| AlexDorinel a întrebat:

Care parlament vi s-a părut cel mai bun până acum?

Eu cred că cel mai prost a fost 2016-2020.

14 răspunsuri:
| romeo78 a răspuns:

Citește Istoria României post decembrie 1989 și vei afla că nu a existat un parlament perfect, dar au existat lideri, politicieni care cunoșteau arta dialogului, arta compromisului pentru binele României, arta negocierilor.
Parlamentul 2016-2020 majoritar PSD cum a putut fi rău, când oficial, în 2018 au avut vreo 48 de trimiteri ale legilor votate la Curtea Constințională, unele trimiteri fiind fără logică, doar ca să bage bețe în roate.
Da, se poate spune că a fost un ciclu parlamentar dezastru, dar nu datorită celor aflați la putere, ci din cauza președintelui Johannis și a opoziției. Sau ați uitat cei aflați la putere acum, USR au făcut circ pe holurile parlamentului, cel care e ministrul justiției acum, aducea boxe, muzică în comisia juridică unde trebuia să existe dialog.
În rest, ce dezastru a fost în guvernarea PSD atât timp cât organismele internaționale au arătat că aveam cea mai mare creștere economică, salariile bugetarilor, dar mai ales în sistemul sanitar s-au dublat, triplat. Era putere de cumpărare, erau creșteri de salarii, pensii.
Tot PSD a făcut salariul minim în construcții la vreo 3 mii de lei. Dar, în rest, o țară guvernată corect impune ca forțele de conducere să conlucreze, putere și opoziție să lucreze pentru binele țării.
Ori rog pe oricine va comenta ce am scris aici să îmi spună ce a făcut opoziția între 2016-2012 în afară de scandaluri, certuri, circ, mitinguri plătite, mers la Curtea Constituțională non-stop, opoziția de atunci fiind acum la guvernare.
Iar, opoziția de acum se poartă civilizat, încearcă să poarte un dialog, merge pe calea diplomatică, nu pe circ, scandaluri și altele.

| AC4S4 a răspuns (pentru romeo78):

In 2017-2019 tema principala a fost justitia si cum ar putea politicienii sa scape de pedepse, ori sa fie cat mai mici. PSD-ALDE a optat pentru apararea infractorilor, restul nu. Nu poti purta dialog civilizat cand Dragnea, Tariceanu si Iordache se rastesc la jurnalisti, taie microfoane, etc.

In 2020 tema principala a fost pandemia. PSD a optat pentru conspiratii anti-masca, anti-vaccin si a fost mereu gica-contra (scoli deschise, PSD spune ca trebuie inschise - scoli inchise, PSD spune ca trebuie deschise).

In 2021 din partea PSD putem vorbi de moderatie, cu putine derapaje. Dar se datoreaza prezentei lui Dincu si Rafila, Ciolacu abia poate sa scoata o fraza coerenta. PSD e mai diplomat si mai tacut pentru ca stie ca nu poate sa vorbeasca de justitie, de hotie, de coruptie dupa 4 ani in care ei le-au aprobat pe toate.
Din partea AUR evident ca putem vorbi numai de injurii si violente.

| romeo78 a răspuns (pentru AC4S4):

Deci atât cunoașteți despre legi? Se dau și se abrogă imediat? Că apară doar infractorii din PSD? Nimeni în România nu a mai făcut infracțiuni ca și PSD?
Block! Nu se poate purta un dialog cu un susținător, membru USR, #rezist!
Înfierați doar PSD! Aloooo! Opoziția este să critice, ați uitat ce făceau membrii PNL, USR când PSD era la putere în parlament?
Încă PSD s-a purtat cu mănuși?
Aloooo nu vedeți că fapta, infracțiunea pentru care Liviu Dragnea stă la închisoare, respectiv influența pentru angajarea a 2 persoane la o instituție a statului român, PNL, USR o fac de 18 luni și nimeni nu zice nimic!
Fsta fostului ministru de interne a fost angajată într-o instituție publică, cu funcție importantă! Mai vreți exemple?

| gabicoo a răspuns:

Cel mai prost e actualul! Ai să ajungi singur la concluzia asta în 2-3 ani!

Răspuns utilizator avertizat
| naibastiesialtceva a răspuns (pentru cepIm):

Nici ceilalti nu sunt mai breji

| romeo78 a răspuns (pentru cepIm):

Cumva ați venit din spațiul cosmic luna aceasta? Care PSD a mai furat în ultimul an? Sau nu ați auzit de domnul Grindă, domnul cu tabla drept șpagă, de domnul Barna cu furt din fonduri europene? Mai vreți exemple, cercetați pe internet. PSD a rămas în urmă, pur și simplu PSD a fost decapitat de DNA în ultimii 10 ani. Care hoți din PSD mai vedeți?
Sau sunteți de la USR, #rezist și dușmanul vostru veșnic este PSD-ul, pentru că este un partid politic populist, național?

Răspuns utilizator avertizat
| romeo78 a răspuns (pentru cepIm):

Cine, ce? E vorba de dumneavoastră, dacă vă întrebați pe cine am întrebat dacă este de la USR sau #rezist!
Am întrebat acest lucru deoarece mesajul pus este scris de o persoană #rezist sau USR, care consideră PSD dușmanul lor de moarte!

Răspuns utilizator avertizat
| AC4S4 a răspuns (pentru romeo78):

Mai inchideti RomaniaTV si Antena3.

| romeo78 a răspuns (pentru AC4S4):

Mai descide ochii și privește în jurul tău, nu doar pe internet la propaganda #rezist, PNL, USR, la Digi24, B1Tv, Realitatea Plus unde li se aduc osanale!
Sau vă place cum a furat USR la sectorul 1 sai cum au blocat bugetele locale din Iași, București, deși intram în luna mai, câ acest guvern căruia îi ridicați osanale, cu o majoritate în parlament nu a fost în stare să dea bugetul până în aprilie!

| naibastiesialtceva a răspuns:

Parlamentul USL, guvern mai bun decat cel al lui Ponta nu vad. Desi stiu ca e un imbecil