În primul rând cred că înțelegi greșit cuvântul "teamă" aici. Frica de Dumnezeu la care face referire Vechiul Testament este de fapt respect, solemnitate. Este vorba de solemnitatea sacrului, de seriozitatea sfințeniei. Nu e vorba de frica de oameni răi sau animale sălbatice sau altceva de genul ăsta. Deci Iov "se temea" de Dumnezeu în sensul că era serios în viața lui morală să zic așa. La al treilea punct răspunsul e, ai liber arbitru, tu decizi dacă îl respecți pe Dumnezeu, crezi în El, sau nu. Iar binecuvântare nu înseamnă să-ți dea bunătățuri. Binecuvântarea este reorientarea către Dumnezeu și ordinea Sa.
Frica, teama de Domnul nu e frica pe care o simți dacă vine pe neașteptate un câine sa te muște sau daca te uiți la un film de groază ca începător, ci inseamna reverență profunda, recunoaștere, supunere fata de autoritatea lui ultuma, onstienta acuta ca El stabilește consecintele pentru acțiunile dezabrobate de cinstiinta ca tot ce nu depinde de noi, e controlat de El. Biblia spune ca Frica de Dumnezeu este inceputul înțelepciunii
2.Iov ii lui Dumnezeu sa ii explice care e motivul pentru care el are parte de atâta suferință din moment ce toata viata el a încercat sa faca ce stia ca e placut lui Dumnezeu. La final Dumnezeu spune ca prietenii lui Iov care incercau sa il convinga ca precis a facut ceva gresit de aceea il pedepseste Dumnezeu ca niciunul n-a vorbit așa de drept despre El cum a vorbit robul sai Iov(42:8)(deci nu L-a detranjat, dimpotrivă a apreciat ca Iov l-a luat la întrebări) iar lui Iov ii răspunde prin intrebati, in esență - Unde erai tu cand am creat si am decis legile existenței?
Deci trebuia sa aiba teama, reverență față de El pentru că El e Creatorul si Decidentul ultim.
3.E bine sa ne temem de El si sa - L iubim indiferent dacă ne binecuvinteaza sau nu.
Pai uite, sa-ti raspund pe scurt la fiecare
de frica pedepsei - ca prostii se tem doar cand pierd ceva, nu din dragoste adevarata haha
"dragoste" - adica sa-l venereze pentru cine e El, nu pentru ce da... dar cine face asta serios?
nu neaparat sa ne temem - ci sa fim recunoscatori. frica aia-i pentru fraieri, nu pentru cei care inteleg bunatatea Lui?
sper ca-ti sunt de folos, ms de intrebare!
alfons2390 întreabă: