| Tomyta_Madalin_1992 a întrebat:

Salutare pana de curand am lucrat in tara am luat bani pentru crestere copil pana la 2 ani si acum am plecat in afara si inca imi intra bani am inteles ca sa prelungit perioada insa eu lucrez in afara e problema

Răspuns Apreciat de Editori
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Nu s-a prelungit nici o perioada, este tot 2 ani de la nastere, pentru copilul sanatos si 3 ani pentru copilul cu handicap.
Daca te-ai angajat inainte de a expira perioada de acordare atunci primesti stimulentul de insertie, pe acesta il primesti pana la 3 ani, respectiv 4 ani, conform OUG 111/2010, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 7. (1) Persoanele care, în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului, prevăzut la art. 2 alin. (1), obţin venituri supuse impozitului potrivit art. 3 au dreptul la un stimulent de inserţie în cuantum lunar de 50% din cuantumul minim al indemnizaţiei stabilit la art. 2 alin. (2).
  (2) Pentru persoanele care obţin venituri supuse impozitului potrivit art. 3, cu cel puţin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, acordarea stimulentului de inserţie se prelungeşte astfel:
a) până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;  
  b) până la împlinirea de către copil a vârstei de 4 ani, în cazul copilului cu handicap, fără a beneficia în această perioadă de prevederile art. 31 alin. (1) şi (2).
  (3) În cazul persoanelor care beneficiază de indemnizaţia lunară şi solicită dreptul la stimulent de inserţie, plata acestei indemnizaţii se suspendă."

2 răspunsuri:
Bula
| Bula a răspuns:

Banii aceia precum si alocatia pentru copil sunt drepturile copilului, indiferent prin care dintre parinti le primeste.

| Tomyta_Madalin_1992 explică:

Eu am optat de prima data pentru a lucra si sa iau si stimulent. insa acum nu mai lucrez in tara si iau bani in continuare ce sa fac

| Ioandelasal a răspuns (pentru Tomyta_Madalin_1992):

N-are importanta unde lucrezi, important este sa lucrezi in mod legal si atunci ai dreptul sa primesti stimulentul de insertie pana ce copilul face 3 ani.