| GeorgeGabriel20001 a întrebat:

Bună ziua.
Am terminat clasa a 12, iar după bac, chiar dacă nu-l iau din prima, vreau sa urmez o Scoala sanitara(postliceala) și nu știu dacă sa îmi mai bag acel dosar pentru șomaj...
Am înțeles ca dacă urmezi o forma de învățământ nu este compatibil co șomajul, e adevărat? Teoretic, după mine, ar trebui măcar doua luni sa primesc (iulie și august).
Voi ce știți? Cum sta treaba? Si in cati bani consta șomajul?
Mulțumesc!

3 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Daca urmezi studii dupa liceu n-are rost sa te inregistrezi la AJOFM, oricum nu se primeste somaj pentru primele 2 luni de la terminarea cursurilor (iunie si iulie), avand in vedere procedura pentru absolventi, respectiv:
Dupa terminarea cursurilor trebuie să mergi la AJOFM din judeţul tău, in termen de cel mult 60 de zile de la terminarea cursurilor (anul acesta pana la 30 iulie), pentru înregistrare şi luarea în evidenţă. Actele necesare pentru luarea în evidenţă:
-carte de identitate, original şi copie;
-actul de absolvire a formei de învăţământ, original şi copie;
-adeverinţa de la medicul de familie, cu menţiunea că eşti apt de muncă ori ca ai eventuale restricţii medicale.
După luarea în evidenţă începe o perioadă de 60 zile în care trebuie să-ţi cauţi o slujbă ori sa-ţi ofere ei una. Dacă nu ai reuşit angajarea, până la sfârşitul perioadei de 60 de zile şi nici nu urmezi studii superioare sau postliceale, trebuie să mergi iarăşi la AJOFM pentru înscrierea la şomaj şi de la data respectivă o să primeşti o indemnizaţie de 250 de lei lunar, până la angajare, dar nu mai mult de 6 luni.

| Catrice a răspuns:

1. Nu e voie a tu primești banii foodca nu-ți găsești de lucru, nu fiindcă urmezi o firma de învățământ.
2. Poți depinde dosarul abia după 2 luni de la terminarea liceului. Și primești banii abia prin noiembrie.

| mngzx a răspuns:

400lei