viața personală, după care închide ușa.
Peste 2 zile sosește din nou ambulanța, de această dată fiind însoțită de o mașină de poliție, având un mandat de aducere în fața comisiei psihiatrice (întrucât persoana vizată are un autovehicul și posedă permis de conducere), mandatul fiind emis pe baza analizei înregistrării și a unor mărturii.
Ce ar putea să facă această persoană ca să nu fie dusă la psihiatrie?
Ce ar putea să facă această persoană ca să nu-i fie restricționate drepturile, întrucât nu a comis vreo infracțiune sau contravenție?

14 răspunsuri:
| GabiDumitrescu a răspuns:

Presupun ca nu esti aceasta persoana. Zi-i acestei persoane... de fapt ce sa ii zici, ca nu e in toate mintile. Cum nu a comis vreo infractiune sau contraventie? Tu daca ai permis de... condus ceva si stii ca nu mai esti capabil sa prestezi activitatea aia cum trebuie, mergi blat ca merge si asa? Cind omori pe careva cine e vinovat? Mortul, desigur. Persoana asta ar face bine sa se duca frumos la psihiatrie si sa vada care e buba. Clar are o problema. Poate e rezolvabila.

| KiszMy explică (pentru GabiDumitrescu):

Mai exact, care este infracțiunea sau contravenția pe care a comis-o această persoană și încadrarea penală a acesteia? Ce articol prevede că este interzis să faci ceea ce face această persoană în înregistrare?

| ALGator a răspuns:

Foarte stranie poveste, parcă din film de groază. Greu de crezut chiar.
Cum sa trimiți ambulanța la altcineva care nu o solicita? Și cum acceptă cei de la ambulanță?
Cel care a alarmat fără acceptul celui în cauză e pasibil.
Dacă povestea e adevărată, întreabă la https://m.avocatnet.ro/forum

| KiszMy explică (pentru ALGator):

Mersi pentru link, dar se pare că în caz de internare la psihiatrie nu se dă avocat din oficiu decât dacă se comite o infracțiune în apărare, iar atunci procesul de internare tot nu poate fi blocat
Art.184(14) "Împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți se poate face contestație la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară de către suspect, inculpat sau de procuror în termen de 24 de ore de la pronunțare. CONTESTAȚIA ÎMPOTRIVA ÎNCHEIERII PRIN CARE SE DISPUNE INTERNAREA NEVOLUNTARĂ NU SUSPENDĂ EXECUTAREA."
Cel care a apelat la ambulanță a făcut-o cu acoperirea unei legi(neconstituționale), deci nu și-a asumat vreun risc din punct de vedere legal.

| ALGator a răspuns (pentru KiszMy):

Care e infracțiunea?

| ALGator a răspuns (pentru KiszMy):

Ai întrebat pe acel forum? Ce au spus?

| KiszMy explică (pentru ALGator):

Spuneam că se dă avocat din oficiu dacă se comite o infracțiune în apărare (ca reacție la tentativa membrilor echipajului de a imobiliza persoana în scopul de a o transporta la psihiatrie). Alineatul prezentat mai sus este din Codul de Procedură Penală.
Legea însă prevede că se dă apărător din oficiu, dar numai în calitate de pacient, deci nici aceasta nu are noimă.
"Art. 61
(7) Pâna la pronunțarea hotărârii instanței cu privire la confirmarea deciziei de internare nevoluntară, pacientul internat nevoluntar va fi examinat periodic de către comisia prevazută la alin. (1), la un interval ce nu va depăși 5 zile.
Art. 62
(1) Judecarea se face în regim de urgență, în camera de consiliu.
(2) Participarea și ascultarea pacientului sunt obligatorii, dacă starea sănătății sale o permite. În caz contrar, judecătorul poate dispune audierea pacientului in unitatea sanitară.
(3) Pacientul va fi apărat din oficiu, dacă nu are apărător ales.
(4) Participarea procurorului este obligatorie.
(5) Pacientul și reprezentantul legal sau convențional al pacientului pot solicita efectuarea unei expertize medico legale psihiatrice sau pot propune orice alte probe, în
condițiile legii.
(6) Instanța hotărăște, după caz, confirmarea sau încetarea internării medicale nevoluntare.
(7) Dacă instanta apreciază că nu se impune menținerea internării, însă tratamentul este
necesar, poate dispune, după ascultarea reprezentantului legal ori convențional al pacientului, înlocuirea internării medicale cu tratamentul ambulatoriu, prin rețeaua ambulatorie teritoriala de psihiatrie.
(8) Hotărârea instanței poate fi atacată cu recurs, în termen de 3 zile de la pronunțare, pentru cei prezenți, sau de la comunicare, pentru cei lipsă.
(9) Recursul nu suspendă executarea."

| KiszMy explică (pentru ALGator):

Am primit texte din această lege.

| ALGator a răspuns (pentru KiszMy):

Bine, si care e infractiunea de care este suspectata persoana care a fost internata fara voia ei? Cine a atribuit aceasta infractiune? Politia, la sesisarea vecinului?

| ALGator a răspuns (pentru ALGator):

Hotarirea judecatoreasca, "ÎNCHEIEREA PRIN CARE S-A DISPUS INTERNAREA NEVOLUNTARĂ" (citat) trebuie sa fie accesibila, inclusiv persoanei care a fost internata nevoluntar.
Ce scrie pe hotarire? Acolo e cheia. Poate cineva face rost de ea? De fapt si "pacientul" ar putea cere aceasta hotarire.
Voiam sa stiu care e temeiul hotaririi de internare inclusiv care e suspiciunea de infractiune.

| ALGator a răspuns (pentru KiszMy):

Mie mi se pare ca relatarea ta e cam pe linga ceeace citezi din lege. E din pacate foarte confuz. Avocat din oficiu se da in orice caz - vezi Art. 62 Paragraful (3) citat de tine.

Nu rezulta care e situatia actuala (daca este deja dus la spital sau urmeaza a fi dus).
Internarea se face dupa criterii restrictive, nu asa cum scrii ca a sunat "cineva" ambulanta. Mai jos, nu sta scris nimic ca cineva de pe strada poate face solicitarea de internare.

Art. 56 (1) Solicitarea internarii nevoluntare a unei persoane se realizeaza de catre:
a) medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are in ingrijire aceasta persoana;
b) familia persoanei;
c) reprezentantii administratiei publice locale cu atributii in domeniul social-medical si de ordine publica;
d) reprezentantii plitiei, jandarmeriei sau ai pompierilor, precum si de catre procuror;
e) instanta de judecata civila, ori de cate ori apreciaza ca starea sanatatii mintale a unei persoane aflate in cursul judecatii ar putea necesita internare nevoluntara.

Mai mult de atit, nu se poate ajunge la solicitarea de internare daca un medic nu a stabilit in prealabil ca aceasta sufera de:
Art. 54 O persoana poate fi internata prin procedura de internare nevoluntara numai daca un medic psihiatru abilitat hotaraste ca persoana sufera de o tulburare psihica si considera ca (etc)

Art. 58
Medicul psihiatru, dupa evaluarea starii de sanatate mintala a persoanei aduse si dupa aprecierea oportunitatii internarii nevoluntare, are obligatia de a informa imediat persoana respectiva si reprezentantul legal al acesteia cu privire la hotararea de a o supune unui tratament psihiatric, precum si cu privire la propunerea de a o supune internarii nevoluntare. Totodata, in termen de cel mult 24 de ore de la evaluare, medicul psihiatru trimite documentatia necesara propunerii de internare nevoluntara comisiei prevazute la art. 61 alin. (1), prin conducerea unitatii medicale respective, si informeaza persoana ca va fi examinata de catre aceasta comisie, aducand aceasta la cunostinta reprezentantului legal sau conventional al pacientului.

http://www.avocatnet.ro/......sihic.html

| KiszMy explică (pentru ALGator):

N-ai înțeles, citește cu atenție pentru că această lege e întortocheată. Avocat din oficiu se dă numai persoanei internate nevoluntar, dar dacă persoana este deja internată nevoluntar cum este avocatul din oficiu?! Avocat din oficiu înseamnă din momentul în care se solicită internarea nevoluntară, deci înainte de a se da curs acesteia.
Iar legea sfidează și instanța, procedura de internare nevoluntară punându-se în aplicare înainte de pronunțarea instanței:
"Pâna la pronunțarea hotărârii instanței cu privire la confirmarea deciziei de internare nevoluntară, pacientul internat nevoluntar va fi examinat periodic de către comisia prevazută la alin. (1), la un interval ce nu va depăși 5 zile."

| KiszMy explică (pentru ALGator):

Inițial nu a fost suspectată de vreo infracțiune, solicitarea de internare fiind făcută pe baza înregistrării și a mărturiilor cu privire la comportamentul ei, considerându-se că prezintă pericol fiindcă are un autovehicul și posedă permis de conducere, deși în acea înregistrare nu apare la volan. Solicitarea a fost făcută sub semnătura celui care deținea înregistrarea, acesta fiind o persoană "autorizată" de acea lege.

| ALGator a răspuns (pentru KiszMy):

E aiurea, ai văzut cum e legea. Dacă persoana afectată are avocat (trebuie să aibă sau să ceară) îi dădea în gît pentru că nu sunt îndeplinite procedurile - ai citit textele.
Mă mir că cei de la forumului avocaților nu au descilcit asta.