|

Buna seara.Sunt la liceu încă și sunt însărcinată. Tatal copilului lucrează si isi va lua concediu de 2 ani pentru creșterea copilului si 85% din salariu.Eu pot beneficia de indemnizație sau doar unul dintre părinți?

3 Raportează Evaluează
3 răspunsuri:
| a răspuns:

De indemnizatia pentru cresterea copilului beneficiaza doar unul dintre parinti.
De altfel si tu poti beneficia, nu este nevoie ca tatal sa-si ia concediul, avand in vedere prevederile art.2, alin.(5), lit. din OUG 111/2010, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"(5) Cele 12 luni prevăzute la alin. (1) pot fi constituite integral şi din perioadele în care persoanele s-au aflat în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:
m)frecventează, fără întrerupere, cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar, inclusiv în cadrul programului "A doua şansă", sau, după caz, universitar la nivelul studiilor universitare de licenţă ori de master, precum şi ale învăţământului postuniversitar la nivel de masterat, organizate potrivit legii, în ţară sau în străinătate, într-un domeniu recunoscut de Ministerul Educaţiei Naţionale, cu excepţia situaţiei de întrerupere a cursurilor din motive medicale;"
Tu ai primi lunar suma de 1.250 lei si ai putea urma si cursurile liceului, dupa ce nasti.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Unul dintre părinți, în cazul vostru, tatăl.
Sănătate și naștere ușoară!

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Ce indemnizație vrei? Cine sa ți-o dea?
Și da, doar unul dintre părinți.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează