|

Salut TPU. As incepe sa scriu o posibila carte, problema care nu-mi da pace este ca am doua idei ce se tot lupta in capul meu.

Prima este o poveste normala gen confesiuni povesti de iubire, prietenii false, neimpliniri, probleme care bineinteles este desprinsa si foarte inradacinata in realitate.

Iar cea de-a doua este povestea unui psihopat care intalneste iubirea, va fi mult suspans, nebunie, dar si intamplari tragice.

O mica parere? Care credeti ca ar fi mai placuta publicului?

4 Raportează Evaluează
4 răspunsuri:
| a răspuns:

Dragă Oblio, după felul cum scrii ( deci, citind eu acest al tău text) părerea mea ar fi să te lași păgubaș!
Creația literară și carnea de porc sunt două lucruri foarte grele.
Mai citește, încă mult, și apoi abia, după vreo mie de cărți, încearcă să gîndești la așa ceva!
Acesta e sfatul meu!

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| explică:

-Eveline,pe un om nici într-o viaţă nu-l poţi cunoaşte.Iar eu am impresia că pe mama ta nu am cunoscut-o deloc.Niciodată.
Mi-a spus tata într-o zi,trăgând amarnic de obosit dintr-o ţigară.Nu i-am putut spune nimic,pentru că ştiam că durerea despărţirii dintre el şi mama, încă îi mai zbuciuma sufletul şi încă îi mai cutremura inima.Îl priveam la fel de îndurerată. Îndurerată de suferinţa lui, de singurătatea lui şi de praful depus într-un strat consistent pe orice lucru din casă.
-Ai fi putut să-ţi refaci viaţa.Mi-am făcut eu curaj să-i spun, într-un timp. Ştiam că într-un fel sau altul constatarea mea îl va răni, dar curiozitatea asta dăinuia în sufletul meu din acea clipă chinuitoare.
Mă privi într-un mod cercetător, după care mai trase o dată din ţigarã.
-Nu am avut cum.Mama ta e singura femeie care-şi poate face loc în inima mea.Şi am iubit-o Eveline.Am iubit-o cu tot cu greşelile ei nesăbuite.I-am iubit frumuseţea chipului ei, dar şi răutatea în care se scălda sufletul ei.I-am iubit defectele ca şi cum ar fi fost nişte atuuri, i-am iubit zâmbetul acela care topea orice inimă.Am iubit-o.
Tonul îi era foarte serios, dar trist, aproape pierit.Glasul îi era răguşit şi chipul îndurerat.De când îl vizitasem ultima oară, ridurile i se adânciseră şi mai mult.Lucrul ăsta mă întrista.
- Şi acum o mai iubeşti? L-am întrebat eu curioasă.
Îşi rezemă capul de spătarul fotoliului din piele şi îşi îndreptă privirea spre lustra de culoarea strugurilor copţi.Scoase un oftat adânc, după care mă privi schiţând un zâmbet, dar doar de formă.
-Nu ştiu. Poate că o mai iubesc sau poate că nu. Pustietatea ce mi-a lăsat-o în suflet atunci când a plecat mă împiedică să văd lucrul ăsta.Şi mai e şi durerea.
Din nou mi-am înghiţit cuvintele şi nu i-am mai putut spune nimic.Am privit în jur.Biroul lui era trist şi chiar şi singur.Biblioteca cea mare era prăfuită,...2007 - 2245 + Vezi răspunsul întreg

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Pai nu stiu, parerea mea ar fi despre prietenii false, prieteni, iubire etc.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

De ce nu scrii cate o carte pentru fiecare tema sau combina-le

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează