| Pricope_Marius_1997 a întrebat:

1. Imi poate realiza cineva o lista cu absolut toti cei care au avut titlul de Papa in fruntea bisericii romano-catolice?
2. Care e treaba cu ultimul Papa adica cel care va veni in "chip mincinos"?
3. E adevarat ca de-a lungul istoriei au fost Papi care s-au abatut de la conceptia de a fi normal?
4. Care Papa a pus bazele inchizitiei?

Răspuns Câştigător
| TristanTzara a răspuns:

Nu, Papa e pur și simplu liderul bisericii catolice. Au fost și unii care au făcut abuz de puter. Majoritatea abuzurilor s-au oprit după contra-reformare.

Dacă te referi la indulgențele din evul mediu, aceste lucruri numai există de mult. Dacă te referi la misterul spovedaniei, teoretic nu preotul îți iartă păcatele ci Dumnezeu dacă te căiești ș.a.m.d.

Unul din titlurile Papei e vicarul lui Cristos, care nu înseamnă înlocuitor ci reprezentant pe Pământ.

Când tratează președinți sau alți lideri religioși cu respect, e numai asta, respect. Nu înseamnă că îi pune mai presus de Dumnezeul religiei pe care o reprezintă.

Chestia cu 666 o poți găsi la mai multe figuri istorice. Se presupune că în Apocalipsa lui Ioan se făcea referire la Nero. Dar profețiile astea le poți citi în o mie de moduri.

Majoritatea lucrurilor astea sunt niște teori conspiraționiste ale unor culte reformate. Dacă ești de acord cu dogma catolică, bine, dacă nu, tot bine, nu înseamnă că Papa e diavolul pe Pământ.

26 răspunsuri:
| sierra1 a răspuns:

1 vezi aici:
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_popes

3 - crezi c-a fost vreunul normal?

| brokxy a răspuns:

Vatican : spalat picioare criminali (de ce nu oameni cu cancer, ca de AIA) hai sa veneram puscariasii.
Nu ma prea intereseaza de niste,, preoti,, care violeaza BAIETI minori.

| Pricope_Marius_1997 explică (pentru sierra1):

Sierra1 nu serios acum, toti acesti oameni care au avut titlul de "Papa" pana la urma care a fost scopul lor eu stiam asa ca Papa e un Blasfemitor și eretic la fel și ortodocșii tot Papa acordă puterea de a ierta păcatele preoților prin puterea lui Divină.
Tot Papa are scris pe chestia aia din cap pe palaria aia niste inițiale latinești care tradus in română înseamnă înlocuitor al fiului lui Dumnezeu asta e Blasfemie.
La Papă se închină și Budiștii, și președinții africani, aproape toți oamenii de pe pământ.
Interesant e că valoarea numerică a acelor inițiale pe care le are papa, este 666 exact cum spune Apocalipsa lui Ioan.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

1. https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_popes
4. Pope Innocent III - Numele anterior : Pierre de Castelnau. Sfarsitul Secolului 12.
3. Ce inseamna a fi normal? Papa este un conducator : Iar fiecare Conducator face abuz de putere la un moment dat. Profitand de viciile trupesti.
Au fost incercari ca grupuri de oameni, organizatii sa se desparta de Biserica. Pentru asta s-a inventat Inchzitia - Ca Politia/serviciile secrete a Vaticanului.

Inaintea marelui schism era o religie. Condusa din Roma. Ortodoxismul a aparut ca o manifestare a fortei politice/religioase a Imparatiei Romane de est (Bizantinii) De a creea o institutie capabila sa concureze cu Vaticanul. tinand cont ce au pierdut controlul militar asupra Romei.
Bizantinii raspandind Ortodoxismul in est. Ajungand la rusi. Odata cu caderea Imperiului Bizantin. Rusia a continuat legatia Bizantina., devenind o tara ultra -religioasa la un moment dat.
Insa dupa revolutia comunista, Rusia devenind tara ate religia:Ortodoxismul a ramas fara Capitala.
Acuma cum Rusia a devenit democratica, Religia :Ortodoxismul a prins iar ceva radacini dar nu ca alta data, tinand cont de interesul slabut a rusiilor fata de religie.
Parca am auzit de stiri de tratate, intelegeri Bisericesti dintre Ortodoxi si Catolici
Pana cand Vaticanul va obtine ce dorea de 1000 de ani: sa supuna ortodoxismul.

| Pricope_Marius_1997 explică (pentru TristanTzara):

Iti multumecs foarte mult pentru aceste informatii si vreau sa iti mai spun ceva ceva ce am citit cuvantul-ortodox.ro/profetiile-parintelui-arsenie-boca-despre-Romania-Romania-va-fi-inconjurata-de-flacari-imi-pare-rau-ca-sunteti-cei-pe-urma-va-vor-cerne-%E2%80%9D/ citeste si tu ce scrie pe site de sus pana jos si ai sa intelegi unde sa ajuns.

| TristanTzara a răspuns (pentru Pricope_Marius_1997):

Mi se pare că e posibil ca unele di lucrurile spuse sunt ale lui Arsemie Boca iar altele sunt înflorite (mai ales cele ce s-au împlinit), lucru făcut pentru popularizarea lui Arsemie Boca.

Nu îți recomand să dai crezare niciunui fel de profeție. Zice că Bulgaria o să invadeze România, un lucru conplet absurd. Bulgarii n-au nici motiv, nici ocazie nici metodă prin care s-o facă.

| Pricope_Marius_1997 explică (pentru TristanTzara):

Bine faza cu Bulgaria si Ungaria era asa pentru ca el a trait in alte vremuri in perioada razboiului rece dar ce mai conteaza, apropo inca o chestie legata de Papa pe care ai spuo chiar tu, Papa e chiar Diavolul pe Pamant si din pacate putin stiu asta.

| Pricope_Marius_1997 explică (pentru TristanTzara):

In trecut adevaratii preoti de la noi au stiut adevarul despre tot despre religii despre Papa si despre sistem asa si cu Arsenie Boca de aceea a fost urmarit de securitate si bagat la puscarie in repetate randuri pentru ca cei care gandesc si situ adevarul sa fie opriti sa fie pusi la zid asa si cu presedintele american JFK pe care l-au asasinat ei au stiut adevarul.

| TristanTzara a răspuns (pentru Pricope_Marius_1997):

Bine dar în prezent avem doi Papi: Francisc, cel actul și Benedict predecesorul. Când a ieșit diavolul din Benedict și a intrat în Francisc? Sau cum, a fost Francisc diavolul de la început? Lucrurile astea sunt evident absurde dacă te gândești puțin. Eu am spus că nu e.

| Pricope_Marius_1997 explică (pentru TristanTzara):

Uite ce TristanTzara fapul ca noi existam si ca in viata noastra am vazut si citit atatea e o dovada ca ceea ce se intampla in lume e real chiar se intampla si spun asta pentru ca asa e nu ca am luat-o eu pe ulei, faptul ca oamenii au credinta ca ei chiar cred in Dumnezeu e real totul asa si cu Diavolul si Papa. Nu intelegi ca Diavolul ca sa ramana pe pamant are nevoie de un corp provizoriu ca un fel de vas in care sa stea timp de sute de ani el a continuat sa ramana pe pamant si s-a folosit de Papi de absolut toti, de acolo au plecat toate nenorociriile inchizitia, cruciadele, razboaiele, ciuma totul e real la fel si viata oamenilor pe care o vedem in filme si seriale tu de ce crezi ca se spune ca "viata bate filmul".

| Pricope_Marius_1997 explică (pentru TristanTzara):

Fiecare om are viata lui povestea vietii lui si pacatele si trairiile lui dar ceea ce se intampla in lume e adevarat chiar se intampla si nu uita ce este scris in Biblie:

2 Timotei 3
1. Sa stii ca in zilele din urma vor fi vremuri grele.

2. Caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie,

3. fara dragoste fireasca, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, neimblanziti, neiubitori de bine,

4. vanzatori, obraznici, ingamfati; iubitori mai mult de placeri decat iubitori de Dumnezeu;

5. avand doar o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea. Departeaza-te de oamenii acestia.

6. Sunt printre ei unii care se vara prin case si momesc pe femeile usuratice, ingreuiate de pacate si framantate de felurite pofte,

7. care invata intotdeauna, si nu pot ajunge niciodata la deplina cunostinta a adevarului.

8. Dupa cum Iane si Iambre s-au impotrivit lui Moise, tot asa si oamenii acestia se impotrivesc adevarului, ca unii care sunt stricati la minte si osanditi in ce priveste credinta.

9. Dar nu vor mai inainta; caci nebunia lor va fi aratata tuturor, cum a fost aratata si a celor doi oameni.

10. Tu insa ai urmarit de aproape invatatura mea, purtarea mea, hotararea mea, credinta mea, indelunga mea rabdare, dragostea mea, rabdarea mea,

11. prigonirile si suferintele care au venit peste mine in Antiohia, in Iconia si in Listra. Stii ce prigoniri am rabdat; si totusi Domnul m-a izbavit din toate.

12. De altfel, toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie in Hristos Isus vor fi prigoniti.

13. Dar oamenii rai si inselatori vor merge din rau in mai rau, vor amagi pe altii si se vor amagi si pe ei insisi.

14. Tu sa ramai in lucrurile pe care le-ai invatat si de care esti deplin incredintat, caci stii de la cine le-ai invatat;

15. din pruncie cunosti Sfintele Scripturi, care pot sa-ti dea intelepciunea care duce la mantuire, prin credinta in Hristos Isus.

16. Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire,

17. pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna.

| Pricope_Marius_1997 explică (pentru TristanTzara):

Vremuriile acelea de final tocmai au sosit lumea se duce de rapa nici o tara nu mai e ce a fost:

Zicea Parintele Arsenie, parca pentru toti romanii: „Imi pare rau de voi ca sunteti slabiti in credinta. Veti cadea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu va fie frica pentru a va salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt ingaduite de Dumnezeu, Care este tovarasul de drum al fiecaruia, de la nastere pana la moarte. Vor cadea si cei alesi. Imi pare rau ca sunteti cei de pe urma. Va vor cerne. Vor pune impozite, taxe si alte ingradiri. Vor lua totul!"

| TristanTzara a răspuns (pentru Pricope_Marius_1997):

Din câte știu eu pe Boca îl urmărea securitatea fiindcă avea legături cu Nechifor Crainic, un teolog și legionar care a fost ministru al propagandei în guvernul lui Antonescu.

Uite, biserica catolică a făcut și bine: măicuțele au înfințat spitale și iezuiții au educat atâta amar de oameni.

Și asta cu Papa e Satana, nu cred până nu văd.

| Pricope_Marius_1997 explică (pentru TristanTzara):

Uite ce eu am gasit o picura mai veche pe wikipedia a doua pictura cu Diavolul si Papa ei bine aceea pictura a fost realizata de un preot al bisericii romano-catolice in vremuriile de demult. Daca observi in acea pictura este infatisat Papa si Diavolul ei bine la inceput sa crezut ca pictura aceea e ceva care sa ii ridice prestigiul si faima Papei dar adevarul e ca aceea intalnire dintre Diavol si Papa a avut loc https://ro.wikipedia.org/wiki/Diavol da clic pe imaginea de acolo.

| Pricope_Marius_1997 explică (pentru TristanTzara):

Hai sa iti spun eu ceva, ceva care iti va da de gandit sa zicem ca mori sufletul tau mai ramane pe pamant 40 de zile ei bine in 40 de zile poti sa vezi si sa afli adevarul despre tot pentru ca poti sa mergi ori unde pe pamant si poate ca ai sa dai ochii si cu Daivolul. Stiu ca suna absurd si o sa spui ceva de genu "bai asta e handicapat a luat-o razna el chiar crede lucrurile astea" dar sa stii ca e adevarat au fost oameni in moarte clinica care au vazut lumea si s-au vazut pe ei pe patul de spital totul e real la fel si cu scrieriile si evenimentele ce au avut loc in trecut.

| Pricope_Marius_1997 explică (pentru TristanTzara):

Uite eu chiar cred ca viata noastra a fost scrisa de cineva uitate un pic la trecutul tau la viata ta la absolut tot ce s-a intamplat si mai gandeste-te. Am sa iti spun ce a spus un batran dintr-un sat izolat din Romania acel sat a fost abandonat toti au plecat si acel batran a spus urmatoarele cuvinte "Se spune ca exista un Dumnezeu in fiecare din noi dar din pacate pentru noi Dumnezeu a murit si noi o data cu el" ce a vrut sa spuna prin asta e ca noi ne-am pierdut credinta si ca am uitat sa fim oameni exact ce a spus Arsenie Boca despre „Imi pare rau de voi ca sunteti slabiti in credinta. Veti cadea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu va fie frica pentru a va salva sufletele." e sfarsitul lumii Occidentul cade si vrea sa ea cu el si celalalte tari.

| TristanTzara a răspuns (pentru Pricope_Marius_1997):

Unu la mână, ăla e sfântul Wolfgang și diavolul, nu Papa.
Doi la mână, sunt oameni care aparțin altor religii care au fost în moarte clinică și spun că li s-a confirmat religia lor: islam, hinduism, budism etc. Numărul ăsta de 40 de zile e luat din Cartea tibetană a morții.

Îți recomand pur și simplu ca pe viitor să analizezi critic toate teorile astea. Cum nu tot ce zboară se și mănâncă, nu tot ce e speculat e și adevărat.

| Pricope_Marius_1997 explică (pentru TristanTzara):

In legatura cu comentariul tau de Boca si Securitatea si Nechifor Crainic astea au fost minciuni totul a fost o minciuna ca sa le ascunda adevarul se spune ca cine afla adevarul are tendinta de a spune populatiei ce se petrece si ca sa le inchida gura fac absolut tot ce le sta in putinta ca sa le inchida gura tu de ce crezi ca lau omorat pe Ceusescu lau omorat ca sa nu spuna si au dat vina pentru macelul de la Timisoara in realitate nevastasa a dat ordin sa se traga in populatie.
Uite ce te mai intreb ceva: Ce ai face tu daca ai afla adevarul? adevarul despre tot, despre viata despre sistem despre religie, Diavol, Papa. Citeste The Decline of the West de catre Oswald Spengler impartita in doua volume si ai sa te lamuresti.

| Pricope_Marius_1997 explică (pentru TristanTzara):

Ok, poate ca nu am fost eu atent la pictura dar sa iti mai spun eu ceva pe net oamenii mai mananca si rahat, mint si spun lucruri puerile dar sa stii un singur lucru eu am fost sincer cu tine chiar daca tu nu ma crezi, nu uita un lucru foarte important in viata copii, betivii si prostii spun in tot de-a una adevarul. Copii spun pentru ca se simt amenintati si ca le este frica, betivii pentru ca sunt sub influenta aclolului si o spun fara sa realizeze pe moment desi ei au spus adevarul si nu in ultimul rand prostii, ei bine prostul in tot de-a una se da de gol pentru ca nu gandeste.

| Pricope_Marius_1997 explică (pentru TristanTzara):

Hei TristanTzara mai esti pe fir? nu ai mai dat nici un raspuns.

| TristanTzara a răspuns (pentru Pricope_Marius_1997):

Nu mă însoiesc că tu crezi în ce spui. Și poate că e așa cum zici, dar e nevoie de ceva dovadă palpabilă pentru a demonstra că așa sunt lucrurile. Tot ce spun e, mai gândește-te la ideile astea și dacă ele chiar corespund cu realitatea. Poate că autorii teoriilor ăstea fac din țânțar armăsar cum făceau naziștii când ziceau că evreii controlează lumea și vor să le submineze lor țara.

| Pricope_Marius_1997 explică (pentru TristanTzara):

"Poate că autorii teoriilor ăstea fac din țânțar armăsar cum făceau naziștii când ziceau că evreii controlează lumea și vor să le submineze lor țara." pai chiar asa e tu de ce crezi ca au inceput razboiul, nu doar Hitler vroia sa scape de evrei tot poporul german vroia asta pentru ca sa fim seriosi Germania nu mai e ce a fost o data si da evreii conduc lumea pentru ca SUA si Izraelul de azi au fost create de evrei uitate la dolarul american la simboluriile de pe bacnota.

| sierra1 a răspuns (pentru Pricope_Marius_1997):

"Papa are scris pe chestia aia din cap pe palaria aia niste inițiale latinești care tradus in română înseamnă înlocuitor al fiului lui Dumnezeu asta e Blasfemie.
La Papă se închină și Budiștii, și președinții africani, aproape toți oamenii de pe pământ.
Interesant e că valoarea numerică a acelor inițiale pe care le are papa, este 666 exact cum spune Apocalipsa lui Ioan."

...și de aia nu dormi tu liniștit?

| Pricope_Marius_1997 explică (pentru sierra1):

Bine mai eu am citit niste tori atat tot.

| TristanTzara a răspuns (pentru Pricope_Marius_1997):

În ceea ce privește evreii și America, există acolo niște probleme de corupție și nepotism, dar nu se poate vorbi de existența unui Cabal care controlează lumea. Arată-mi niște dovezi palpabile că exită.

Al doilea Război Momdial a început pentru că țări precum Germania și Italia n-au obținut mai nimic din Primul Război Mondial, și așa că și-au îndreptat privirea spre niște ideologi fasciste. De ce Germania a fost taxată masiv? Pentru că țări ca M.Britanie și Franța au vrut s-o pedepsească pentru ambițile din PRM. Și o altă cauză e demonizarea străinului, al francezului, evreului, bolșevicului etc.

| Pricope_Marius_1997 explică (pentru TristanTzara):

"În ceea ce privește evreii și America, există acolo niște probleme de corupție și nepotism, dar nu se poate vorbi de existența unui Cabal care controlează lumea. Arată-mi niște dovezi palpabile că exită."

America e condusa de oamenii de afaceri asta ii include si pe politicieni, acesti oameni de afaceri sunt oameni de toate natiile asta ii include si pe evrei care din cate am inteles sunt in nr. mare Ok, si in UK la fel acei lorzi de sange albastru (englezi) care au mai ramas sunt de fapt evrei chiar si in guvernul Romaniei sunt evrei dar isi ascund indentitatea sub un nume fals Ok. Ion Iliescu e mason de gradul 33 si Mugur Isărescu care e la BNR e si el mason de la inceput, aceste dovezi pe care mile ceri nu am de unde sa ti-le scot acum dar daca gandesti si iti dai seama e clara treaba.