Ce părere aveți despre locuitul cu părinții pana la 30/35 de ani?

Eu cred că e o idee bună decat să faci ca unii sa pleci in alta tara fara părinți și să nu te mai întorci niciodată

Dar nu mă refer la statul pe banii părinților, mă refer că dacă tot stai cu ei in curte, îi mai ajuți cu una alta.

O parere proasta, foarte proasta. Iti taie dezvoltarea ta ca persoana daca este cocolosit pana la 35 ani.

"locuitul cu părinții pana la 30/35 de ani? Eu cred că e o idee bună"

e doar părerea ta și a foarte-foarte puțini alții (sau altora sau cum s-o fi zicând).

Dar o respect, e decizia ta

Daca facem referire strict la comparatia ta... da, insa ce legatura are? Adica clar ai prezentat doar un caz, si anume acela in care ar pleca in alta tara si nu s-ar mai intoarce niciodata (dar asta depinde si de fiecare familie in parte).

Adica intre prima si a doua propozitie, este o diferenta foarte mare.
Daca de exemplu prezentai un caz, si plecai de la aceeasi intrebare, urmat de "decat sa nu pleci niciodata din casa lor", atunci probabil nu era asa de bine. Dar inca o data, asta depinde de fiecare persoana si familie, de posibilitatea lor de dezvoltare, de oportunitati, de membrii familiei etc.

Numai bine!

De pe la 20 si ceva deja trebuie sa ai un reper în viața și macar un plan.Pe la 30/35 trebuie deja sa te intretii singur in primul rand si sa ai macar o chirie.
Da, poti sa ceri ajutorul părinților legat de o moștenire sau un ajutor pentru casa.Sau poti a stai la ei timp în care iti strangi bani pentru una.Dar sa stai la ani aia cu ei fără o perspectiva, dorinta de a te muta, un plan sau un început de proiect e total aiurea.

Nașpa.

Dacă nu ai de ales merge. Dar doar ăla care se complace face așa.

Daca stai pana la 35 de ani cu parintii, dar in timpul ala muncesti, contribui la cheltuielile familiei si economisesti bani sa-ti poti luat o casa, e bine.

Daca stai pana la 35 de ani cu parintii si esti doar o lipitoare care nu face nimic altceva decat sa traiasca pe spinarea batranilor fara sa contribuie cu nimic, atunci nu mai e asa de bine.

Daca ai un conac de 10 camere /10 băi atunci nu e mare tragedie sa stai cu parintii la varsta asta.

Atata timp cat tinerii nu isi permit sa isi cumpere o casa este bine sa ramana cu parintii.

Nu o să zic de dezvoltarea ta ca om, de faptul ca până la 35 de ani ar fi trebuit să ai posibilitatea nu doar să stai singur, ci chiar să locuiești într-un loc mai mult decât decent (deci nu doar o garsonieră la marginea orașului) sau altele asemenea că probabil vor dezbate alții destul subiectele astea...dar am o întrebare foarte practică zic eu: ți-o tragi având părinții în camera alăturată?

La 30-35 de ani sa locuiesti cu parintii? Ok, si in cazul in care ai o partenera ce faci? Ii bagi neamurile tale pe gat?

Pff, ce tot zic aici. Pai la un baiat care sta cu parintii la 35 de ani nu se uita nici dr***.

Penibil. Dar exemplul tau e unul extrem. Daca cineva poate sta departe de familie atata timp, are el un motiv.

Oribil. Jenant.

Ai alte soluții, plecari prin afară vreo 5, 6 ani sau un job stabil cu contract nedeterminat ok iți poti lua apartament dacă faci un imprumut in bancă. Când o-i avea una din astea două te poți muta singur. Sau Poți sta și cu chirie singur, dacă ai un servici asigurat sabil și doresti neaparat să platesti la proprietar lună de lună. In plus fata daca te iubește vine cu tine dacă vrei asta, nu contează ca stai cu părinții. Sau te duci tu la ea dacă este mai favorabil, depinde cum vă hotarâți până va luați un apartament sau vă aranjați, pentru că poate fi greu cu serviciurile daca nu este stabil și bine platit.
Fiecare, are un început, incepe si un copil.

Nu, nu e ok. Perioada pubertatii in sine este destinata detasarii psihice de parinti. Nu poti sta agatat la nesfarsit de ei, trebuie să iti castigi independenta. Si da, de multe ori poate fi greu, simti ca nu primesti dragoste, sprijin moral sau nu sti daca faci lucrurile bine pentru ca te-ai detasat de parinti si nu primesti niciun feedback. Dar este o perioada care trebuie parcursa. NEAPARAT, fara discutii. Daca esti dependent de alti oameni, cum ar fi parintii, n-ai cum sa te astepti sa te dezvolti pe plan amoros, profesional, financiar. Pentru ca n-ai sa fii capabil sa iei propriile decizii, totul va depinde de parintii tai. Este ceva psihologic la mijloc. Si nu, nu trebuie sa te detasezi de parinti din cauza stigmei sociale. Societatea e naspa, ea pune etichete tuturor oamenilor care ies din tiparele,, acceptate", ceea ce e extrem de toxic. Cum ar fi ca trebuie neaparat sa ai copii sau sa te casatoresti. Astea sunt tipare toxice. Insa asta cu parintii este necesara pentru dezvoltarea ta ca persoana. Trebuie sa te descoperi pe tine, sa stii cine esti si ce vrei de la viata, sa ai caracter propriu si sa-ti asumi deciziile, fie ele bune sau proaste. In concluzie, despartirea de parinti este vitala pentru viata ta.
Cand trebuie facuta? Depinde. Unii simt s-o faca mai tarziu, altii mai devremr. In general cam pe la 20 de ani. Ajutorul financiar pentru studii si pentru locuita si alte treburi sunt bune la inceput de drum, dar dupa gata, pe cont propriu.

Nu as recomanda. E bine sa cauti sa fii cat mai independent odata cu varsta. Totusi, exista cazuri de oameni care inca locuiesc asa si la 40+ si nu sunt neaparat asa niste trantori ratati, niste jenanti etc. Unii oameni au ghinion. Au drama lor. SI asta i-a adus astfel. Insa acelea sunt cazuri izolate

Nu e usor! dar si daca nu ai de ales ce faci!? unde te duci!? vrei sau nu vrei trebuie sa le suporti mofturile! e nasol si daca ai parinti gen care sunt bolnavi de diabet sau cancer! si nu le intelegi deloc boala prin care trec! adica tu nu esti cu diabet sau cancer! devii nebun ticnit sonat fantasmagonic! etc! dar mai ales daca parintii tai au alte parere despre viata si celelalte! si tu ai alta parere despre viata si celelalte! asta cum se cheama numeste!? ca deh sunt oameni care nu se duc deloc la medic doctor etc! ca nu sunt genul asta! si zic spun lasa ma ce imi trebuie mie medic sau doctor!? ceva de genul lasa ma ca merge si asa! asa a fost mereu!

E o catastrofa psihologica si emotionala, astfel de copii ajung sa semene a handicapati mintal(fara sa fie catusi de putin asa ceva!), isi rateaza viata, si mai apoi, pe la 40 de ani, cand realizeaza propria lor tragedie, isi omoara intr-un acces de furie parintele ramas in viata, si ajung la puscarie sau Balaceanca. S-au vazut nenumarate cazuri si la noi, in RO...Nici macar pana la 18 ani nu merita sa locuiesti impreuna cu parintii, iti ratezi viata, ramai in zona de confort, mda, e confortabil sa gasesti ceva in frigider, desi n-ai cumparat nimic(!), e comod sa stii ca-ti pierzi job-ul si o ciorba iti da mama, dar astfel de ratezi nu doar pe plan personal, ci si profesional.
Desigur, nu ne referim aici la copii de milionari care au castel cu 78 de camere si un domeniu de 500 de hectare, "locuit cu parintii"inseamna sa stai intr-un apartament/casa, sa va ciocniti la bucatarie, eventual sa impartiti baia. Jalnica viata...