sa zicem ca am 13 ani si am terminat de scris un roman de fictiune. Credeti ca este posibil sa public la varsta mea vand in vedere ca majoritatea editurilor nu se incurca cu nume noi, cu debutanti? Cu totii au nevoie de recomandari, de persoane specializate care in fine sa ateste valoarea cartii. Ar trebui sa iau legatura cu un critic literar sau ce altceva ar trebui sa fac?

Nu stiu cum sa pun link-uri

Răspunde

Raportează

Evaluează

Dai copy/paste pur si simplu aici.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Primele 7 pagini din 50

CAPITOLUL I
Intalnire


Un sat linistit se ivi între crestele munților, ascuns pe o colină la umbra brazilor bătrani, străjuit de munții falnici si mărginit de un râu cu apă cristalina. Probabil cel mai plăcut mod de a-ți trai restul zilelor, undeva unde păsarile săgetează imprejurimile in grabă iar vantul adie adesea printre crengile veșnic inverzite ale brazilor. Alice isi șterse sudoarea cu dosul mânecii de la cămașa sa apoi ofta infundat la văzul restului de drum ce il avea de parcurs. Ochii sai căprui priveau licarind locurile pașnice. Nu mai era mult de mers pana in sat, doar un mic drumeag ce ducea la potecile bătătorite. Isi stecură piciorușele dezgolite printre pietrele neșlefuite inca de timp ce ii ieseau jucăușe in cale. Drumul nu era bine bătătorit iar mirosul de praf deveanea mai pronuntat, raspandindu-se in aer la fiecare pas. Soarele ardea puternic anuntand ziua amiezii. Alice incepu sa gâfaie epuizata de atâta mers. Inima ei bătea in ritmuri de marș dorinta de a ajunge la sfarșitul călătoriei. Ii era dor de gustul inconfundabil de apa proaspătă, acel gust pentru care acum ar fi dat orice. Atmosfera nu avea nimic placut de oferit in afară de gustul prafului ce ii intra adesea in gură si micile insecte tulburate de adierile pașnice ale vantului ce isi croia drum pe acele meleaguri. Parul nepieptănat al fetei atârna pe umerii sai delicați dezgolind o frunte înalta. Odata drumul coborât fata alergă pana la râul ce marginea civilazia de întinderea nesfarșită de natură. Așezându-se pe albia râului iși stecură piciorușele amortite in apa cea rece apoi îsi privi reflecti. Nu e chiar atât de diferit, gandi fata in timp ce iși strecură mâinile in apă pentru ași clăti fața. Apoi sorbi cu plăcere pentru a-și ostoi setea. De mult nu mai băuse apă așa de curată, filtrata de pietrele dure ale râului în încercarea de a rămane pe loc. Soarele ardea din ce in ce mai tare asa ca fata fu nevoita sa se adăposteasca la umbra unui brad aproape de râu. Se întinse pe iarba moale odihnindu-și capul in poala arborelui pâna când adormi. Prezența ei nu trecu însă neobservată pentru ca nu după mult timp totă așezarea sa împraștie zvonuri despre copilă. In fața copacului se strînseră o mare parte din locuitori, toți uitându-se cu spaimă la biata fată. Un om înalt si bine făcut rupse rândurile ce se formaseră sfârșindu-i copilei momentul de odihnă. Alice nu avu timp sa se dezmeticească că se văzu prinsă de mâna de catre bărbatul ce nu părea deloc pașnic. Sătenii nu păreau a fi nici ei prea ingăduitori în ceea ce privea micul lor complot. Nu ar fi trebuit să adorm, gandi fata pentru ea apoi privi înspăimântată catre cel din fața ei. Din marea de oameni o voce de bărbat tulbură liniștea
 Ai grijă Mark, nu știi ce are de gând, poate ca nu este singură.
Alice rămăsese nemișcată din pricina confuziei. Cu siguranța orice mișcare in plus avea sa o coste scump. Mark ii dădu drumul lui Alice lăsandu-i mâna sa alunece involuntar pe lângă corp apoi făcu semn unui alt sătean. Acesta nu se lăsă rugat si iesind din cei douăzeci de oameni care se aflau la marginea râului așternu peste copilă un sac subțire de pânză. Copila se zvârcoli, dând dovadă de o forță greu de închipuit pentru un copil atât de fragil. Opuse rezistență apoi cedă brusc aproape relaxându-și mușchii din tensiunea in care ii ținuse până mai devreme. Imediat, nimic din ceea ce privea nu se mai distingea. Doar culoarea arămie a sacului prin care treceau aceleași raze calde ale soarelui. Alice fu purtată precum un sac cu lemne până in pădurea din apropiere. Dupa ce Mark se afundă destul de adânc in pădure dădu drumul sacului care se lovi cu greutate de pământ. Copila stranse din dinți nescoțând nici un sunet.
- Cu sigurantă nu va găsi drumul de întorcere spre sat, deși nu cred ca va avea această sansă.
- Exact cum îmi place sa recunosc Phill, o treabă bine făcută.
Phill îi privi ochii căprui ai fetei fară sa se înduioșeze apoi trecu cu privirea către cei câțiva oameni care ii urmaseră până in pădure. Cu siguranță in ochii lui Phill se putea citi un sentiment de vinovație ce trecea rapid prin furie si tristețe. Mark prinse strans mîna fetei cu o funie groasă legată la un capăt de trunchiul unui copac bătrân. Copila nu le dădu semne de ingrijorare celor două matahale. Dupa ce Phill se asigură ca fata este legată bine il încurajă pe Mark sa înainteze către sat. Fata urma sa fie părasită in pădure fără să primească nici o explicație pentru acest comportament si totusi duritatea lor fața de un biet copil nu putea pune la îndoială capacitatea de a recurge într-o manieră lejeră la acte de violența. Pe când Mark si Phill înaintau printre copaci Alice stătea cu urechile ciulite incercând să audă un pasaj din convorbirea celor doi.
-Mark, nu imi place sa recunosc dar ma simt extrem de vinovat cand fac acest gen le lucruri. Ma simt dator cu o explicatie acelor doi ochi de caprioara care ma priveau cu atat blandete de parca nu fac parte din,, oamenii salbaticiti,,
 Phill, speram sa nu mai fie nevoie sa aducem in discutie astfel de lucruri. Stii si tu precum stim toti cat de periculosi si severi sunt oamenii salbaticiti. De fapt nici nu ar trebui sa ii numim oameni. Aduti aminte ca ei nu au sentimente, ca ei nu sunt ca noi. Sunt mai mult animale decat oameni. Nu trebuie sa te lasi induiosat de aspectul lor atat de omenesc, nu cred ca este momentul sa iti reamintesc ca din cauza lor acum noi traim izolati precum o fac probabil atatia oameni care inainte ne erau prieteni. Ei ne-au invadat teriotirul acum mii de ani profitand de naivitatea stramosilor nostri. Ma voi asigura ca nu ne vor salbatici si pe noi chiar de ar fi sa raman ultimul din rezistenta. Ei detin controlul iar noi trebuie sa ne aparam cu orice pret si sunt dispus sa iti pun increderea la indoiala daca asta ar insemna sa va apar pe toti. Treuie sa fim cat se poate de prudenti. Ei ne stiu secretele Phill ei ne ranesc fara motiv si fara sens precum a afalat si sora cand si-a dat ultima suflare in mainile tale doar pentru ca facuse impundenta sa se indragosetasca de unul de al lor. Si desi as putea sa iti reamintesc aceste aspecte zi de zi nu sunt dator cu aceasta fapta. Atata timp cat eu sunt seful acestei civilizatii toata lumea face cum vreau eu, sau poate va gasiti un loc mai convenabil.
Vocea lui Mark suna tare si raspicat inundand simturile de autoaparare ale fetei.
Lui Alice ii venea din ce in ce mai greu sa auda pana cand sunetul pasarilor lua locul celor doua voci masculine. In fond toate acestea erau fapte reale iar Alice nu putea nega asta. Semenii ei erau cei ce faceau lucrurile fara sa gandeasca, avand o singura scuza. Lipsa sentimentelor era singura diferenta intre ei, lucrul ce separa o singura lume in doua de parca nu ar fi facut parte din aceeasi specie. Oamenii salbatici fusesera in radacinile lor oamnei precum toti ceilalti dar dupa refugirea in padure si traiul pentru supravietuire sentimentele au disparut lasand in urma lor niste brute nebune dupa putere. Greselile facute de stramosii ei erau acum paltite desi fata nu putea nega ca ii este mai bine legata de copac decat intre acei oameni reci ce ii erau familie. Alice nu fusese niciodata pe deplin una dintre ei. Nu se comporta agresiv pentru ca pur si simplu nu ii statea in fire si acel mediu salbatic ii producea o stare de neplacere ce nu putea fi explicata. Din cauza inclinatiilor ei oemnesti fusese supusa la mai multe probe menite sa o invete sa se comporte precum ceilalti, sa urasca si sa traiasca era una dintre devizele pentru care oamenii salbatici traiu. Era supusa la munci grele cu scopul de a dobandi inclinatia brutala chiar de catre cei ce erau conceputi sa o apare. Acea lege nescrisa intre oameni care insa nu avea nici cel mai mic insmnamant pentru salbaticiune. Aceste conceptii ciudate i-au schimbat viata inca de mic copil transformand-o intro hoinara. Totusi felul oamenilor salbatici de a se descurca singuri o ajutase in aceasta lupta pentru supravietuire. Inca de la varsta frageda de 3 ani Alice fusese nevoita sa isi castige singura hrana sa invete sa supravietuiasca in cele mai aspre conditii, conceptul de maternitate si de familie fiind simple cuvinte incapabile sa descrie nimic din mentalitatea acestor bestii. Hoinarea de ceva timp pana sa ajunga aici probabil 2 zile dar cine sa le mai tina cont. Apoi amintirile mult prea clare ii proiectau in minte imagini dezolante. Acele multe imagini cu oameni torturati din placere precum fusese si biata Medy. Medy, sora lui Phill, eran singura comoara in viata pentru acest om. Imprudenta de a se indragosti de un salbatic ii curma apoi viata nu cu mult timp in urma. Omenii salbatici nu puteau face diferenta intre dragoste si suprematie astfel ca insinctul de a distruge a intrecut cel mai nobil sentiment omenesc. Toate aceste actiuni la care fusese obligata sa asiste aveau sa o invete sa isi urmeze viata dupa cum urma. Impactul pe care insa il avu acel hosmar devenit pentru o clipa cea mai de temut traire ii schimba pentru totdeauna viziunea despre viata si despre cat de fragila putea insemna acea clipa trecuta in zadar incercand sa salveze ceva deja pierdut. Il stia mult prea bine pe Phill si asta o facea sa se simta vinovata. Chipul imbrobonat de lacrimi al unui barbat bine facut ii aminti de ce ura dainuia de ani intre cele doua feluri de viata. Incercand sa alunge amintirile dadu de mai mult. Statea legata de trunchiul gros asteptand ca soarele sa apuna complet. Nu simtea nici singuratatea nici frica nici teama desi se afla pe teritoriul animalelor salbatice iar mirosul ar fi putut sa o tradeze oricand. Intr-un fel era multumita ca isi petrece noaptea in singurătate chiar daca avea sa fie mancata de animalele salbatice. Incerca sa adoarma dar sunetul pasarilor rapitoare ce isi cautau prada ii tulburau incercarile de a se odihni. Ii era din nou sete si deopotriva si foarte foame. Nu mai mancase nimic de o buna perioada de timp iar stomacul ei nu se putea distrage din a scoatea sunete pronuntate. Intr-un final se hotara sa adoarma indiferent daca pasarile se vor opri sau nu. In toiul noptii un sunet de frunze fosnite ii atrase atentia, putea fi un animal periculos iar ea nu ar fi putut sa se fereasca de el. Probabil pe asta se bazau Phill si Mark cand au aduso aici. Erau siguri ca noaptea avea sa devina un inamic redutabil. Si totusi norocul fetei fu sa apara in fata ei un om ca toti oamenii. Chipul sau bland se distingea cu greu in fondul negru al padurii. Acesta parea insa sa o priveasca intens pret de cateva momente in timp ce ea incerca sa se indeparteze din prudenta. Omul o atinse usor pe mana lasand pielea sa ii arda in acele locuri apoi se aseza langa ea. Nu voia sa ii faca rau si asta ii conferea fetei o oarecare intrebare. Parea mai mult un baiat decat un om in toata firea. Vantul adie usor prim parul baiatului in timp ce acesta intinse o mana peste picioarele amortite ale fetei. Fata tresari ceea ce il sperie pe baiat in timp ce isi retragea mana departe de Alice. Linistea nu fu tulburata decat atunci cand silueta omului se ridica pret de cateva minute in picioare pentru a privi chipul fetei apoi aseza cu grija o bucata de paine si o sticla cu apa. Parea ca zambeste sub barbia rigida. Alice nu indrazni sa intoarca capaul catre acea persoaan multumindu-se sa se rezeme de trunchiul gros. Silueta disparu inainte de lasarea zorilor astfel incat fata ramase singura in intuneric inca o perioada de timp. Nu resui sa adoarma dupa plecarea baiatului ce ii inspira o oarecare superficialitate. Acel om parea bland si tandru, ceva ce nu mai intalnise pana atunci. Nimeni nu ii atinse pielea cu o asa blandete de copil de parca ar fi atins cel mai de pret lucru. Cand soarele se aseza comod pe cerul albastru fata incerca sa guste din painea adusa de acel om in timpul noptii. Nu ii statea in fire sa se atinga de mancarea altuia indiferent ca ii era seamna sau nu desi in cele din urma isi confirma unul dintre ganduri. Cu siguranta nu am cum sa imi procur singura mancare asa ca nu ar deranja pe cineva daca as manca painea sau nu. Ridica painea intarita de pe pamant si incepu sa manance. Painea ii atinse stomacul neobisnuit cu astfel de mancare. Din cateva inghitituri Alice termina de mancat apoi constata cu mirare ca inca ii mai este foame. Gandul ei fu distras rapid de amintirea acelei siluete de om care ii adusese de mâncare si care petrecuse o mare parte din noapte alaturi de ea. Si totusi niciunul dintre ei nu scoasera un sunet. Nu stia ce avea de gand sa ii rezerve aceasta dimineata calduroasa din plina vara desi nici nu avea unde sa mearga. Probabil ca isi va petrece toata ziua langa acel copac. Ziua era foarte calduroasa si doar vantul mai stingea din aceasta dogoare. Orele se scursera una cante una si in scurt timp venii momentul pranzului. Nu se putea zarii nici cel mai mic fosnet de frunze ceea ce ii confirma inca o data ca nu va avea parte de mancare. Stomacul ei se revolta zgomotos iar gura sa visa dupa atingerea racaroasa a apei. In acest ritm nu avea sa supravietuiasca prea mult precum ii confirmase si Mark. Alice nu era doar un simplu copil de 13 ani, cu sigurananta putea trece neobservata intr-un grup de persoane mature desi inaltimea ei de 1 metru si 56 de centimetri ar fi putut ridica intrebari. Nu era sigura ca va creste mai mult avand in vedere ca parintii ei erau niste oamnei relativi mici de inailtime si totusi destul de tenace pentru a compensa asta in orice lupta pentru supravietuire. Inafara de ochii ei caprui si inaltimea medie Alice nu era sigura ca mai mostenise geva de la parintii ei, daca ar fi putut sa ii numeasca asa pe cei doi omanei care nu se ingrijisera nici macar o zi de soarta ei dupa ce implinise 2 ani. Era obisnuita sa astepte ore intregi pentru a primi ceva de mancare desi de cele mai multe ori primea decat un pumn de fructe gasite in padure. Amintirea fratelui ei, pe care nu era sigura ca il iubea sau ca tine la el in vreun fel era statornica in mintea fetei. Mike, un copilas de 4 ani venise si el pe lume intre acei oameni salbatici. Parintii ei doreau sa il paraseasca aproape de raul din sat dar lipsa sentimentalitatii le alarma pe femeile ce il luasera in grija asa ca il abandonara in locul in care il gasisera. Alice nu putu rezista sa isi vada fratele nemancat desi nu simtea nimic pentru el. Stia prea bine cat de greu ii era ei in zilele in care nu manca nimic asa ca il adusese inapoi intre ei. In afara de aceasta amintire nu ii atragea nimic atentia cu privire la Mike. Sincer nici nu credea ca ii lipseste in vreun fel nimic din viata ei salbatica. Ii era indiferent daca va mai trai cu o zi in plus sau in minus, daca isi va mai vedea odata familia sau pur si simplu daca va avea vreodata sansa sa simta lucruri. Pentru ea a trai era doar un mod de a defini activitatea ei de zi cu zi. Sa se catere in copaci pentru a gasi de mancare si sa doarma in paiele adunate in timpul zilei. Nu se juca niciodata cu ceilalti copii deoarece nu a simtit niciodata vreo atractie pentru joaca sau cei din specia ei. Fiecare era pe cont propriu desi se credea ca tariesc in societate precum oamenii civilizati. Un sigur lucru amintea de radacinile pe care le poarta in umanitate, dorinta de a face rau indiferent cui sau indiferent de ce. Acesta era unul din motivele pentru care oamenii se temeau de cei salbatici. Alice crdea cu tarie ca in oricine si orice exista viata si singurul motiv pentru care ei nu aveau sentimente era despartirea de tot ceea ce putea produce astfel de stari sufletesti. Si totusi Alice nu isi putea explica ceva din prorpia sa viata. Daca parintii ei nu aveau de gand sa o iubeasca de ce au lasat-o sa apara in vietile lor? Era oare doar un mod de a se inmulti? Probabil, isi raspunse copila ezitand in propriile sale ganduri. Multe intrebari nu isi gaseau un raspuns pe masura asteptarilor asa ca cel mai bine era sa nu te intrebi nicoadata pentru nu a ramane dezamagit. Soarele trecu si el de amiaza lasind loc umbrelor aramii ale brazilor sa umple imaginatia fetei de fantasme precum cele ce si-ar fi dorit sa existe. O lume magica in care sa poata trai cu totii in armonie. Sa simta caldura bratelor materne pe pielea ei cea palida precum vedea la copii din sat. Nu putea gandi asemenea stari sau poate conceptiile nu o lasau sa si le imagineze. Pentru oamenii salbaticiti aceste stari erau dovada de slabiciune a oamneilor civilizati. Vantul o linistea pe Alice racorind-o si dezmortind-o. Incerca sa se ridice din cuibul pe care si-l asternuse cu o noapte inainte. Ii era greu sa se dezmorteasca iar stransoarea de la mana devea din ce in ce mai dureroasa. Ideea de a se ridica pieri din gandul fetei imediat ce copila realiza ca ii este cu neputinta sa isi intinda muschii la maxim. Cerul parea limpezit de nori desi pe alocuri era patat de razele timide ale soarelui. Praful ce o inconjura putea deservi drept sevalet pentru un pictor nu chiar atat de iscusit. In apropiere gasi un bat si incerca sa faca precum copii civilizati pe care ii intalnise in scurta sa calatorie catre lumea oamenilor. Dar cum ii spunea acelei actiuni? Desenat, desigur asa ii zice. Alice nu stia cum ar trebui sa procedeze sau ce anume sa urmareasac. Stia doar ca desenul ei avea sa semene cu soarele ce dezgolea cerul treptat. Batul sau atinse nisipul in timp ce lasa in urma sa dare neaccentuate. Era mai greu decat se astepta. Nu detinea pe deplin controlul batului sau poate ca nu era la fel de talentat precum ceilalti copii pe care ii intalnise. Cu greu realiza o forma rotunda care intruchipa in viziunea ei un soare voluminos aproape disproportionat in raport cu norii. Desenatul in praf o tinu pe Alice ocupata pana la lasarea intunericului cand cu greu mai putea vedea ceva. Sterse cu mana darele de praf stergand tot ceea ce desenase cu putin timp in urma. Macar isi gasise o ocupatie suficient de captivanta pentru a putea sa uite de foamea ei si de uscaciunea pe care o simtea in gat de cate ori inghitea in sec. Nu se astepta ca cineva sa o mai viziteze si in seara aceasta desi nu i-ar fi displacut sa priemasac niste mancare si de ce nu putina apa. Se intinse aproape de trunchiul de care era prinsa apoi se cuibari pe cat de comod putea desi duritatea pamantului si denivelarea sa nu o lasau sa se odihneasca prea palcut. Din nou sunetul scos de pasarile rapitoare o faceau sa tresare in fiecare moment in care isi relaxa muschii. Era probabil cu neputinta sa adoarma desi si-ar fi dorit asta cu tot dinadinsul. Proabil un atu al oamenilor salbatici era ca nu simteau nevoia de companie si de fapt singurul motivul pentru care fata era atat de linistita si impacata cu propriul ei destin. Astepta cu nerabdare auzul fosnetului de furnze uscate care intarzia sa apara lansand-o pe fata singura in inima padurii. Fata obosi sa astepte venirea acelui baiat incat adormi bustean. Se trezi inainte de a se lasa dimineata si observa ca in fata ei astepta cuminte o bucata de paine mai proapsata decat cea de cu o noapte inainte si o sticla plina ochi cu apa. Fata era recunoscatoare pentru acea tratatie de care avusese parte si in aceasta zi. Pe cand se ridica vertical pentru a nu se ineca cu apa realiza ca praful capata noi denivelari precum cele lasate de batul cu care desenase. In nisip scria un nume Ah, cred ca scrie Faby apoi inca cateva cuvinte cu nu puteau fi descifrate din pricina vantului ce adiase cu cateva minute in urma. Alice privi fascinata scrisul tremurat neavand curaj sa stearga acel cuvant. Nu stia exact ce ar fi simtit altii daca ar fi fost in locul ei. Cred ca sentimentul ar trebui sa se numeasca bucurie sau nu acesta este cuvantul care ar descrie sentimentul, de fapt nici nu am de unde sa stiu. Alice trai o mare parte din viata ei in apropierea oamenilor pivind din copaci actiunile cotidiene ale copiilor de varsta ei. Desi nu putea simti si ea acele stari le putea obsreva la cei din jurul ei incercand sa le deosebeasca dupa expresiile fetei si ale muschiilor. Cunostea expresia pentru teama, bucurie si triste deoarece acestea erau cele mai frecvente. Viata oamenilor civilizati era mult mai complexa decat cea a oamenir salbatici inconjurati de atatea stari sufletesti care se schimbau intr-un mod atat de diferit. Familia ei era mult mai diferita si inconstienta desi nu era de vina lipsa sentimentelor ci dorinta de a se izola de acestea. Defapta, cine avea sa o asculte pe ea. Ramanse in continuare prinsa in prorpiile ei ganduri dorindu-si macar pentru o zi sa poata simti acele multitudini de stari care sa o copleseasca intr-un mod atat de inedit. Alice era cu siguranta o latura a societatii salbatice pe care oamenii nu au avut vreodata rabdarea sa o descopere. Nu toti erau la fel si nu toti comiteau aceleasi fapte. Nu toti erau violenti si daunatori, unii doar faceau ceea ce erau invatati si predau mai departe din ceea ce avusesera timp sa agoniseasca in acesta goana catre putere. Nu aveau un lider deoarece rebelitatea din sufletele lor ii faceau stapani peste ceea ce credeau orbeste ca au. Copila se opri pentru un momnt din a se gandi la aceste aspecte destul de coplesitoare concentrandu-se pe mica ei bucata de paine adusa de catre Faby pentru a o pastra in viata. Apa veni ca o alinare in stomacul fetei umezindu-i buzele palide. Pentru un moment fu indeajuns pentru ai ostoi setea. Incepuse o noua zi in care avea sa se confunte cu cea mai grea ghicitoare din viata ei. Ce se va intampla? apoi incerca sa isi gaseasca o preocupare incercand sa ignore durerea ce ii incetini circulatia sangelui prin mana prinsa cu funia de copac, o funie prea mica si prea incomoda pentru a o lasa sa se linisteasca. Soarele nu mai ardea la fel de tare pre cum o facuse in zilele din urma. Vantul adia mai vijelios si mai racoros ca de obicei ceea ce in fine nu prea o preocupa. In apropierea trunchiului batran zari un con de brad ce ar fi putut deservi ca un inermediar intre actiune si joaca. Si totusi conul era prea departe. Incerca sa il atraga mai apropae de ea dar in final o idee stralucita ii lumina mintea. Batul cu care desenase era langa ea deservind cei cativa centimetri care ii lipseau fetei pentru a ajunge la con. Alice era mai putin descurcareata atunci cand era incapabila sa se miste liber ceea ce era pentru prima data in viata ei. Gasise solutia perfecta si de asemenea si mijlocul de a umple o mare parte din zi. Arunca conul in sus si in jos, il rostogoli apoi isi alese drept reper o greanga mai groasa care statea deasupra ei. Incerca sa ochiasca creanga dar asta se dovedi destul de dificil. Isi aduse aminte nu dupa mult timp cum se jucau copii din sat cu acele mingii umflate aruncand de la unul la altul pana cand unul dintre ei o scapa. Incepea sa inteleaga preocuparile oamenilor diferit de cum o facea inainte. Acestia nu aveau un scop pentru care desenau sau se jucau. O faceau pur si simplu pentru ca timpul sa treaca intr-un mod placut. Desi nu putea simti ceea ce simteau ei cheful de joaca iesi la iveala in sufletul ei amintindu-i ca este de fapt un copil. Desi era tintuita langa trunchiul copacului nu ii lipsea aproape nimic. Era hranita pentru prima oara in viata ei de catre dusmanii care se dovedisera pana la urma nu chiar atat de cruzi. Daca oamenii civilizati puteau trece peste aceste orgolii de ce familia ei nu avea cum sa o faca. Este adevarat ca nu aveau incredere in ea nici macar cat sa o viziteze pe timp de zi dar nu ii faceau nici un rau si asta o satisfacea. Cu siguranta familia ei nu ii duce dorul desi pe langa nepasarea lor aveau un motiv destul de plauzibil. La urma uremei acestia nu simteua sentimentele deci nu avea de ce sa ii invinovateasca. Alice era pentru un singur lucru recunoscatoare acelei familii ciudate de salbatici, pentru simplul fapt ca o adusera pe lume aratandu-i caldura si razele soarelui. Gandurile fetei derivau de cele mai multe ori in discutii interioare destul de convingatoare desi acestea veneau ca mici intrebari in mintea lui Alice. Cerul se inegri incetul cu incetul scotand la iveala latura sinistra pe care padurea nu i-o arata fetei pana acum. Norii cenusii acoperira in scur timp cerul. Incepu sa tune si sa fulgere iar probabil cel mai rau lucru care s-ar fi putut intampla, ploaia nu se lasa asteptata cazand cu stopi mari si grei peste Alice care nu avea absolut nici o sansa de a scapa uscata din aceasta rupere de nori. Tunetele biciuiau cerul in timp ce fulgerele lumiau crestele muntilor. Copacul urma sa cedeze in scurt timp dupa pornirea vantului. Frunzele zburau haotic in timp ce varful copacilor atinge pamantul. Alice nu simtea nimic in afara de frigul care ii patrundea prin hainele ei subtiri de vara. Amintirile ei incepeau sa se piarda invaluite de ceva ce nu mai traise pana atunci. Nimic in afara de durere urmata de o bezna totala. Alice se prabusise la pamant sub greutate batranului brad.

















Capitolul II
In inima padurii


Mirosul fanului imi invada simturile nestiutoare de copil. Micul cuib de paie fu insufletit de ganguretele neintrerupte. Chipuri necunoscute se asterneau in jurul patutului meu privindu-ma curiosi. Imi miscam instinctiv degetele de la maini si de la picioare, ceva noul, ceva aproape incontorlabil. Cu siguranta nu mai avusese parte de asa ceva. Vantul batea usor printre crengile copacilor lasand un miros primavaratic in urma lui. O femeie pe care nu o mai vazusem niciodata de cand am deschis ochii se apropie de corpul meu blajin. Imi atinse cu grija pielea capului apoi se retrase undeva langa cuibul meu lansad loc unui barbat al carui chip devenise dintr-o data familiar sa ma atinga si el in acelasi loc. Am inchis ochii ostenita lasand sa cada tacearea peste chipul meu. Nu stiu exact cat am dormit in acele paie, cu siguranta de ajuns incat sa ma satur de aceasta noua experienta. Femeia care ma atinse statea mai mereu pe langa mine hranindu-ma cu laptele ei. Nu puteam sa descriu in cuvinte ce anume insemna ea pe atunci pentru mine. De fapt ce au insemnat acei doi oameni pentru mine inca ceva timp. Nu iesisem vreodata din acele paie mai mult de cativa metri atunci cand barbatul ma ridica destul de brutal din patutul meu punandu-ma in iarba ori de cate ori ma plictiseam in fan. obisnuiam sa stau in iarba toata ziua, incapabila sa ma ridic desi asi fi vrut mai mult decat ceea ce mi se oferea. De obicei trecea ceva timp pana cand cineva isi aducea aminte de mine pentru a ma duce in locul ce devenise pentru mine casa. Pe vreme ce zilele treceau in acelasi fel, monotone, am observat femeia ce zicea ori de cate ori ma vedea,, mama,, in timp ce barbatul spunea aproape mecanic,, tata,,. Nu eram inca capabila sa pronunt aceste cuvinte desi nici nu stiam cum ar trebui sa procedez. Tot ce imi aduc aminte este ca intr-o zi am pronuntat insinctiv aceste cuvinte fara sa le dau de pe atunci vreo importanta. Apoi am observat un alt cuvant repatat pe silabe,, A-lice,, invatand dupa cateva saptamani sa raspund la acest cuvant ce imi devenise nume. Lucrurile s-au schimbat rapid fara sa imi dau seama. Anotimpul cel rece a infatisat padurea intr-un mod inedit. Fulgii de zapada acopereau imprejurimile asa ca mama si tata au mutat mormanul meu de fan sub un copac. Noaptea obisnuiam sa trag din instinct firele de paie peste mine pentru a atenua frigul de afara. Nu mi-a palcut niciodata iarna. Odata ajuns acest anotimp eram parasita in ciubul meu in fiecare dimineata urmand ca seara parintii mei sa se intoarca cu din ce in ce mai putina mancare. Eram hranita de doua ori pe zi cu ce avea de oferit padurea. In unele zile niste mere stafidite serveau drept o masa. Parintii mei faceau provizii de hrana in timpul verii pentru a avea ce manca iarna asa ca fructele stafidite erau cea mai simpla forma de hrana. In ciudata faptului ca nu aveam nici macar dinti eram silita sa ling ore in sir fructele pentru a le face intr-un fel sau altul comestibile. Indata ce iarna a trecut m-am confruntat cu probleme din ce in ce mai dificile. Am invatat sa merg in genunchi incercand sa ajung langa parintii mei desi ei nici nu ma bagau in seama nici macar cat sa observe reusitele mele. Nu pot spune ca imi lipsea in vre un fel grija parintilor, de fapt imi ere aproape indiferent daca sunt singura in inima padurii sau pur si simplu in compania altor oameni. Eram o fire inchisa in mine si singuratica, lucru pe care fara indoiala il mostenisem de la familia mea. Din cate imi aduc aminte nu vedeam prea des oameni care sa mi se asemene deoarece fiecare familie traia pentru ea. Nu imi puteam inchipuia pe atunci ca, undeva la marginea padurii traiau niste finte atat de asemanatoare cu noi si tosui atat de diferite. Pot spune ca singura noastra asemanare este infatisarea incapabila sa ascunda cine eram de fapt. Imi imaginam adesea viata precum o cursa contra cronometru, o actiune interminabila ce avea un singur scop, supravietuirea. Timpul se scurgea haotic printre crengile imbatranite ale copacilor ce tineau dese ori in loc de acoperis. Viata devenea in scurt timp un ideal valabil in orice context. Nimic nu era mai presus decat dorinta de a ramane in viata

Răspunde

Raportează

Evaluează

Am trimis cartea mai multor edituri. Una dintre ele, singura care mi-a oferit un raspuns concret era dispusa sa imi publice cartea intr-un tiraj de 100 de exemplare cu conditia ca eu sa achit o parte din suma, urmanad ca ei sa publice ulterior pana la 3000 de exemplare. Totusi incerc sa ma documentez mai mult.

Răspunde

Raportează

Evaluează