| Pricope_Marius_1997 a întrebat:

Aceasta expresie "lumea se duce de rapa din cauza pacatelor sale" am mai auzit-o la preoti si in unele filme de groaza. Faza e ca se intampla pe fata cu totii avem pacate exact cum este scris:

19. Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sînt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.
20. Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.
21. Dar acum s'a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate), pe care o dă Dumnezeu, fără lege-despre ea mărturisesc Legea şi proorocii-
22. şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire.
23. Căci toţi au păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.
24. Şi sînt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.
25. Pe El Dumnezeu L-a rînduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sîngele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea în delungei răbdări a lui Dumnezeu;
26. pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel în cît, să fie neprihănit, şi totuş să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.
27. Unde este dar pricina de laudă? S'a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei.
28. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.
29. Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al Neamurilor;
30. deoarece Dumnezeu este unul singur şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur.
31. Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.

Se spune ca noi acum traim acele vremuri de final ca lumea nu isi da seama pentru ca am avansat mult dar mintea umana se duce de rapa. Se spune ca viata oamenilor este o poveste si ca intr-un final cu totii vom plati pentru pacatele noastre. Si DA, Iisus Hristos va veni pentru a doua oara pe pamant asa cum le-a promis ucenicilor sai, iar atunci cand va veni va fi pentru ultima data.

6 răspunsuri:
| StrongHeart a răspuns:

Sa zicem ca lumea se duce de rapa.Ce conteaza? Atata timp cat tu faci ce trebuie si esti impacat cu tine insuti, nu mai conteaza poate sa vina si apocalipsa.
Asculta ce spune parintele Calistrat despre sfarsitul lumii.
Lumea asteapta sfarsitul de 2000 de ani, nu suntem primii care au impresia ca sunt asa speciali.
Se spun multe, dar nu tot ce zboara se mananca.
Intrebarea e, daca vine sfarsitul lumii esti pregatit?

| Pricope_Marius_1997 explică (pentru StrongHeart):

Nu, nu sunt pregatit pentru ca eu tot ce vreau de la viata asta de rahat este sa imi salvez ce mi-a mai ramas, adica sufletul. https://www.youtube.com/watch?v=27rnqrsHB0w

| StrongHeart a răspuns (pentru Pricope_Marius_1997):

Obisnuiam sa cred si eu asta.Imi pare rau ca vezi asa viata,viata nu e deloc de rahat.
Viata e cum ti-o faci,adica daca iei decizii bune in viata si faci lucruri care te implinesc pe plan familial,spiritual,profesional si ce mai vrei tu,ce importanta are ca e in Iran razboi(dau exemplu, nici nu sunt la curent cu stirile).
Sufletul ti-l poti salva, trebuie sa asculti vocea constiintei si sa fii echilibrat, daca ai gresit sa-ti para rau, dar in acelasi timp sa nu-ti dai in cap pentru trecut.
Tre' sa ai mai multa incredere in viitor tu, lumea nu se termina aici si acum si Dumnezeu are un plan maret pentru fiecare in parte.

| Pricope_Marius_1997 explică (pentru StrongHeart):

Biblia spune că Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut (Geneza 1: 27), iar autorul articolului dă o interpretare și spune: „și încă ceva, „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu" se referă la partea spirituală din om…", dar nicăieri în Sfintele Scripturi nu este spus acest lucru, ci este o interpretare greșită, dar și adăugare la Cuvânt (Proverbe 30: 6). Iată un exemplu, pentru descrierea lui Set, al treilea fiu al lui Adam și Eva, este spus: " La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul și asemănarea lui și i-a pus numele Set". (Geneza 5: 3). Aici, pentru descrierea chipului și asemănarea lui Adam, sunt folosiți aceiași termeni ca și în Geneza 1: 27. Deci, nicidecum pentru descrierea lui Set nu se avea în vedere „partea spirituală din om…".

În ultima zi a creaţiei, Dumnezeu a spus: "Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră" (Geneza 1:26). Astfel, El Şi-a finalizat lucrarea cu o "atingere personală". Dumnezeu a făcut omul din ţărână şi i-a dăruit viaţă suflând peste el din suflarea Lui (Geneza 2:7). Astfel, omul este unic între toate fiinţele create de Dumnezeu, fiind format atât din parte materială (trup) cât şi din parte imaterială (suflet / spirit).

Chipul lui Dumnezeu face referire la partea imaterială din oameni. Îl face pe om diferit de lumea animală, îl aşează pe om ca administrator pentru celelalte creaturi ale lui Dumnezeu (Geneza 1:28), şi îi permite să comunice cu Creatorul său. Este vorba despre o asemănare în sens mental, moral şi social.

Mental, omul a fost creat ca o fiinţă raţională, cu voinţă, cu alte cuvinte omul fiind capabil să gândească şi să aleagă. Aceasta este o reflectare a libertăţii şi inteligenţei lui Dumnezeu. Ori de câte ori cineva face o invenţie, scrie o carte, pictează un peisaj, compune o melodie, calculează o sumă sau dă nume unui animal, aceste lucruri arată faptul că noi am fost făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.

https://www.youtube.com/watch?v=db6QIx11vMA

Răspuns utilizator avertizat
| lalaura94 a răspuns:

Ai citit prea multe basme si te-ai pierdut in ele.