| Nina10b a întrebat:

Tocmai mi-am luat cele patru volume "Razboi si Pace". As dori niste opinii din partea unor cititori ai acestei opere. Prin ce se remarca ea in mod special si chiar se merita sa o citesc? Mentionez ca am 17 ani.

Răspuns Câştigător
| stlucian a răspuns:


Publicat intre anii 1863 -1869 e un roman greoi as spune dar sa nu te astepti la aventuri ci mai mult la proza:

Initial, Tolstoi a dorit sa realizeze o evocare a rascoalei decembristilor (1825). Apoi, largind mereu cadrul in timp si in spatiu, a realizat o adevarata epopee a Rusiei, de-a lungul unui deceniu si jumatate (1805-1820), una din perioadele cele mai dramatice si mai eroice ale istoriei sale.
Evenimentele istorice care constituie subiectul acestui roman sunt razboaiele purtate impotriva lui Napoleon, de la campania premergatoare bataliei de la Austerlitz (1805) pana la invadarea Rusiei de catre francezi (1812), incendierea Moscovei si dezastruoasa retragere a invadatorilor.
Pe de o parte, sunt prezentate realitatile razboiului, iar pe de alta parte, cele ale perioadei de pace: lumea saloanelor din Petersburg si Moscova, intrigi, iubiri, dezamagiri etc.
Dintre cele peste 500 de personaje care apar in roman, un loc aparte este ocupat de printul Bolkonski, contele Be-zuhov si contele Rostov - reprezentanti ai familiilor aristocrate.
Printul Andrei Bolkonski, un om inteligent si cult, generos si sincer, dar sceptic, constient de declinul clasei careia ii apartine, traieste fara a avea un sens precis al existentei, in afara sentimentului datoriei, pana in momentul in care, ranit la Austerlitz, are revelatia adevaratului sens al vietii.

| stlucian a răspuns (pentru stlucian):

P.S. Acum daca vrei sa-l citesti sa stii ca depinde de tine ce ai fi vrut sa gasesti in acest roman(mega-roman).
La 17 ani poti avea multe preferinte si totusi ma bucur ca VREI SA CITESTI! thumbs up
Un lucru rar in ziua de azi. NU?

| sabin89 a răspuns (pentru stlucian):

"are revelatia adevaratului sens al vietii. " - Acesta fiind care?

| stlucian a răspuns (pentru sabin89):

"are revelatia adevaratului sens al vietii. "-descoperirea adevaratului sens al vietii. Pentru fiecare dintre noi e diferit.Pentru unii e bogatia pentru altii puterea.Tot un sens al vietii poate sa insemna si bucuria de a darui/invata...
Pentru Tolstoi cred ca a fost cunoasterea istoriei ceeace a format un tel in vitata lui.

La 19 martie 1865 el scria în jurnalul său:
„Mă pasionează istoria lui Napoleon și Alexandru. Ideea de a scrie o istorie psihologică - romanul lui Napoleon și Alexandru - conștiința posibilității de a face un lucru mare m-a cuprins acum ca un nor de bucurie. Toată mârșăvia, toată vorbăria, toată nebunia, toate contradicțiile din sufletul oamenilor care i-au înconjurat și din ei inșiși."
—Tolstoi, Jurnalul său

6 răspunsuri:
| corolav a răspuns:

A citi pe clasicii ruși, la modul general vorbind, e un lucru deosebit de dificil.
Mai ales Tolstoi (Lev).
Mai înainte de a-i citi pe aceștia cred că e necesar a cunoaște ceva despre istoria Rusiei, despre oamenii ei ( atîta cît îi putem recepta din scrierile despre poporul rus).
Omul rus, în afara aceluia pe care ni l-a zugrăvit literatura comunistă, nu e chiar acel cîine, care se vehiculează în mintea omului român, a cititorului român. E un om la fel cu toți oamenii ( mai ales că și printre români sînt destule canalii- și istoria a dovedit-o), cu calități și cu defecte, dar peste multe altele cu un tradițio nalism și un naționalism pe care puțini îl apreciază.
Și, așa cum se pronunța cineva mai sus, nu cred că Lev Tolstoi e „arheti pul " care trebuie înălțat în slăvi.
Sînt destui alții, mai mici poate, dar îndeajuns de demni de a fi luați în seamă: Șcedrin, Gogol, Lermontov, Pușkin, Esenin, Goncearov, Șukșin, Maxim Gorki și poate chiar și Maiakovski.
Nu mai zic de acest supraom care este regizorul de film Nikita Mihalkov, care a dat cinematografiei mondiale niște mari capodopere și a creat niște personaje extraordinare.
Nu e mai puțin adevărat că și-a ales interpre ții de o manieră entuziasmantă.
Toți interpreții filmelor sale crează niște roluri de excepție.
Revenind la „Război și pace", dacă ai doar 17 ani, n-ar fi exclus să nu reușești trece de primele 50 de pagini.
Cu multele pasaje în limba franceză, cu multe pasaje de viață la țară, arhaică, cu conacele specifice vieții rurale a marilor moșieri, alături de sărăcăcioasele izbe de mujici, ( așa cum chiar și trăia bătrînul conte Tolstoi, la moșia sa de la Iasnaia Poliana), cu multe scene din viața de cazarmă a ofițerilor ruși, cu multe scene din evenimentele războiului ruso - francez.
Nesfîrșitele întinderi de păduri, stepă, zăpadă neagră de la fum și de la bombe, sau înroșită de sîngele oamenilor și al animalelor.
Personajele sînt bine conturate, veridice, adevărate și pline de simțăminte, cu calități și cu destule defecte.
De aceea ziceam mai sus. Omul rus nu e ușor de înțeles.
De aceea cele două realizări cinematografice ale americanilor ( una prin anii 50 și o alta acum prin anii noștri) sînt departe de a fi înțeles adevăratul sens al omului rus, comparativ cu creația lui Bondarciuc despre care nu e departe a se spune că e o capodoperă.
Îți doresc lectură plăcută dar...eu am o reținere.

| corolav a răspuns:

Plus că, cititorul nostru, fiind de fapt o cititoare, n-ar fi exclus să fie deza măgită de soluția finală găsită de au tor privind relația Natașa Rostova - prințul Andrei Bolkonski.

| oprescudorin11 a răspuns:

La 17 ani vei intelege cam 10% din mesajele cartii.Are cele mai multe personaje angrenate vreodata intr-un roman, prost conturate, in general.Tolstoi Lev se pricepe mai bine la nuvele:Sonata Kreutzer, Parintele Serghi, ultima e singura lui capodopera.Restul sunt infatuari de boier plictisit.E un scriitor prost.Dostoievskii F.M. sau Cehov, (contemporani), au mai multa substanta si chiar geniu.Tolstoi e un cretin!