|

Salut. Am o intrebare. Imginile video de la o benzinarie pot fi folosite ca probe la savarsire unei infractiuni la regimul auto? Mai exact, cineva fost sa alimenteze la benzinarie cu o masina neinmatriculata, si altcivea l a pârât la politie si le-a spus ca apare pe camerele video la benzinarie. Si i s-a facut dosar penal, dar el nu a fost oprit se politie atunci, adica niciodata.

6 Raportează Evaluează
6 răspunsuri:
| a răspuns:

Pot fi folosite dar numai daca arata masina circuland si pe drumul public si se coreleaza si cu alte probe, de ex. proba cu martori.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Da doar daca au fost expertizate. Orice imagine se poate folosi. Este scris in Codul de Procedura Penala:
"Art. 97
Proba şi mijloacele de probă:
(1) Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.

(2) Proba se obţine în procesul penal prin următoarele mijloace:

a) declaraţiile suspectului sau ale inculpatului;

b) declaraţiile persoanei vătămate;

c) declaraţiile părţii civile sau ale părţii responsabile civilmente;

d) declaraţiile martorilor;

e) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă;

f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege.

(3) Procedeul probatoriu este modalitatea legală de obţinere a mijlocului de probă.( adica se duce un procuror sau un politist judiciar si ridica proba nu oricine intra intr-un server sau PC si si ridica proba si zice gata)"
Doar prostii de la #rezist spun altceva.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| explică (pentru Salontanul):

Stiu asta, ma refer daca e normal sa i se faca dosar penal doar pentru ca a aparut pe camerele video, fara sa fi fost oprit se politie.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru PetruStefan):

Sigur ca este normal. Daca l-a reclamat cineva trebuie sa se faca un dosar. Daca nu-l reclama si politia nu l-a vazut, scapa. Asa, asta e! Hotii daca sunt filmati nu sunt bagati in puscarie? Din contra multi hoti au fost prinsi datorita (pentru ei era din cauza) camerelor de luat vederi

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Răspunsul de principiu este da. O imagine video poate fi folosită pentru probarea unei infracțiuni.
Dacă această imagine video e relevantă în acest caz, nu știm, căci nu avem date.
Poliția este sesizată de săvârșirea unei infracțiuni printr-un denunț.
În baza acestui denunț, poliția deschide un dosar penal.
Poliția investighează cazul și caută dovezi, probe pentru ca să vadă dacă infractorul este vinovat, cât de vinovat este, ca să îl pună sub acuzare sau să dea o decizie de NUP, de neîncepere a acțiunii penale. Acestea le facee un procuror.
Acum nu știm ce conține denunțul, ce s-a înregistrat pe camera de luat vederi. Dacă nu știm asta, nu știm dacă această înregistrare este potrivită pentru a-l acuza. Ceea ce se vede pe camera video trebuie să se potrivească cu conținutul denunțului, dacă nu, proba nu este bună pentru asta.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Un avocat bun te scapa de probleme.
Era mai simplu sa te duci pe jos cu bidonul in mana.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează