anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Salut, TPU. Am o întrebare (preventiv), iar în lege nu am găsit un răspuns clar. Dacă, în clasa a IX-a, mai exact în vacanța intersemestrială, cineva decide să se transfere la un alt liceu, media sa de admitere trebuie să fie mai mare ca a ultimului intrat în clasa respectivă, sau ca a ultimului intrat la specializarea respectivă? În lege scria a doua variantă, însă dacă sunt 2 clase (sau mai multe) cu aceeași specializare, iar elevul îndeplinește criteriul, acesta poate alege clasa? (de exemplu, la liceul X sunt două clase de mate-info, IX A si IX B. Presupunând că media celui ce vrea să se transfere e mai mare ca cea a ultimului admis în clasa a IX B, dar mai mica decat cea a ultimului repartizat în clasa a IX A (din câte știu, în urma repartizării, va exista o diferență), el poate alege clasa, din moment ce tehnic acea condiție cu media mai mare ca a ultimului admis la specializare e îndeplinită sau nu?) Mulțumesc anticipat. Să aveți o seară plăcută!

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Conform Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul MEC nr. 5447/2020, citez:
"ART. 141.(1)Elevii din învăţământul liceal, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal se pot transfera, păstrând forma de învăţământ, cu respectarea următoarelor condiţii:
a)în cadrul învăţământului liceal, elevii din clasa a IX-a se pot transfera numai după primul semestru, dacă media lor de admitere este cel puţin egală cu media ultimului admis la specializarea la care se solicită transferul; în situaţii medicale deosebite, pe baza avizului comisiei medicale judeţene/a municipiului Bucureşti, acolo unde există, sau a documentelor medicale justificative şi în situaţiile excepţionale prevăzute la art. 144 alin. (4), elevii din clasa a IX-a a învăţământului liceal pot fi transferaţi şi în cursul primului semestru sau înainte de începerea acestuia, cu respectarea condiţiei de medie menţionate anterior şi în limita efectivelor maxime la clasă, stabilite de lege;"
In Regulament spune clar ca este vorba de specializare si nu de clasa, asa ca trebuie sa aiba media de admitere cel putin egala cu a ultimului intrat la specializarea respectiva, indiferent in care clasa este acesta.

| isemilia a răspuns (pentru Ioandelasal):

Mulțumesc frumos! Asta am înțeles și eu, însă am vrut să fiu 100% sigura. Să aveți o seară plăcută!

4 răspunsuri:
| gabicoo a răspuns:

Problema ta are o rezolvare simplă: Plicul!

| gabriel2004o a răspuns:

Am fost și eu în situația ta
Și am vorbit cu doamna directoare legat de asta
Deci în primul rand trebuie sa vezi dacă sunt locuri libere
Și dacă sunt atunci trebuie sa ai media pe semestrul 1 mai mare ca celalalt ca să ocupi locul(cel puțin asta mi-a zis)
Dar în general e foarte greu
De exemplu eu voiam sa ma mut de la mate-info la filologie dar mna...la mate-info mi-a fost călcată în picioare media și pana la urma o venit cineva de la școlile de meserii și mi-a luat locul...aia e.-. Trăim intr-o tara de c***t cu sistem prost

| isemilia a răspuns (pentru gabriel2004o):

Mulțumesc mult pentru răspuns. Îmi pare rău pentru sitația în care te-ai aflat, sper însă că s-a rezolvat în final și că ai ajuns unde îți doreai.