| Maximka322 a întrebat:

Cine imi spune cea mai frumoasa poezie? Acui este cea mai frumoasa dau funda!

8 răspunsuri:
| OnuOnulică a răspuns:

Stau si ma gandesc
De oamenii care iubesc
Nicicand nu pot sa spuna
Ca vor ei...si ce gandesc.


Scriu si gandesc la insir pe foaie
Intro mica odaie...
La cincisprezece ani vad in gri,
Sunt un copil,
Sunt o suflare in sir...
Insir cuvinte ce poate
Nus intelese de toti,
Dar vor fi oameni
Care vor citi asta la nepoti
Si vor intelege
Ce a fost un secol grabit
Un 21 nedumerit!
Asta e viata,
Un zambet ascuns,
O taina intr-un labirint.

anonim_4396
| Anonim a răspuns:

Nichita Stănescu
Emoţie de toamnă

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

Mi se pare una dintre cele mai frumoase poezii de dragoste.

| pastru009 a răspuns:

Sentimentele-mi amestecate sunt
Nu știu nici ce reprezint
Poate doar un om oarecare
Ce își caută locul în această lume mare.

Dar de un lucru sunt sigur:
Viața-i tot timpul o dezamăgire,
Și pentru cei care nu știu,
Trebuie să mă ridic și să-mi caut de mult pierduta fericire.

Dacă o găsesc, îmi găsesc o speranță
Întâlnesc o nouă viață.
În care mă regăsesc,
Și devin regesc în propriul meu vis ceresc.

Sper ca ti-a placut.Nu i-am dat inca un nume.Tu ce nume i-ai da poeziei mele? happy

| Iunona a răspuns:

Mie imi place mult Arthur Rimbaud.
Un anotimp în infern
Cîndva, de-mi amintesc eu bine, viaţa îmi era un ospăţla care se deschideau toate inimile şi curgeau toate visurile. într-o seară, mi-am pus pe genunchi Frumuseţea. - Şimi-a părut că-i amară. - Şi am înjurat-o.M-am înarmat împotriva justiţiei.Am fugit. Ah! vrăjitoarelor, ah! mizerie, ah! ură, vouăv-a fost încredinţată comoara mea! Izbutii să spulber din cugetul meu orice speranţă ome-nească. Asupra oricărei bucurii m-am năpustit, s-o sugrum, cu saltul surd de fiară sălbatică.l-am chemat pe călăi, pentru ca, ucigîndu-mă, să muşcpatul puştilor lor. Am chemat urgiile, să mă înăbuş în nisip, în sînge. Nenorocul mi-a fost zeu. M-am întins în noroi.M-am zvîntat în vîntul crimei. Şi i-am jucat amarnice renghiurinebuniei.Iar primăvara mi-a adus groaznicul rîs al idiotului.Or, cu foarte puţin timp în urmă, fiind pe punctul de-a-mida obştescul sfîrşit, m-am gîndit să caut din nou cheiavechiului ospăţ, la care, poate, să-mi recapăt pofta.Milostenia este această cheie. - Că am visat, stă măr-turie această inspiraţie!„Vei rămîne o hienă etc", ţipă demonul care m-a încu-nunat cu maci atît de simpatici. „Dobîndeşte-ţi moartea cutoate poftele tale, cu egoismul tău şi toate păcatele capitale."Ah! prea m-am împovărat: - Dar, scumpe Satan, teconjur, mai lasă mînia din priviri! şi, în aşteptarea celor cîteva mici laşităţi mereu amînate, pentru tine, care pretuieşti la un scriitor absenţa facultăţilor descriptive sauinstructive, desprind aceste cîteva file hidoase din carnetulmeu de damnat.

Un anotimp in infern-Prefatahappy

| RiZeRy a răspuns:

Prin nameti in fapt de seara,
A plecat catre oras,
Mos batran c-un iepuras,
inhamat la sanioara.
(Otilia Cazimir)

| IoanaSorina a răspuns:

Serghei Esenin - Focul vanat e gonit de vant
Zările-au uitat să mă mai doară...
De iubire-ntâia oară cânt,
La scandal renunţ întâia oară.
Am fost crâng părăginit pe loc,
La femei şi vodcă dam năvală.
Nu-mi mai place azi să beau, să joc,
Să-mi pierd viaţa fără socoteală.

E de-ajuns să te privesc tăcut,
Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul,
Ca uitand întregul tău trecut,
Tu să nu mai poţi pleca la altul
Tu - mers gingaş, tu, surâsul meu,
Dac-ai şti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Şi cât poate de supus să-ţi fie.
Cârciumile le-aş uita pe veci,
N-aş mai şti nici versul ce înseamnă,
De-aş atinge aceste braţe reci
Şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.

Veşnic te-aş urma pe-acest pământ,
Depărtarea mi-ar părea uşoară...
De iubire-ntâia oară cânt,
La scandal renunţ întâia oară.
Nu regret, nu mă jelesc, nu strig.
Toate trec ca floarea spulberată.
Veştejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tânăr niciodată.
N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum
Inima racită prea devreme.
S-o pornesc desculţ din nou la drum,
Stamba luncii n-o să mă mai cheme.

Dor de duca! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacăra pornirii.
O! Pierdutul prospeţimii har
Cu vioiul clocot al simţirii!
În dorinţi încep zgârcit să fiu,
Te-am trăit sau te-am visat doar, viată?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineaţă.
Toţi suntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fragii frunzele deşarte...
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc şi să mă duc spre moarte.

Sper ca te-am ajutat >big grin

| EmyEmyy a răspuns:

Luceafarul?

| anyame1 a răspuns:

Daca de Ruyard Kipling