| LanguageMaster a întrebat:

Dacă un cetățean a elaborat o lege sau un proiect de lege, cum poate intra în legătură cu un parlamentar pentru a trimite legea în Parlament?

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Se poate adresa unui parlamentar (deputat sau senator) din circumscriptia sa electorala si acesta are drept de initiativa legislativa, conform Constitutiei Romaniei, citez:
"ART. 74.Iniţiativa legislativă
  (1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifesta dreptul la iniţiativa legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele tarii, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
  (2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.
  (3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca prima Cameră sesizată.
  (4) Deputaţii, senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativa legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi.
  (5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte, ca prima Cameră sesizată."

| LanguageMaster explică (pentru Ioandelasal):

Deci nu este neapărat ca legea și expunerea de motive să fie făcute chiar de către parlamentarul care o inițiază?

| Ioandelasal a răspuns (pentru LanguageMaster):

Daca parlamentarul o depune se considera ca el a facut-o, chiar daca nu el a facut-o.

8 răspunsuri:
| darrio2007 a răspuns:

Cetatenii nu pot elabora proiecte de lege. Pentru asta sunt „alesii" nostri. Oricum, nu va fi luata in considerare, pentru ca s-ar putea sa nu convina unora din Parlament.

| Simpatic a răspuns:

Din ce stiu eu cetatenii nu au drept de elaborare a unei legi, chiar daca se pricep foarte bine fiind absolventi de drept si toate cele, tot din ce stiu eu legile se fac in comisii speciale, nu de catre un singur om.
Pe de alta parte cetatenii au dreptul de a face petitii de modificare a unor legi sau de creare eu stiu a unor reguli deci de a se face legi de catre cine este in masura in speta Parlamentul.
Dar nu strica sa incerci tinere!
Poate ce am scris eu nu este perfect valabil, cine stie.

suntserios
| suntserios a răspuns:

Orice parlamentar are un birou in zona in care a candidat si a fost votat. Mergi in audienta la el si ii propui legea.

| Werrich a răspuns:

Se pare ca la noi corporatiile fac legislatiile: aia cu aurul de la Rosia Montana, austriecii cu padurile.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Sau poti strange 100k semnaturi din 11 judete si merge direct in parlament