| Roxannaaa334 a întrebat:

Bună, sunt in clasa a-X-a si aș vrea sa ma transfer pe semestrul al 2 lea la alt liceu pe filologie, imi poate spune cineva ce trebuie sa fac pentru transfer si media cu care pot intra

1 răspuns:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Desi nu spui banuiesc ca schimbi profilul si in acest caz transferul se poate face, de regula, numai in vacanta de vara. Se va lua in considerare media de absolvire a clasei a X-a, aceasta trebuie sa fie cel putin egala cu a ultimului promovat din clasa de transfer. Va trebui sa sustii si examene de diferente.
Daca nu schimbi profilul te poti transfera in vacanta dintre semestre si se va lua in considerare media de promovare a clasei a IX-a, trebuie sa fie cel putin egala cu a ultimului promovat din clasa de transfer.
In anumite situatii de exceptie te poti transfera si in timpul anului scolar, chiar daca schimbi profilul.
Conform Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul MEC nr. 5447/2020, citez:
"ART. 144.(1)Transferurile în care se păstrează forma de învăţământ, profilul şi/sau specializarea se efectuează, de regulă, în perioada intersemestrială sau a vacanţei de vară. Prin excepţie, transferurile de la nivelurile antepreşcolar şi preşcolar se pot face oricând în timpul anului şcolar, ţinând cont de interesul superior al copilului.
(3)Transferurile în care se păstrează forma de învăţământ, cu schimbarea profilului şi/sau a specializării, se efectuează, de regulă, în perioada vacanţei de vară, conform hotărârii consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ la care se solicită transferul.
(4)Transferul elevilor în timpul anului şcolar se poate efectua, în mod excepţional, cu respectarea prevederilor prezentului regulament, în următoarele situaţii:
a) la schimbarea domiciliului părinţilor într-o altă localitate, respectiv într-un alt sector al municipiului Bucureşti;  
b) în cazul unei recomandări medicale, eliberată pe baza unei expertize medicale efectuate de direcţia de sănătate publică;  
c) de la clasele de învăţământ liceal la clasele de învăţământ profesional;  
d) la/de la învăţământul de artă, sportiv şi militar;  
e) de la clasele cu program de predare intensivă a unei limbi străine sau cu program de predare bilingv la celelalte clase;  
f) în alte situaţii excepţionale, cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar."