| Dalmore a întrebat:

Voi mazgaliti cartile pe care le cititi? Subliniati, faceti stelute etc? Cartile care va apartin, bineinteles.

Răspuns Câştigător
| unvecin a răspuns:

Da. Mai nou mi-am făcut un sistem de simboluri mici pe care le pun pe margine. Gen: disc plin înseamnă ceva rău, pătrat plin înseamnă un principiu, ceva bine punctat, un plic înseamnă un mesaj frumos etc.

Am deci:
- linii de subliniere, de obicei la fel de groase. Uneori mai accentuez câte un cuvânt ca să-mi sară mai tare în ochi, dar foarte rar.
- linii verticale cu care marchez un paragraf întreg. Deci în loc să subliniez 4 rânduri, prefer să pun o bară verticală în dreptul lor. Sau dacă e mai important 2 bare. Sau dacă e nemaipomenit: 3 (asta foarte rar, de obicei când citesc ceva cu totul surprinzător care am impresia că n-o să mai găsesc în altă parte).
- iconițele, simbolurile care mă ajută pe urmă să găsesc text pentru un anumit subiect.

În felul ăsta reușesc să găsesc uneori aproape instant chestii în cărți care au și sute de pagini. Pentru că mă orientez după: zona din carte unde-mi amintesc că scria (capitol. secțiune), apoi după prioritate (era ceva important sau mai puțin) și subiect (simbol). happy

11 răspunsuri:
| RAY a răspuns:

Da,ca sa numai le pot citi apoi si sa le arunc pisicuto

| Adry05 a răspuns:

Doar pe alea de pe care invat laughing nu pot sa invat fara sa subliniez, pe cele de lectura niciodata, maxim imi transcriu un citat/secventa care mi-a placut

| OldSoul a răspuns:

Pe alea care-mi apartin? Nu, cartile mele pagini nu are.

Am mazgalit doar cartile de la scoala, ce rost ar avea sa mazgalesc o carte proprie (nu ca as avea una) daca nu ar putea nimeni sa-mi admire capodoperele?
E o prostie sa mazgalesti ceva si sa nu o arati publicului.

Cum Michelangelo a picatat Gioconda pe lemn de plop, sa o poata admira o lume intreaga, daca ar fi pictat-o pe o bucata de hartie igienica, nu ar fi avut rost, si-ar fi irosit timpul degeaba ca mai apoi aceea capodopera sa sfarseasca aruncata si nestiuta de nimeni, dar asa, om destept, a pictat-o pe lemn de plop, astfel incat sa poata fi captata in selfieuri si in ziua de azi.

| NietzscheFrumosSiDesteptSunt a răspuns (pentru OldSoul):

Numai ca a fost pictata de Da Vinci, nu de Michelangelo.

| OldSoul a răspuns (pentru NietzscheFrumosSiDesteptSunt):

Detalii.

| LPCTSTR a răspuns:

Eu subliniez (zis și "mâzgâlit") numai în Biblie.

| NietzscheFrumosSiDesteptSunt a răspuns:

Folosesc doar biletele pe care, eventual, scriu randurile care mi s-au parut interesante. Nu imi mazgalesc cartile.

| Yurisa a răspuns:

Eu nu profanez cartile laughing

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Da, subliniez ideile principale

| gheorghe699 a răspuns:

Pe vremuri da, dar acum nu, am invatat ca ele nu au nici o vina sa le chinuiesc, sa ma razbun.

| FruttiFresh300 a răspuns:

Numai eu sunt nesimtita si scriu pe carti chiar daca nu sunt mele. Ups!