|

Salut, am nevoie de puțin ajutor. Nu-mi amintesc numele unui roman pe care am început să-l citesc cu mult timp în urmă... însă a rămas neterminat. Mi-au revenit în minte câteva idei din carte iar acum vreau sa termin ce am început. Am să spun în mare parte ce îmi amintesc, iar dacă aveți vreo idee, să-mi raspundeti.

Este vorba despre un bărbat -actiunea se petrece în Romania, autorul fiind roman- ce locuiește într-o casa comuna alături de un avocat si multi alții, cu profesii diferite. El e tipul de bărbat șarmant, vede relațiile ca pe un joc si nu se îndrăgostise niciodată.

În apartamentul de lângă el, se mută o tânără, nu e cea mai atrăgătoare fizic însă avea ceva special. De părinții ei nu-mi amintesc să fii amintit ceva autorul, însă avea o soră mai mare. Ea era timidă, își vedea de treburi. Se întâlnește accidental pe hol cu acest bărbat șarmant si el este atras oarecum de simplitatea ei. Ii trimite scrisori, ea refuza. Continuă să.i scrie, începând să se indragosteasca, ea neraspunzandu-i.

Intr-un final ii raspunde, aceștia încep o relație ascunsa, nu se mai întâlnesc în clădirea unde locuiesc, să nu dea de bănuit celorlalți locuitori.

Dacă bine îmi amintesc se mută impreuna într-un colt de Rai întreținut de un cuplu trecut de vârsta mijlocie, ce cazează doar cupluri tinere. Petrec timp frumos împreună.

În casă mai este prezent un cuplu si se împrietenesc. Apare gelozia, cearta etc.

Cam atât îmi amintesc... vreau să citesc si restul, dacă m-ați putea ajuta să-mi amintesc numele, poate stiti despre ce Roman este vorba. Țin să subliniez că autorul este Roman.

Mulțumesc.

5 Raportează Evaluează
Răspuns Câştigător
| a răspuns:

Invitaţie la vals - Mihail Drumeş
Cred...

| explică (pentru MusicAD):

Nu din păcate... sunt asemănătoare, însă nu...

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru Pedi):

Nu ştiu alta...Nu trebuia să îmi dai funda dacă nu am răspuns bine.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| explică (pentru MusicAD):

Asta este, am cautat si asta era.
Multumeac.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
4 răspunsuri:
| a răspuns:

Rosu si negru?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează