| Girly97 a întrebat:

Poti pati ceva grav daca nu platesti o banala amenda?

16 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Dacă nu plateşti amenda aceasta va fi trimisă la serviciul de impozite şi taxe de la domiciliul tău şi va fi luată când te vei duce să plateşti un impozit. Dacă nu eşti plătitor de impozite se va încerca executarea silită, în primul rând prin poprire pe salariu sau conturi din bănci.
Dacă nu ai bunuri executabile silit atunci se poate sesiza judecătoria, pentru transformarea amenzii în ore de muncă în folosul comunităţii, conform OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, cu md. şi compl. ulterioare, citez:
"ART.39^1.(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama, după caz, şi de partea din amendă care a fost achitată.
(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanţă, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
(3) Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este supusă recursului.  
(4) Urmărirea punerii în executare a sentinţelor se realizează de către serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârşit contravenţia, în colaborare cu serviciile specializate din primării."

| RAY a răspuns (pentru Ioandelasal):

Dacă nu plătești impozitul pentru casa, îți pierzi casa, ca în comunism, dar e casa ta cumpărată de ce trebuie sa plătești și la stat?

| Ioandelasal a răspuns (pentru RAY):

Nu iti pierzi casa pentru o suma mica in raport cu valoarea unei case, chiar mai prapadita,
Platesti impozite deoarece este o obligatie fundamentala a cetateanului, prevazuta in Constitutie si cred ca este in vigoare mai in toate statele lumii. Si din impozite se sustin o multime de activitati, cred ca nu este nevoie sa ti le insir.

| RAY a răspuns (pentru Ioandelasal):

O majoritate de care nu beneficiezi dar plătești, fie ca vrei fie ca nu

Bula
| Bula a răspuns:

Te executa silit, prin proprire pe salar sau contul bancar (eventual executare silita pe bunuri), cu toate penalitatile adunate + cheltuielile de executare. Termenul de prezumptie fiind de 5 ani, suma ce se va aduna va fi considerabila.

| RAY a răspuns (pentru Bula):

Pana la urma casa este a statului, nu plătești impozitul te baga la închisoare, ca în comunism

| cristi202 a răspuns:

Daca nu vrei sa o platesti, nici o problema, iti vine impreuna cu impozitul de la casa, deci la inceputul anului, daca vrei sa platesti impozitul, descoperi ca acolo e inclusa si amenda ta, si nu poti plati impozitul fara a plati amenda.

| Girly97 explică (pentru cristi202):

LOL, inpozit pe casa? Locuiesc cu parintii! big grin

| Iamforfun a răspuns (pentru Girly97):

Da, o să vină amenda împreună cu impozitul pe casa ori apartamentul părinților, pe adresa pe care ai dat-o când ți-a scris amenda.

| cristi202 a răspuns (pentru Girly97):

Atunci va fi LOL pentru parinti cand vor plati impozitul, ca acolo apare suma si pentru ce. laughing

| CristiDinBucuresti a răspuns:

Despre ce banala amenda este vorba? Te au prins controlorii STB fara abonament?

| Girly97 explică (pentru CristiDinBucuresti):

Din fericire inca nu! XD

| Sofer a răspuns:

Din păcate se plătesc.

| 19flo79 a răspuns:

Eu nu am platit o amenda de parcare si dupa un an, mi-a luat banii direct din salar happy
Propire se numeste happy

| LittlePoppy a răspuns:

Ce amenda este banala?
Sunt amenzi care iti pot complica viata.

Răspuns utilizator avertizat