| geronimo14 a întrebat:

"Perioada în care suspectul sau inculpatul a fost internat într-o instituţie de specialitate în vederea efectuării expertizei psihiatrice se deduce din durata pedepsei, în condiţiile art. 72 din Codul penal."
Cum se deduce acea perioada din durata pedepsei daca nu exista o hotarare de condamnare la executarea unei pedepse?
Daca acea perioada "se deduce din durata pedepsei" si nu "se va deduce din durata pedepsei", nu trebuie sa existe deja o hotarare de condamnare si o pedeapsa?

2 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Se deduce doar in cazul unei condamnari definitive, nu poate exista o alta interpretare, chiar daca ar fi mai corecta exprimarea cu "se va deduce".
Si expertiza psihiatrica este obligatorie in anumite cazuri, chiar inainte de trimiterea in judecata, de ex. in cazurile cu minori cu varsta intre 14 si 16 ani, pentru a li se stabili discernamantul.

| UnuPentruAltu a răspuns:

La art. 72 din CP nici nu este prevăzută computarea perioadei în care suspectul/inculpatul a fost internat în vederea efectuării expertizei psihiatrice. Perioada în care suspectul sau inculpatul a fost internat în vederea efectuării expertizei psihiatrice nu poate fi computată, deoarece numai măsurile preventive pot fi computate. Internarea medicală nu este o MĂSURĂ preventivă (a nu se confunda măsura preventivă cu măsură de siguranță, care este SANCȚIUNE preventivă).
Perioada în care suspectul/inculpatul a fost internat în vederea efectuării expertizei reprezintă în sine o pedeapsă, aplicată și fără o hotărâre penală definitivă.