Revoluţia din oct. 1917 a schimbat practic o dictatură cu alta: dictatura ţarului cu dictatura lui Lenin. Comunismul lui Lenin, care a început ca o mişcare ideologică de mase, s-a transformat treptat într-o dictatură totalitară a unui singur om, care, ca şi ţarii de dinaintea lui, a condus ţara cu ajutorul poliţiei secrete şi al serviciilor de spionaj. Lunga istorie a Rusiei ca stat poliţienesc a început în 1564, câd Ivan cel Groaznic şi-a creat o poliţie secretă personală cu care conducea ţara. Lenin nu s-a abătut de la "linie". A creat şi el faimoasa CEKA, căreia i-a trasat sarcina să distrugă opoziţia politică. Până la sfârşitul lui 1918, CEKA a lichidat peste 100.000 de oameni. Venind la putere în 1922, Stalin şi-a întrecut în cinism predecesorul. Mai întâi, a ordonat deportarea lui Troţki şi a suporterilor săi. Apoi a asmuţit poliţia lui politică împotriva adepţilor lui Troţki, a comuniştilor apropiaţi de Lenin şi a concurenţilor potenţiali ai lui Stalin. Din cei şapte membri ai Biroului Politic care au condus Revoluţia din Octombrie, numai Stalin a mai rămas în viaţă. Simţindu-se acum tare pe poziţie, a lansat un odios genocid pentru a distruge restul partidului: şapte milioane de adepţi ai comunismului lui Lenin au fost acuzaţi ca agenţi ai spionajului imperialist sau duşmani ai revoluţiei şi au fost executaţi sau au murit în lagăre de concentrare. Nu mai spun ce s-a întâmplat şi la noi în ţară în anii când Securitatea era condusă de Pantelimon Bodnarenko, aka Gheorghe Pintilie, că mă întind prea mult.
Poate veţi zice că aceste informaţii sunt şi pe net. Da, e adevărat, de acolo le-am şi luat. Dar câţi le caută? Câţi le citesc? Şi tocmai asta este întrebarea pe care vreau să o pun: Credeţi că este bine să fie din când în când scoase la lumină, discutate, fapte ca acestea, pentru a fi cunoscute de cât mai mulţi şi pentru ca nimeni să nu-şi mai dorească vreodată întoarcerea la comunism? În "fapte ca acestea" pot fi incluse şi cele petrecute la noi în ţară în anii '80 sau ce se întâmplă în prezent în Coreea de Nord. Şi multe altele.
E cat se poate de util sa intelegem evolutia comunismului ca sistem politic, prezentata pe scurt de tine. Nu atat ca unii sa nu isi doreasca un regim comunist - comunismul nu se mai intoarce. Oamenii care lauda astazi comunismul nu vor o revenire la comunism; dar ar vrea, sau ar accepta cu usurinta, o alta dictatura, ceva potrivit vremii noastre. Daca insa intelegem comunismul, avem un studiu de caz al unui regim totalitar, dictatorial. Mai adaugam cateva studii de caz, nazismul, dictatura teocratica a lui Calvin la Ceneva - si avem o baza teoretica ca sa recunoastem orice totalitarism, orice dictatura, chiar una noua, cat mai devreme. Asta e de fapt miza istoriei, de asta ii tragem clopotele zanei Clio; intelegerea diacronica a societatilor, politicii si a omului, pana la urma. In alta ordine de idei, sa stii ca nu prea imi pare rau de Trotki, de apropiatii lui Lenin, de cei 6 membri ai Biroului Politic, si nici chiar de cei 7000000 de comunisti - in Aprilie 1917 erau cam 10000 de bolsevici. Astia 7000000 au intrat in partid ca sa o duca mai bine, nu ca sa intre intr-o grupa de mare risc. Crimele comunistilor de aici incep, teroarea rosie de la inceput si apoi zecile de milioane trimisi in Gulag.
Răspunde"...intelegerea diacronica a societatilor, politicii si a omului, pana la urma." - Se pare că tu poţi vedea şi pădurea. Copacii nu te împiedică să o vezi. Ştii ce n-am prea înţeles? Pe de o parte Stalin s-a înverşunat atâta împotriva adepţilor lui Lenin, iar pe de altă parte vroia ca Palatul Sovietelor să-i fie dedicat lui Lenin. Deci el cum era de fapt, pro sau contra lui Lenin?
Răspunde Stalin era pentru Lenin mort. El facea cultul personalitatii lui Lenin, pentru ca Lenin, mort fiind, nu mai putea sa isi foloseasca influenta, obtinuta prin cultul personalitatii, impotriva lui Stalin. Lenin ''zicea'', mort fiind, ce voia Stalin, ca doar Stalin controla presa, editurile, congresele partidului. Stalin a facut intai cultul personalitatii lui Lenin, apoi al lui Stalin insusi, iar cu timpul cultul personalitatii lui Lenin a devenit un accesoriu, un subdomeniu putem zice, al cultului personalitatii lui Stalin.
"El facea cultul personalitatii lui Lenin, pentru ca..." Indiferent pentru ce îl făcea, cert este că îl făcea. Cu toate astea, în paralel îi persecuta pe cei apropiaţi de Lenin şi pe partidul bolşevic, care tot al lui Lenin era. De asta zic că parcă nu se leagă. Sau poate înţeleg eu mai greu.
Facea cultul variantei lui a lui Lenin, varianta care il valida pe el, pe Stalin. Iar leninistii pe care ii persecuta, urmau varianta lor a lui Lenin, varianta care avea cerinte, care se bateau cap in cap cu ce avea nevoie Stalin. Constatam ca aproape toti il intelegeau pe Lenin in varianta a doua, cea care nu ii convenea lui Stalin. Dar. Stalin isi putea promova varianta lui folosind toate mijloacele Uniunii Sovietice.
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Ce ai prezentat tu este adevarat, dar ai si o mare greseala: abordezi problema doar dintr-o singura parte: comunismul. Dar mai exista si fascismul, care pare opus comunismului, dar cele doua par surori.
Orice dictatura este rea. Si nu este definita doar de cele doua tipuri, care sunt conduse de o singura persoamna. Ai auzit de dictatura parlamentara?
Dar cine este de vina ca se ajunge la dictatura? Oare nu tot populatia care crede in fastamagorii politice, iar incultura ii determina sa accepte la conducere pe acei ce sunt de teapa lor.
Si aici putem inversa ce a zis Lapusneanu: multi, dar prosti.
Ei, dacă mă mai apucam să scriu şi despre fascism, se făcea un roman. Şi nu mai citea nimeni. Poate postezi tu ceva despre asta, să vină ca o completare la ce am scris eu. Ar fi o idee.
Nici să fi trăit la Geneva pe timpul lui Calvin nu cred că m-aş fi simţit bine.
Au fost stăpâniți de același Duh. Cine pune pe seamă creștinismului ceea ce s-a întâmplat pe timpul lui Calvin si nu numai, săvârșește un păcat de moarte. Isus a avertizat, Pavel asemenea, cel ce era la lucru, era Duhul lui Anticrist.
Repede, amenitarea cu moartea, doamna Tamplaru. Fara sa amenintati cu focurile Iadului - amenintare nefalsificabila, deci nula ca argument - ati incercat sa discutati? Calvin l-a condamnat la ardere pe rug pe medicul care a descoperit circulatia sangelui, dar nu toata lumea poate arde oamenii pe rug; poate merge si amenintarea, cine stie. Dar sa lasam asta. Dumneavoastra aveti o teologie in mare parte calvinista. Stiu asta din postarile dumneavoastra; nu poti sa postezi mult fara sa iti arati teologia, si in general, ideologia. Cand Calvin conducea Geneva prin politia secreta, si ardea oameni pe rug pentru delicte de opinie, era la lucru Duhul lui Anticrist, spuneti? Iar cand scria teologie, era la lucru Duhul Sfant? Interesant! Crimele stalinismului ne arata unde duce ateismul, spuneti. Iar crimele teocratiei nu ne arata unde duce conducerea totalitara si politia secreta, caci daca am observa asta, am comite un pacat de moarte. Interesant!
Isus spune : "nu poți sluji la doi stăpâni". Asta e valabil si in cazul lui Calvin.
Eu si adventiștii de ziua a șaptea nu amenințam cu focurile iadului pentru ca nu exista. Îți recomand cartea "Tragedia Veacurilor" de Ellen G. White si îți vei schimba părerea despre creștini.
Ca să adaugi spor la "învățătura" trebuie să fie de înțeles de ce sunt atât de mulți însetați de putere? De ce urmăresc ei să fie cei care vor face "schimbarea"? Cum de lumea se manipulează așa ușor?
Răspunsul la aceste întrebări, și multe altele, poate răspunde Edward Bernays în cărțile sale.
Cât despre ce spui în legătură cu "scoase la lumină" aici e vorba despre educație, atât în școală cât și să se urmărească anumiți scriitori, jurnaliști, oameni importanți din prezent și istorici. Adică, înafară de mediul școlii, librărie, edituri, ziare, locuri de cercetare (posibil și altele), nu văd cine s-ar interesa de așa ceva.
Cine se ocupă de educație, cu toate mega reformele, când în Romania se chiulește de la școală, n-au nici un interes pentru a învăța, sau chiar renunță de tot? Pentru că na, cine te întreabă pe șantier ce și cum a făcut Lenin sau Stalin sau Ceaușescu? (Sau lucrând ca măturător de stradă, casier la magazin, sau oricare alte locuri de muncă care nu necesită să discuți despre educație, cultură generală, și alte chestii mai intelectuale.)
Da, este bine să nu uităm trecutul. Dar și mai bine este să nu trăim prea mult cu gândul la trecut. Vorba aia, ce-i prea mult dăunează.
Bună observaţia. Una dintre maximele mele preferate este "nihil nimis" (nimic prea mult). Şi cred că site-ul ăsta se comportă bine în privinţa asta. Unii scriu despre evenimente istorice, alţii despre gadgeturi, alţii despre medicină, religie ş.a.m.d. Una peste alta, cred că se realizează un "mixaj" destul de armonios şi echilibrat.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
