| Ancaaa23456 a întrebat:

Îmi puteți spune care este acțiunea fiecărui volum din seria "Vampirii Sudului"? Știu că sunt 10 cărți și că asta ar putea lua ceva dar chiar am nevoie. Mulțumesc anticipat!

Răspuns Câştigător
| XxAmaliAxX a răspuns:

Vol 1- Morti pana la apus
Sookie Stackhouse este o tanara frumoasa telepata ce traieste in Bon Temps, un oras linistit din Louisianna. Aceasta lucreaza in barul Merlotte's ca si chelnerita, unde Sam Merlotte este patronul barului, acesta fiind o fiinta metamorfica.

Totul era normal pentru ea pana cand in oras isi face aparitia primul vampir, acesta numindu-se Bill. El face mari eforturi pentru a se integra printre oameni si pentru ca lumea sa il placa, chiar daca este vampir.

Sookie se indragosteste de acest vampir, sentimentul fiind reciproc. Din acest motiv ea incepe sa intampine tot felul de probleme.

Cu ajutorul talentului sau, Sookie il ajuta pe Eric, un alt vampir ce este seriful sectorului 5 din Louisianna si detinatorul barului Fangtasia(un bar al vampirilor), sa descopere cine i-a furat banii.
Intrebarea este daca Sookie va reusi sa traiasca cu un vampir. Va putea sa infrunte toate problemele prin care trece?
Vol2-Moartea la Dallas
In romanul Moartea la Dallas, eroii scriitoarei Charlaine Harris isi continua aventurile incepute in primul volum al seriei, Morti pana la apus. Folosindu-si talentele telepatice, Sookie Stackhouse porneste in cautarea unui vampir disparut. Usor de spus, dar greu de facut!

Intotdeauna gata de actiune, Sookie duce totul la bun sfarsit, dupa o intreaga serie de aventuri si momente
Vol3-Clubul mortilor
In acest al treilea volum al seriei Vampirii Sudului, intitulat Clubul Mortilor, legatura romantica a tinerei Sookie Stackhouse cu frumosul vampir Bill trece prin momente mai putin fericite. El era singurul vampir cu care ea avusese o relatie (cel putin voluntar), dar in ultima vreme s-a tinut putin la distanta – la distanta, in alt stat. Seful sau, Eric cel sinistru si sexy, are o idee despre unde s-ar putea afla. Inainte sa-si dea seama, Sookie este in drum spre Jackson, Mississippi, ca sa se amestece cu lumea ascunsa de la Club Dead. Este o vanatoare periculoasa, unde societatea elitista a vampirilor poate decide sa se relaxeze si sa suga niste sange grupa O. Dar cand Sookie il gaseste in final pe Bill, nu este sigura daca sa-l salveze sau sa ascuta niste tarusi. O intriga captivanta, numeroase scene de actiune, personaje fascinante, un stil alert, un erotism bine dozat – sunt doar cateva dintre elementele care justifica succesul exploziv al cartii.
Vol 4-Moarta pentru toti
Nu dai în fiecare noapte de Revelion peste un barbat alergand pe marginea drumului, pe jumatate dezbracat! Iar cand aceasta i se întampla lui Sookie Stackhouse, nu ne putem astepta decat la noi aventuri. Moarta pentru toti este cel de-al patrulea volum al seriei Vampirii Sudului (dupa: Morti pana la apus, Moartea la Dallas si Clubul Mortilor). Descoperind ca barbatul misterios întalnit în împrejurari atat de ciudate nu este altul decat vampirul Eric, care nu îi este strain, eroina telepata încearca sa-l ajute. Cineva îi facuse vraji sa-si piarda memoria. Implicarea lui Sookie duce la batai pe viata si pe moarte, în care sunt implicati tot soiul de vampiri, varcolaci, teriantropi si vrajitoare. În pericol se afla si inima curajoasei tinere, deoarece este greu de rezistat în fata atragatorului Eric. O poveste fascinanta, cu personaje supranaturale. Un ritm ametitor, umor, momente dramatice, mister, erotism – totul îmbinat cu talent si imaginatie, asa cum ne-a obisnuit cuceritoarea Charlaine Harris.
Vol 5-Mort de-a binelea
Cand isi da seama ca fratele ei, Jason – devenit teriantrop – este in mare pericol, lui Sookie nu-i ramane decat sa afle cine ii doreste acestuia moartea. Si asta cat mai repede, fiindca ucigasul este pregatit sa atace din nou…La fel de amuzant si de captivant ca si cele anterioare, noul episod ne incanta cu aceeasi combinatie de actiune vie, senzualitate, paranormal si suspans, care lui Charlaine Harris ii reuseste de fiecare data pe deplin. Scenele de actiune, stilul atragator, personajele supranaturale, pasajele bine dozate de erotism – iata o combinatie irezistibila care explica succesul exploziv al intregii serii.
Vol 6-Categoric moarta
Amestecul spumos de dragoste, mister si fantezie continua! Si in acest episod, Sookie Stackhouse se dovedeste a fi la fel de activa si de implicata in intrigile si luptele violente dintre clanurile fiintelor supranaturale. Cand eroina noastra se pomeneste pe neasteptate in ipostaza de mostenitoare a verisoarei sale decedate, lucrurile se complica teribil. Insa cineva nu vrea ca Sookie sa cerceteze prea adanc trecutul acesteia si face totul ca s-o opreasca. Lista suspectilor incepe cu varcolacii renegati– care nu o recunosc pe Sookie drept prietena a haitei –, si se incheie cu insasi regina vampirilor, care rascoleste un subiect mai mult decat delicat pentru Sookie: prima ei iubire, fascinantul vampir Bill. Viata curajoasei tinere atarna la un moment dat doar de un fir, dar asta nu inseamna ca ea se retrage din fata pericolului.
Vol 7-Morti cu totii
Pentru Sookie Stackhouse nu e deloc ciudat sa fie inconjurata de tot felul de teriantropi, varcolaci, zane si vampiri, cu intregul lor alai de probleme. Chiar si ea are insa o limita. Pe langa faptul ca lupta acum sa se impace cu noul barbat din viata ei – frumosul varcolac Quinn, trebuie sa faca fata unei importante reuniuni a vampirilor. Adunarea, care atrage numele cele mai influente ale lumii mortilor vii din centrul Statelor Unite, se anunta a fi foarte tensionata. Regina vampirilor din Louisiana se afla intr-o situatie critica, intrucat puterea ei a avut de suferit in urma trecerii uraganului Katrina. Cu aliante secrete si intelegeri ascunse pe ordinea zilei – si a noptii – Sookie trebuie sa hotarasca de ce parte se afla. Iar alegerea ei poate insemna supravietuire sau catastrofa totala…
Vol 8-Mai rau decat moarta
Comunitatea creaturilor supranaturale din Bon Temps, Louisiana, isi revine de pe urma celor doua dezastre: uraganul Katrina si macelul provocat de bomba detonata la reuniunea vampirilor. Sookie Stack house este intreaga, dar inca in stare de soc. Prea multi vampiri fusesera ucisi sau raniti, iar iubitul ei, varcolacul Quinn, se numara printre disparuti. Intre vampiri si varcolaci tot nu e pace, mai sar scantei si se produc crime. Iar Sookie, prietena a haitei si legata prin sange de Eric Northman, liderul comunitatii locale a vampirilor, este prinsa in vartejul acestor conflicte. Va infrunta din nou pericole, chiar moartea… si, inca o data, tradarea fiintei iubite. Iar cand totul se va termina, viata ei va fi schimbata pentru totdeauna…
Vol 9-Mort si-ngropat
Pentru Sookie Stackhouse fiecare zi inseamna o noua aventura. Si nici nu e de mirare, daca ne gandim ca ea are o legatura de sange cu seful vampirilor, este prietena a haitei locale de varcolaci, lucreaza pentru un barbat teriantrop si are un frate varcolac-pantera… Varcolacii si teriantropii hotarasc acum sa-si dezvaluie existenta in fata oamenilor obisnuiti. Si tot acum, o crima misterioasa pune intreaga comunitate pe jar, mai ales ca victima este o persoana cunoscuta si trupul mutilat este gasit in parcarea barului unde lucreaza Sookie. Si ca lucrurile sa fie si mai complicate, apar si alte fiinte supranaturale care se pregatesc de lupta. Iar Sookie ajunge un ostatic mult prea uman in lupta lor…
Vol 10-Moarte in familie
Un razboi al zanelor a lasat in haos comunitatea supranaturala din Bon Temps, Louisiana, iar pe Sookie Stackhouse, eroina telepata, sleita psihic si fizic. Chiar si avand in vene sangele a doi vampiri, Sookie se reface cu mare greutate. Cele mai rele sunt insa ranile sufletesti provocate de pierderea unor persoane dragi si boala primului ei iubit, vampirul Bill. Sookie este ranita si furioasa. Singura alinare i-o aduce dragostea lui Eric Northman. Dar nici macar relatia lor nu se desfasoara fara momente tensionate. Daca la toate acestea mai adaugam si faptul ca, dupa ferecarea portalului spre lumea zanelor, au ramas in randul oamenilor cateva zane dornice de razbunare, intelegem de ce Sookie nu are nici o sansa sa traiasca in tihna. Si inca ceva: una dintre zane este manioasa, foarte, foarte manioasa…

2 răspunsuri:
| Ancaaa23456 explică:

Dacă aș fi vrut să caut pe un blog aș fi făcut-o, fără să aștept să-mi spui tu. Dacă nu poți să răspunzi la ce am întrebat, mai bine te abții.

| TheAce a răspuns:

Raspunsul tau e la un click distanta, gasesti cu un simplu search pe google: ''The southern vampires mysteries'' (traducerea ta in romana e aproximativa) de Charlene Harris. Atentie, sunt 13 volume, nu 10. Actiunea volumelor nu coincide cu plotul serialului True blood decat in mica masura, personajele fiind insa in mare masura, evident, aceleasi.